Isus vindecă un paralitic

Câteva zile mai târziu, Isus a venit din nou în Capernaum. Când s-a auzit că El este în casă, s-au adunat atât de mulţi oameni, încât nu mai rămăsese loc nici măcar în faţa uşii. Isus le vorbea din Cuvânt. Atunci au venit nişte oameni care au adus la El un paralitic, purtat de patru dintre ei. Fiindcă n-au putut să-l aducă la Isus din cauza mulţimii, ei au dat la o parte acoperişul casei[a] unde era Isus, au făcut o spărtură şi au coborât pe acolo targa pe care era aşezat paraliticul. Când a văzut Isus credinţa lor, i-a zis paraliticului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!“

Câţiva cărturari, care şedeau acolo, îşi ziceau în inimile lor: „Cum vorbeşte Omul Acesta astfel? Blasfemiază! Cine poate ierta păcatele decât numai Dumnezeu?!“

Isus însă, cunoscând imediat, în duhul Său, că ei gândeau astfel în ei înşişi, le-a zis: „De ce gândiţi astfel în inimile voastre? Ce este mai uşor, a spune paraliticului: «Păcatele îţi sunt iertate!», sau a spune: «Ridică-te, ia-ţi targa şi umblă!»? 10 Dar ca să ştiţi că Fiul Omului[b] are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele ...“, şi atunci i-a zis paraliticului: 11 „Ţie îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te acasă!“

12 El s-a ridicat, şi-a luat imediat targa şi a ieşit afară în faţa tuturor, aşa că toţi erau uimiţi şi Îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: „N-am mai văzut niciodată aşa ceva!“

Read full chapter

Footnotes

  1. Marcu 2:4 Casele israelite din sec. I d.Cr. aveau un acoperiş plat, pe care se ajungea urcând nişte trepte, de obicei exterioare
  2. Marcu 2:10 Titlu mesianic pe care Isus Şi-l atribuie (vezi Dan. 7:13-14); apare de peste 80 de ori în Evanghelii; peste tot în carte