Isus spală picioarele ucenicilor

13 Înainte de Sărbătoarea Paştelui, Isus, ştiind că I-a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, pentru că îi iubea pe ai Săi care erau în lume, i-a iubit până la capăt[a]. În timpul cinei, diavolul pusese deja în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, gândul să-L trădeze. Isus, ştiind că Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la masă, Şi-a pus deoparte hainele, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins.

Când a ajuns la Simon Petru, acesta I-a zis:

– Doamne, Tu să-mi speli picioarele?!

Isus i-a răspuns:

– Tu nu pricepi acum ce fac Eu, dar vei înţelege după aceea.

Petru I-a zis:

– Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!

Isus i-a răspuns:

– Dacă nu te spăl, nu vei avea parte cu Mine!

Simon Petru I-a zis:

– Doamne, nu doar picioarele, ci şi mâinile şi capul!

10 Isus i-a zis:

– Cel ce s-a îmbăiat nu are nevoie să se spele decât pe picioare, apoi este curat în întregime. Şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.

11 Căci El îl ştia pe cel ce urma să-L trădeze; de aceea a spus: „Nu toţi sunteţi curaţi.“

12 După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat haina şi S-a aşezat să mănânce din nou. El le-a zis: „Înţelegeţi ce v-am făcut? 13 Voi Mă numiţi «Învăţătorul» şi «Domnul» şi bine ziceţi, pentru că sunt. 14 Deci dacă Eu – Domnul şi Învăţătorul – v-am spălat picioarele, atunci şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. 15 Căci Eu v-am dat un exemplu, ca să faceţi şi voi aşa cum v-am făcut Eu vouă. 16 Adevărat, adevărat vă spun că nici un sclav nu este mai mare decât stăpânul lui şi nici un apostol[b] nu este mai mare decât cel ce l-a trimis. 17 Dacă ştiţi aceste lucruri, sunteţi fericiţi dacă le faceţi.

Descoperirea trădătorului

18 Nu vorbesc despre voi toţi; Eu îi cunosc pe cei pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice:

«Cel ce mănâncă pâinea Mea
    şi-a ridicat călcâiul împotriva Mea!»[c]

19 Vă spun lucrul acesta de acum, înainte să se întâmple, pentru ca atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt. 20 Adevărat, adevărat vă spun că cine-l primeşte pe cel pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte, iar cel ce Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Cel Ce M-a trimis pe Mine.“

Read full chapter

Footnotes

  1. Ioan 13:1 Sau: i-a iubit într-o deplină măsură
  2. Ioan 13:16 Sau: un mesager / un trimis, apostol însemnând mesager / trimis
  3. Ioan 13:18 Vezi Ps. 41:9