23 Prin credinţă a fost ascuns Moise de către părinţii săi timp de trei luni, după ce s-a născut – pentru că au văzut că era un copil frumos şi nu s-au temut de porunca împăratului. 24 Prin credinţă a refuzat Moise, când a crescut, să fie numit „fiul fiicei lui Faraon“, 25 alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de păcat pentru puţin timp. 26 El a considerat abuzul suferit pentru Cristos ca fiind o bogăţie mai mare decât bogăţiile Egiptului, pentru că el îşi aţintise privirea la răsplata viitoare. 27 Prin credinţă a ieşit din Egipt, fără să se teamă de mânia monarhului; el a perseverat, ca şi când L-ar fi văzut pe Cel Ce este nevăzut. 28 Prin credinţă a instaurat Paştele şi stropirea cu sânge, pentru ca Nimicitorul să nu-i omoare pe întâii lor născuţi. 29 Prin credinţă a trecut poporul prin Marea Roşie[a] ca pe uscat. Când au încercat însă şi egiptenii lucrul acesta, s-au înecat.

Read full chapter

Footnotes

  1. Evrei 11:29 În textul ebraic la care face referire versetul avem: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau, mai probabil, Marea Algelor). Denumirea de Marea Roşie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX şi VUL; în VT însă sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar şi astăzi Golful Aqaba este numit de localnici Yam Suf; vezi 1 Regi 9:26