Slujba lui Pavel pentru Biserică

24 Acum mă bucur în suferinţe pentru voi şi împlinesc în trupul meu ceea ce lipseşte suferinţelor lui Cristos pentru trupul Său, care este Biserica. 25 Am devenit slujitorul ei, prin responsabilitatea pe care Dumnezeu mi-a dat-o mie pentru voi, aceea de a face pe deplin cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu, 26 taina[a] care a fost ascunsă de veacuri şi de generaţii, dar care acum a fost descoperită sfinţilor Lui, 27 cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscute, între neamuri, bogăţiile glorioase ale acestei taine, şi anume: Cristos în voi, nădejdea gloriei. 28 El este Cel pe Care noi Îl vestim sfătuind şi învăţând pe orice om, cu toată înţelepciunea, pentru a putea înfăţişa pe orice om desăvârşit în Cristos. 29 Pentru aceasta mă ostenesc, luptându-mă prin puterea Lui, care lucrează cu tărie în mine.

Vreau să ştiţi cât de mult mă lupt pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru cei care nu m-au văzut faţă în faţă[b], ca inimile lor să fie încurajate, unite în dragoste şi să aibă bogăţiile depline ale înţelegerii complete, pentru a cunoaşte taina lui Dumnezeu, şi anume pe Cristos, în Care sunt ascunse toate bogăţiile înţelepciunii şi ale cunoaşterii.

Notas al pie

  1. Coloseni 1:26 În NT, prin taină se înţelege ceva ce înainte nu fusese cunoscut, dar care acum este descoperit de Dumnezeu poporului Său; taina este descoperită tuturor, însă numai cei ce au credinţă o înţeleg; contrar religiilor misterelor, foarte răspândite în acea vreme în lumea greco-romană, care susţineau că tainele erau cunoscute numai de cei iniţiaţi; peste tot în carte
  2. Coloseni 2:1 Lit.: care nu mi-au văzut faţa în trup