Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Cristos, către cei care, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos, au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră: harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru!

Chemarea şi alegerea creştinului

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea Celui Ce ne-a chemat prin slava şi virtutea Lui. Prin aceste lucruri, El ne-a dăruit promisiunile Lui preţioase şi foarte mari, pentru ca, prin acestea, scăpând de depravarea care este în lume din cauza poftelor, să deveniţi părtaşi ai naturii dumnezeieşti.

De aceea, daţi-vă toată silinţa să adăugaţi la credinţa voastră virtutea, la virtute – cunoaşterea, la cunoaştere – înfrânarea, la înfrânare – răbdarea, la răbdare – evlavia, la evlavie – dragostea frăţească, iar la dragostea frăţească – dragostea de oameni. Căci dacă aceste lucruri sunt într-adevăr ale voastre şi abundă printre voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici ineficienţi, nici neroditori în ce priveşte cunoaşterea Domnului nostru Isus Cristos. Dar cel căruia îi lipsesc aceste lucruri este orb, sau cel puţin miop; a uitat că a primit curăţirea de vechile lui păcate. 10 De aceea, fraţilor, străduiţi-vă chiar mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, pentru că, făcând aceste lucruri, nu vă veţi împiedica niciodată! 11 Căci astfel vă va fi acordată din belşug intrarea în Împărăţia[a] veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.

Read full chapter

Footnotes

  1. 2 Petru 1:11 Împărăţia reprezintă domnia lui Dumnezeu, fiind în acelaşi timp o realitate prezentă şi o nădejde în viitor