şi tot înaintea tronului era ceva ca o mare de sticlă, asemenea cristalului.

În mijloc, de jur împrejurul tronului,[a] erau patru fiinţe vii, pline de ochi în faţă şi în spate. Prima fiinţă vie era asemenea unui leu, a doua fiinţă vie era asemenea unui viţel, a treia fiinţă vie avea faţa ca a unui om, iar a patra fiinţă vie era asemenea unui vultur care zboară. Fiecare dintre cele patru fiinţe vii avea şase aripi şi era plină de ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte ele spuneau fără încetare:

„Sfânt, sfânt, sfânt
    este Domnul, Dumnezeul cel Atotputernic,
        Care era, Care este şi Care vine!“

Ori de câte ori fiinţele vii Îi dădeau slavă, onoare şi mulţumire Celui Ce şedea pe tron, Care este viu în vecii vecilor, 10 cei douăzeci şi patru de bătrâni cădeau înaintea Celui Ce şedea pe tron, I se închinau Celui Ce este viu în vecii vecilor şi îşi puneau coroanele înaintea tronului, zicând:

11 „Tu eşti vrednic, Domnul şi Dumnezeul nostru,
    să primeşti slava, onoarea şi puterea,
pentru că Tu le-ai creat pe toate
    şi prin voia Ta ele au existat şi au fost create!“

Read full chapter

Footnotes

  1. Apocalipsa 4:6 Lit.: În mijlocul tronului şi de jur împrejurul tronului