A A A A A
Bible Book List

Romani 7Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Creştinul – mort faţă de Lege, înnoit prin Duhul

Oare nu ştiţi, fraţilor, – căci eu le vorbesc unora care cunosc Legea –, că Legea domneşte peste un om atâta timp cât trăieşte el? O femeie măritată este legată prin Lege de soţul ei, atâta timp cât acesta trăieşte, însă dacă soţul ei moare, ea este dezlegată de Lege în ce priveşte legătura cu soţul ei. Deci, dacă ea trăieşte cu un alt bărbat câtă vreme soţul ei este în viaţă, se va numi adulterină, însă dacă soţul ei moare, ea este liberă faţă de Lege şi nu se va numi adulterină dacă se mărită cu un alt bărbat. Tot astfel şi voi, fraţii mei, aţi murit faţă de Lege, prin trupul lui Cristos, ca să fiţi ai Altuia, ai Celui Ce a fost înviat din morţi, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. Căci, în timp ce trăiam potrivit firii[a], patimile păcatelor stârnite de Lege erau la lucru în mădularele noastre, aducând roade pentru moarte. Dar acum am fost eliberaţi de Lege[b], murind faţă de ceea ce ne ţinea captivi, astfel încât să putem sluji în noutatea Duhului, şi nu după vechea literă[c].

Legea şi păcatul

Ce vom spune atunci? Este Legea păcat? În nici un caz! Totuşi eu n-aş fi cunoscut păcatul decât prin Lege, pentru că n-aş fi ştiut ce înseamnă să pofteşti, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!“[d] Dar păcatul, prinzând un prilej prin poruncă, a produs în mine tot felul de pofte, pentru că, fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, fără Lege, eram viu, însă, când a venit porunca, păcatul a prins viaţă, 10 iar eu am murit. Astfel, porunca, cea care era pentru viaţă, s-a dovedit a fi una care mi-a adus moartea. 11 Căci păcatul, prinzând prilejul prin poruncă, m-a înşelat şi, prin ea, m-a omorât. 12 Prin urmare, Legea, într-adevăr, este sfântă, iar porunca este sfântă, dreaptă şi bună.

13 Atunci ceea ce este bun mi-a adus moarte? În nici un caz, ci păcatul a lucrat moartea în mine prin ceea ce este bun, pentru ca el să poată fi arătat ca păcat şi, prin poruncă, să devină păcătos peste măsură. 14 Noi ştim că Legea este duhovnicească, însă eu sunt firesc[e], vândut ca sclav păcatului[f]. 15 Căci nu înţeleg ceea ce fac, întrucât nu fac ceea ce vreau, ci fac ceea ce urăsc! 16 Acum, dacă eu fac ceea ce nu vreau, sunt de acord că Legea este bună. 17 Prin urmare, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. 18 Eu ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea, întrucât vreau să fac ceea ce este bine, dar nu pot! 19 Căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu vreau să-l fac! 20 Dacă eu fac ceea ce nu vreau, atunci nu eu sunt cel care fac, ci păcatul care locuieşte în mine. 21 Astfel, eu găsesc această lege: când vreau să fac binele, răul este prezent. 22 Fiindcă, în omul lăuntric mă bucur de Legea lui Dumnezeu, 23 dar în mădularele mele văd o altă lege, care este împotriva legii din mintea mea, făcându-mă prizonier al legii păcatului, care este în mădularele mele. 24 Ce om nenorocit sunt! Cine mă va elibera din acest trup de moarte?! 25 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Cristos, Domnul nostru! Astfel, cu mintea mea sunt sclav al Legii lui Dumnezeu, dar cu firea mea sunt sclav al legii păcatului.

Footnotes:

  1. Romani 7:5 Lit.: cărnii; şi în vs. 18, 25
  2. Romani 7:6 De condamnarea ei
  3. Romani 7:6 Legea scrisă a VT
  4. Romani 7:7 Vezi Ex. 20:17; Deut. 5:21
  5. Romani 7:14 Lit.: carnal, uman, aparţinând lumii, opus termenului duhovnicesc
  6. Romani 7:14 Lit.: vândut sub păcat
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes