A A A A A
Bible Book List

Romani 5Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Rezultatul îndreptăţirii

De aceea, fiindcă am fost îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace[a] cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin Care am intrat, prin credinţă, în acest har, în care stăm; şi ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Dar nu numai atât, ci ne bucurăm şi în necazuri, ştiind că necazul produce răbdare, răbdarea produce caracter matur, caracterul matur produce nădejde, iar nădejdea aceasta nu ne dezamăgeşte, întrucât dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt Care ne-a fost dat, pentru că, în timp ce noi eram neputincioşi, Cristos a murit, la timpul potrivit, pentru cei neevlavioşi. Foarte rar va muri cineva pentru un om drept, deşi pentru un om bun[b] poate că cineva ar îndrăzni să moară. Însă Dumnezeu Şi-a dovedit dragostea faţă de noi prin faptul că, în timp ce noi eram păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când am fost îndreptăţiţi prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. 10 Căci dacă, în timp ce eram duşmani, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult acum, fiind împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. 11 Şi nu doar atât, dar ne şi lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin Care am primit împăcarea.

Moartea prin Adam, viaţa prin Cristos

12 De aceea, aşa cum păcatul a intrat în lume printr-un singur om, iar prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, prin aceasta toţi au păcătuit. 13 Căci, înainte de Lege, era păcat în lume, însă unde nu este Lege nu se ţine o socoteală a păcatelor. 14 Totuşi, moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar şi peste cei care n-au păcătuit printr-o încălcare a poruncii, cum a făcut Adam, care este un arhetip al Celui Ce urma să vină.

15 Însă cu darul nu este ca şi cu greşeala. Căci dacă cei mulţi au murit prin greşeala unuia singur, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul făcut în harul unui Singur Om, Isus Cristos, s-au dat din belşug celor mulţi. 16 Iar darul nu a venit ca printr-acel unul singur care a păcătuit. Fiindcă judecata venită printr-unul singur a adus condamnarea, însă darul, care a urmat după multe păcate, a adus achitarea. 17 Căci dacă prin greşeala unuia singur moartea a domnit prin acel unul, cu atât mai mult vor domni în viaţă cei ce primesc belşugul harului şi darul dreptăţii prin Acel Unul Singur, Isus Cristos. 18 Deci, aşa cum printr-o singură greşeală a venit o condamnare pentru toţi oamenii, tot astfel, printr-un singur act drept a venit o îndreptăţire pentru toţi oamenii, care duce la viaţă. 19 Căci aşa cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot astfel, prin ascultarea Unuia Singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi. 20 Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala; însă, acolo unde s-a înmulţit păcatul, harul a fost mai din belşug, 21 pentru ca, aşa cum păcatul a domnit prin moarte, tot astfel să domnească şi harul lui Dumnezeu prin dreptate, ducând la viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.

Footnotes:

  1. Romani 5:1 Sau: să avem pace; Pavel foloseşte acest termen nu cu un sens subiectiv (o stare a minţii), ci cu un sens obiectiv (o stare de fapt, o stare a relaţiei dintre Dumnezeu şi om)
  2. Romani 5:7 Pavel nu foloseşte termenii drept şi bun din perspectivă teologică, ci dintr-o perspectivă umană, arătând că un om bun îi este superior unui om drept
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes