Psalmii 90-99
Nouă Traducere În Limba Română
CARTEA A PATRA
Psalmul 90
O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu
1 Stăpâne, Tu ai fost adăpostul nostru
generaţii la rând.
2 Înainte ca să se fi născut munţii,
înainte ca Tu să fi plăsmuit pământul şi lumea,
din veşnicie până în vecie, Tu eşti Dumnezeu.
3 Tu întorci pe oameni în ţărână,
spunându-le: „Întoarceţi-vă, fii ai omului!“
4 Da, o mie de ani înaintea Ta
sunt ca ziua de ieri care a trecut,
ca o strajă a nopţii[a].
5 Tu îi mături pe oameni ca prin somn;
ei sunt ca iarba care răsare dimineaţa.
6 Deşi răsare dimineaţa, ea trece iute,
aşa încât seara este veştejită şi se usucă.
7 Suntem mistuiţi de mânia Ta
şi îngroziţi de furia Ta.
8 Ai pus vina noastră înaintea Ta
şi ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feţei Tale.
9 Toate zilele noastre trec sub apăsarea mâniei Tale;
anii noştri se sfârşesc repede, ca un geamăt.
10 Deşi anii noştri ajung la şaptezeci,
iar dacă avem putere – chiar până la optzeci,
cei mai mulţi dintre ei sunt[b] numai necaz şi trudă,
căci trec repede, iar noi zburăm.
11 Cine cunoaşte însă tăria mâniei Tale
şi teama pe care o insuflă furia Ta?[c]
12 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele,
ca să avem parte de o inimă înţeleaptă!
13 Întoarce-Te, Doamne! Cât vei mai zăbovi?
Ai milă de slujitorii Tăi!
14 Dimineaţa satură-ne cu îndurarea Ta,
iar noi vom striga de bucurie şi ne vom veseli în toate zilele noastre.
15 Înveseleşte-ne pentru tot atâtea zile câte ne-ai asuprit
şi pentru tot atâţia ani câţi am văzut nenorocirea!
16 Să se arate slujitorilor Tăi lucrarea Ta
şi maiestatea Ta – fiilor lor!
17 Fie peste noi bunăvoinţa[d] Stăpânului, Dumnezeul nostru.
Statorniceşte pentru noi lucrarea mâinilor noastre!
Da, statorniceşte lucrarea mâinilor noastre!
Psalmul 91
1 Cel ce locuieşte la adăpostul Celui Preaînalt
se odihneşte la umbra Celui Atotputernic[e].
2 De aceea, Îi zic[f] Domnului:
„Refugiul meu, Fortăreaţa mea,
Dumnezeul meu în Care mă încred!“
3 El te va scăpa de laţul păsărarului
şi de ciuma cea distrugătoare.
4 El te va acoperi cu penele Sale,
iar tu te vei adăposti sub aripile Lui;
credincioşia Lui îţi va fi scut şi pavăză.
5 Nu te vei teme de groaza din timpul nopţii,
nici de săgeata care zboară ziua,
6 nici de ciuma care umblă prin întuneric,
nici de molima care pustieşte la miezul zilei.
7 O mie să cadă alături de tine
şi zece mii la dreapta ta,
dar de tine nu se va apropia.
8 Vei privi cu ochii
şi vei vedea răsplătirea celor răi.
9 Pentru că zici Domnului: „Refugiul meu!“
şi faci din Cel Preaînalt fortăreaţa ta[g],
10 Nu te va ajunge nici un rău
şi nici o urgie nu se va apropia de cortul tău.
11 El va da porunci îngerilor Săi cu privire la tine,
ca să te păzească în toate căile tale.
12 Ei te vor purta pe braţele lor,
ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.
13 Aşa vei putea călca peste lei şi peste vipere,
peste leii cei tineri şi peste şerpi.
14 „Pentru că Mă iubeşte, şi Eu îl voi scăpa.
Îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.
15 Mă va chema, iar Eu îi voi răspunde.
Voi fi cu el în necaz,
îl voi izbăvi şi îl voi onora.
16 Îl voi sătura cu viaţă lungă
şi-i voi arăta mântuirea Mea.“
Psalmul 92
Un psalm. Un cântec. Pentru Sabat.
1 Bine este să se aducă laudă Domnului,
să se cânte Numelui Tău, Preaînalte,
2 să se vestească dimineaţa îndurarea Ta
şi credincioşia Ta – noaptea,
3 cu lira cea cu zece corzi, cu harfa[h]
şi în sunet de liră.
4 Căci Tu mă înveseleşti, Doamne, prin ceea ce înfăptuieşti;
la lucrările mâinilor Tale strig de bucurie!
5 Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
Cât de adânci sunt gândurile Tale!
6 Omul fără minte nu cunoaşte acest lucru
şi nebunul nu-l înţelege.
7 Cei răi înmuguresc ca iarba
şi toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea înfloresc,
dar numai ca să fie nimiciţi pe vecie.
8 Însă Tu, Doamne, eşti înălţat pe vecie!
9 Duşmanii Tăi, Doamne, duşmanii Tăi pier!
Sunt îndepărtaţi toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea!
10 Mie însă îmi înalţi puterea[i] ca bivolului sălbatic;
sunt uns cu uleiuri proaspete.
11 Ochii mei au văzut pedepsirea duşmanilor mei,
iar urechile mele au auzit zdrobirea celor răi care se ridicau împotriva mea.
12 Cel drept înmugureşte ca palmierul
şi creşte ca cedrul din Liban.
13 Cei sădiţi în Casa Domnului,
înmuguresc în curţile Dumnezeului nostru.
14 Ei rodesc până la bătrâneţe,
sunt plini de miez şi de verdeaţă,
15 ca să se facă de cunoscut că Domnul este drept.
Stânca mea! În El nu există nedreptate!
Psalmul 93
1 Domnul împărăţeşte îmbrăcat în maiestate,
Domnul este îmbrăcat şi încins cu putere.
De aceea lumea este întărită şi nu se clatină.
2 Tronul Tău a fost aşezat din vremuri străvechi;
Tu eşti din veşnicie.
3 Mările s-au ridicat, Doamne,
mările şi-au ridicat glasul,
mările şi-au ridicat valurile.
4 Mai măreţ decât vuietul apelor cele mari
şi mai măreţ decât valurile mării
este Domnul din înălţime.
5 Mărturiile Tale sunt vrednice de încredere,
iar sfinţenia Îţi împodobeşte Casa;
şi aşa va fi, Doamne, cât vor dăinui zilele.
Psalmul 94
1 O, Dumnezeu al răzbunărilor! O, Doamne!
O, Dumnezeu al răzbunărilor, străluceşte Tu!
2 Ridică-Te, Judecător al pământului;
răsplăteşte celor mândri după mândria lor!
3 Până când vor triumfa cei răi, Doamne,
până când?
4 Ei bolborosesc, vorbesc cu trufie,
toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea se laudă.
5 Asupresc pe poporul Tău, Doamne,
apasă asupra moştenirii Tale.
6 Îi omoară pe văduvă şi pe străin;
îl ucid pe orfan.
7 Ei zic: „Nu vede Domnul!
Dumnezeul lui Iacov nu ia aminte!“
8 Luaţi aminte, voi, oameni fără minte din popor!
Neghiobilor, când vă veţi deştepta?
9 Să nu audă Cel Ce a sădit urechea?
Să nu vadă Cel Ce a plăsmuit ochiul?
10 Să nu mustre oare Cel Ce disciplinează neamurile,
Cel Ce învaţă pe om cunoaşterea?
11 Domnul cunoaşte gândurile omului;
ştie că sunt zadarnice.
12 Ferice de bărbatul pe care-l disciplinezi Tu, Doamne,
şi pe care-l înveţi din Legea Ta,
13 ca să-l linişteşti în zilele cele rele,
până se va săpa groapa celui rău.
14 Domnul nu-Şi părăseşte poporul,
nici nu-Şi uită moştenirea!
15 Căci din nou se va face judecată cu dreptate
şi toţi cei cu inima cinstită o vor urma.
16 Cine se va ridica pentru mine împotriva celor răi?
Cine va lua poziţie pentru mine împotriva celor ce săvârşesc nelegiuirea?
17 Dacă Domnul nu ar fi ajutorul meu,
foarte curând sufletul meu ar fi culcat în tăcerea morţii.
18 Când zic: „Mi se clatină piciorul!“,
îndurarea Ta, Doamne, mă sprijină!
19 În mulţimea frământărilor mele lăuntrice,
alinările Tale îmi încântă sufletul.
20 Poate oare un tron corupt să Ţi se alăture,
unul care plăsmuieşte necazul prin decret?
21 Ei uneltesc[j] împotriva sufletului celui drept
şi osândesc sânge nevinovat.
22 Domnul este întăritura mea!
Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost!
23 El le va răsplăti după nelegiuirea lor
şi-i va nimici pentru răutatea lor;
Domnul, Dumnezeul nostru, îi va nimici.
Psalmul 95
1 Veniţi să strigăm de bucurie către Domnul,
să strigăm către Stânca mântuirii noastre!
2 Să ne înfăţişăm înaintea Lui cu laude
şi să strigăm către El prin cântări!
3 Căci Domnul este un Dumnezeu mare,
este un împărat mare, mai presus de toţi zeii!
4 El ţine în mână adâncimile pământului,
iar înălţimile munţilor sunt ale Lui.
5 A Lui este marea, – El a făcut-o –
iar uscatul, mâinile Lui l-au întocmit.
6 Veniţi să I ne închinăm, să I ne plecăm înainte,
să îngenunchem înaintea Domnului, Creatorul nostru!
7 Căci El este Dumnezeul nostru,
iar noi suntem poporul păşunii Lui,
turma mâinii Sale!
„Astăzi dacă auziţi glasul Lui,[k]
8 nu vă împietriţi inimile ca la Meriba[l],
ca în ziua de la Masa[m], în pustie,
9 când strămoşii voştri M-au pus la încercare
şi M-au ispitit, deşi Îmi văzuseră lucrările!
10 Timp de patruzeci de ani am fost scârbit de acea generaţie
şi am zis: «Ei sunt un popor care s-a rătăcit în inima lui
şi n-au cunoscut căile Mele.»
11 De aceea am jurat în mânia Mea:
«Nu vor intra în odihna Mea!»“
Psalmul 96
1 Cântaţi Domnului un cântec nou,
cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!
2 Cântaţi Domnului, binecuvântaţi-I Numele!
Vestiţi în fiecare zi mântuirea Lui!
3 Istorisiţi printre neamuri slava Lui
şi printre toate popoarele – minunile Lui!
4 Căci mare este Domnul şi vrednic de laudă,
El este mai de temut decât toţi zeii.
5 Toţi zeii popoarelor sunt doar nişte idoli,
dar Domnul a făcut cerurile.
6 Măreţia şi strălucirea sunt înaintea feţei Lui,
iar puterea şi slava – în Lăcaşul Lui.
7 Familii ale popoarelor, daţi Domnului,
daţi Domnului slavă şi cinstiţi-I puterea!
8 Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Său!
Aduceţi un dar şi veniţi în curţile Lui!
9 Închinaţi-vă Domnului cu podoabe sfinte[n]!
Tremuraţi înaintea Lui, voi, de pe întreg pământul!
10 Spuneţi printre neamuri: „Domnul împărăţeşte!
De aceea lumea stă neclintită şi nu poate fi clătinată.
El va judeca popoarele cu nepărtinire.“
11 Să se bucure cerurile şi să se înveselească pământul!
Să vuiască marea şi tot ce este în ea!
12 Să tresalte câmpia şi tot ce este pe ea!
Atunci toţi copacii pădurii vor striga de bucurie
13 înaintea Domnului, căci El vine,
vine să judece pământul,
să judece lumea cu dreptate
şi popoarele după credincioşia Sa.
Psalmul 97
1 Domnul împărăţeşte! Să se înveselească pământul
şi să se bucure ostroavele cele multe!
2 Norii şi negura Îl înconjoară,
dreptatea şi judecata sunt temelia tronului Său.
3 Înaintea Lui merge focul,
arzându-I duşmanii din preajmă.
4 Fulgerele Lui luminează lumea;
pământul vede şi se cutremură.
5 Munţii se topesc ca ceara înaintea Domnului,
înaintea Stăpânului întregului pământ.
6 Cerurile vestesc dreptatea Lui
şi toate popoarele văd slava Lui.
7 Sunt făcuţi de ruşine toţi cei ce slujesc chipurilor
şi cei ce se laudă cu idolii.
Toţi zeii să se închine înaintea Lui!
8 Sionul aude şi se bucură,
se veselesc fiicele lui Iuda[o]
din pricina judecăţilor Tale, Doamne!
9 Tu, Doamne, eşti Cel Preaînalt peste întreg pământul;
Tu eşti înălţat mai presus de toţi dumnezeii!
10 Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul!
El păzeşte sufletele credincioşilor Săi
şi îi scapă din mâna celor răi.
11 Lumina este semănată pentru cel drept
şi bucuria pentru cel cu inima dreaptă.
12 Bucuraţi-vă în Domnul, voi, cei drepţi!
Lăudaţi-L, amintindu-vă de sfinţenia Lui!
Psalmul 98
Un psalm
1 Cântaţi Domnului un cântec nou,
căci El a făcut minuni.
Mâna lui cea dreaptă şi braţul Lui cel sfânt
I-au adus victorie!
2 Domnul Îşi face cunoscută mântuirea;
Îşi descoperă dreptatea înaintea neamurilor.
3 El Şi-a amintit de îndurarea şi de credincioşia
promisă casei lui Israel;
toate marginile pământului au văzut
mântuirea Dumnezeului nostru.
4 Strigaţi către Domnul, toţi locuitorii pământului!
Chiuiţi, strigaţi de bucurie, cântaţi!
5 Cântaţi Domnului cu lira,
cu lira şi cu cântece din gură,
6 cu trâmbiţe şi cu sunet de corn,
strigaţi înaintea Împăratului, a Domnului!
7 Să vuiască marea şi tot ce este în ea,
lumea şi toţi locuitorii ei!
8 Râurile să bată din palme,
munţii să strige de bucurie cu toţii
9 înaintea Domnului,
Care vine să judece pământul.
El va judeca lumea cu dreptate
şi popoarele cu nepărtinire!
Psalmul 99
1 Domnul împărăţeşte! Să tremure popoarele!
El tronează deasupra heruvimilor! Să se cutremure pământul!
2 Domnul este mare în Sion;
El este înălţat peste popoare.
3 Lăudaţi Numele Lui cel mare şi înfricoşător:
El este sfânt!
4 Împăratul este puternic şi iubeşte dreptatea.[p]
Tu ai statornicit nepărtinirea;
Tu ai făcut judecată şi dreptate în Iacov[q].
5 Înălţaţi-L pe Domnul, Dumnezeul nostru,
şi închinaţi-vă înaintea aşternutului[r] picioarelor Sale:
El este sfânt!
6 Moise şi Aaron erau dintre preoţii Săi,
iar Samuel – dintre cei ce-I chemau Numele;
ei L-au chemat pe Domnul
şi El le-a răspuns.
7 Le-a vorbit din stâlpul de nor,
iar ei au păzit mărturiile şi poruncile pe care El le-a dat.
8 Doamne, Dumnezeul nostru, Tu le-ai răspuns;
ai fost pentru ei[s] un Dumnezeu Care iartă,
dar şi Unul Care te-ai răzbunat pe ei din cauza faptelor lor rele.
9 Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru,
şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfânt,
căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt!
Footnotes
- Psalmii 90:4 Vezi nota de la 63:6
- Psalmii 90:10 Sau: slava [mândria] lor este;
- Psalmii 90:11 Sau: Căci furia Ta este pe măsura fricii insuflate de Tine. Sensul ebraic al propoziţiei este nesigur
- Psalmii 90:17 Sau: splendoarea
- Psalmii 91:1 Ebr.: Şadai
- Psalmii 91:2 Sau: Îi zice
- Psalmii 91:9 Lit.: locuinţa ta
- Psalmii 92:3 Ebr.: nevel (vezi nota de la 81:2); sau: cu harfa cu zece coarde, / cu sunete de liră
- Psalmii 92:10 Lit.: cornul, cornul simbolizând puterea
- Psalmii 94:21 Lit.: se strâng
- Psalmii 95:7 Sau: O, dacă aţi asculta astăzi glasul Său!
- Psalmii 95:8 Meriba înseamnă ceartă
- Psalmii 95:8 Masa însemnă testare
- Psalmii 96:9 Sau: în splendoarea sfinţeniei Sale; sfinţenie se poate referi la Domnul Însuşi, la Tabernacul sau la îmbrăcămintea preoţească (vezi Ps. 110:3)
- Psalmii 97:8 Metaforă folosită pentru cetăţile Iudeii
- Psalmii 99:4 Sau: 3 Lăudaţi al Său Nume mare şi înfricoşător / – El este sfânt! – / 4 precum şi tăria Împăratului care iubeşte dreptatea!
- Psalmii 99:4 Adică în Israel (printre israeliţi, descendenţii lui Iacov)
- Psalmii 99:5 Termenul ebraic se referă la scăunaşul pe care un rege îşi odihnea picioarele, atunci când şedea pe tron (vezi 2 Cron. 9:18; Ps. 110:1).
- Psalmii 99:8 Sau: pentru Israel
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.