CARTEA A PATRA

Psalmul 90

O rugăciune a lui Moise, omul lui Dumnezeu

Stăpâne, Tu ai fost adăpostul nostru
    generaţii la rând.
Înainte ca să se fi născut munţii,
    înainte ca Tu să fi plăsmuit pământul şi lumea,
        din veşnicie până în vecie, Tu eşti Dumnezeu.

Tu întorci pe oameni în ţărână,
    spunându-le: „Întoarceţi-vă, fii ai omului!“
Da, o mie de ani înaintea Ta
    sunt ca ziua de ieri care a trecut,
        ca o strajă a nopţii[a].
Tu îi mături pe oameni ca prin somn;
    ei sunt ca iarba care răsare dimineaţa.
Deşi răsare dimineaţa, ea trece iute,
    aşa încât seara este veştejită şi se usucă.

Suntem mistuiţi de mânia Ta
    şi îngroziţi de furia Ta.
Ai pus vina noastră înaintea Ta
    şi ai adus păcatele noastre ascunse la lumina feţei Tale.
Toate zilele noastre trec sub apăsarea mâniei Tale;
    anii noştri se sfârşesc repede, ca un geamăt.
10 Deşi anii noştri ajung la şaptezeci,
    iar dacă avem putere – chiar până la optzeci,
cei mai mulţi dintre ei sunt[b] numai necaz şi trudă,
    căci trec repede, iar noi zburăm.

11 Cine cunoaşte însă tăria mâniei Tale
    şi teama pe care o insuflă furia Ta?[c]
12 Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele,
    ca să avem parte de o inimă înţeleaptă!

13 Întoarce-Te, Doamne! Cât vei mai zăbovi?
    Ai milă de slujitorii Tăi!
14 Dimineaţa satură-ne cu îndurarea Ta,
    iar noi vom striga de bucurie şi ne vom veseli în toate zilele noastre.
15 Înveseleşte-ne pentru tot atâtea zile câte ne-ai asuprit
    şi pentru tot atâţia ani câţi am văzut nenorocirea!
16 Să se arate slujitorilor Tăi lucrarea Ta
    şi maiestatea Ta – fiilor lor!

17 Fie peste noi bunăvoinţa[d] Stăpânului, Dumnezeul nostru.
    Statorniceşte pentru noi lucrarea mâinilor noastre!
        Da, statorniceşte lucrarea mâinilor noastre!

Footnotes

  1. Psalmii 90:4 Vezi nota de la 63:6
  2. Psalmii 90:10 Sau: slava [mândria] lor este;
  3. Psalmii 90:11 Sau: Căci furia Ta este pe măsura fricii insuflate de Tine. Sensul ebraic al propoziţiei este nesigur
  4. Psalmii 90:17 Sau: splendoarea