¹ Cât de plăcute sunt Lăcaşurile Tale,
    Doamne al Oştirilor^[b]!

² Sufletul meu tânjeşte şi suspină
    după curţile Domnului.
Inima şi trupul meu strigă de bucurie
    către Dumnezeul cel Viu.

³ Chiar şi pasărea îşi găseşte o casă,
    chiar şi rândunica îşi găseşte un cuib pentru ea,
        un loc unde să-şi pună puii,
un loc la altarele Tale,
    Doamne al Oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
⁴ Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta,
    căci ei Te laudă mereu!Sela
⁵ Ferice de oamenii a căror tărie este în Tine
    şi a căror inimă se îndreaptă spre înălţimile Sionului.
⁶ Când străbat aceştia valea Plângerii^[c],
    ei o prefac într-un loc cu izvoare,
        pe care ploaia timpurie îl acoperă cu iazuri^[d].
⁷ Ei merg din putere în putere
    şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu, în Sion.
⁸ Doamne, Dumnezeul Oştirilor^[e], ascultă-mi rugăciunea!
    Pleacă-Ţi urechea, Dumnezeule al lui Iacov!Sela
⁹ Scut al nostru, ia aminte, Dumnezeule!
    Priveşte cu bunăvoinţă la faţa unsului Tău!

¹⁰ Mai bine o zi în curţile Tale,
    decât o mie în altă parte.
Mai bine stau^[f] în pragul Casei^[g] Dumnezeului meu,
    decât să locuiesc în corturile răutăţii.
¹¹ Căci Domnul Dumnezeu este soare şi scut;
    El dă îndurare şi slavă.
        Nu lipseşte de bine pe cei ce umblă în integritate.

¹² Doamne al Oştirilor,
    ferice de omul care-şi pune încrederea în Tine!