¹ Da, bun este Dumnezeu cu Israel,
    cu cei cu inima curată.

² Cât despre mine, era să mi se îndoaie picioarele,
    era cât pe ce să-mi alunece paşii,
³ căci îi invidiam pe cei lăudăroşi
    când vedeam bunăstarea celor răi.

⁴ Căci ei n-au parte de remuşcări până la moarte,
    iar trupul le este plin de grăsime.^[a]
5 N-au parte de necazul muritorului de rând
    şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
⁶ De aceea mândria le atârnă de gât ca o podoabă,
    iar violenţa îi înveleşte ca o manta;
⁷ li se bulbucă ochii de grăsime,^[b]
    iar imaginaţiile inimii lor întrec măsura;^[c]
8 batjocoresc şi vorbesc cu răutate;
    vorbesc de sus, ameninţând cu asuprire;
⁹ îşi înalţă gura până la ceruri,
    iar limba lor cutreieră pământul.
¹⁰ De aceea poporul^[d] se întoarce spre ei
    şi soarbe cuvintele lor ca apa.^[e]
11 Ei zic: „Cum să ştie Dumnezeu
    şi cum ar putea afla Cel Preaînalt?“

¹² Aşa sunt cei răi:
    liniştiţi pe vecie şi crescând în bogăţie.

¹³ Într-adevăr, degeaba mi-am curăţit inima
    şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie,
¹⁴ căci sunt lovit toată ziua
    şi am parte de pedeapsă în fiecare dimineaţă.
¹⁵ Dacă aş zice: „Vreau să pot vorbi şi eu aşa!“,
    iată că aş trăda neamul fiilor Tăi.
¹⁶ M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep,
    dar zadarnică mi-a fost truda,
¹⁷ până ce am venit la Sfântul Lăcaş al lui Dumnezeu
    şi am luat aminte la sfârşitul lor.

¹⁸ Într-adevăr, Tu îi aşezi în locuri alunecoase,
    îi arunci în dezastru.
¹⁹ Cum sunt pustiiţi într-o clipă!
    Sunt nimiciţi, sfârşiţi prin lovituri năprasnice.
²⁰ Ca un vis la deşteptare, Stăpâne,
    aşa le lepezi chipul când Te trezeşti.

²¹ Când inima-mi era mâhnită
    şi eram străpuns în adâncul fiinţei mele,
²² eram ca o brută fără pricepere;
    eram ca dobitoacele înaintea Ta.

²³ Însă eu totdeauna sunt cu Tine!
    Tu mă ţii de mâna dreaptă,
²⁴ mă călăuzeşti cu sfatul Tău
    şi apoi mă vei lua în slavă.
²⁵ Pe cine am eu în ceruri în afară de Tine?
    Iar pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine.
²⁶ Carnea şi inima pot să mi se prăpădească,
    dar Dumnezeu este stânca inimii mele
        şi partea mea de moştenire pe vecie.

²⁷ Căci iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri.
    Tu-i nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
²⁸ Cât despre mine, este bine să fiu lângă Dumnezeu.
    Am făcut din Stăpânul Domn adăpostul meu;
        voi povesti toate isprăvile Tale!