Psalmii 73:1-84:11

Nouă Traducere În Limba Română

¹ Da, bun este Dumnezeu cu Israel,
    cu cei cu inima curată.

² Cât despre mine, era să mi se îndoaie picioarele,
    era cât pe ce să-mi alunece paşii,
³ căci îi invidiam pe cei lăudăroşi
    când vedeam bunăstarea celor răi.

⁴ Căci ei n-au parte de remuşcări până la moarte,
    iar trupul le este plin de grăsime.^[a]
5 N-au parte de necazul muritorului de rând
    şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni.
⁶ De aceea mândria le atârnă de gât ca o podoabă,
    iar violenţa îi înveleşte ca o manta;
⁷ li se bulbucă ochii de grăsime,^[b]
    iar imaginaţiile inimii lor întrec măsura;^[c]
8 batjocoresc şi vorbesc cu răutate;
    vorbesc de sus, ameninţând cu asuprire;
⁹ îşi înalţă gura până la ceruri,
    iar limba lor cutreieră pământul.
¹⁰ De aceea poporul^[d] se întoarce spre ei
    şi soarbe cuvintele lor ca apa.^[e]
11 Ei zic: „Cum să ştie Dumnezeu
    şi cum ar putea afla Cel Preaînalt?“

¹² Aşa sunt cei răi:
    liniştiţi pe vecie şi crescând în bogăţie.

¹³ Într-adevăr, degeaba mi-am curăţit inima
    şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie,
¹⁴ căci sunt lovit toată ziua
    şi am parte de pedeapsă în fiecare dimineaţă.
¹⁵ Dacă aş zice: „Vreau să pot vorbi şi eu aşa!“,
    iată că aş trăda neamul fiilor Tăi.
¹⁶ M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep,
    dar zadarnică mi-a fost truda,
¹⁷ până ce am venit la Sfântul Lăcaş al lui Dumnezeu
    şi am luat aminte la sfârşitul lor.

¹⁸ Într-adevăr, Tu îi aşezi în locuri alunecoase,
    îi arunci în dezastru.
¹⁹ Cum sunt pustiiţi într-o clipă!
    Sunt nimiciţi, sfârşiţi prin lovituri năprasnice.
²⁰ Ca un vis la deşteptare, Stăpâne,
    aşa le lepezi chipul când Te trezeşti.

²¹ Când inima-mi era mâhnită
    şi eram străpuns în adâncul fiinţei mele,
²² eram ca o brută fără pricepere;
    eram ca dobitoacele înaintea Ta.

²³ Însă eu totdeauna sunt cu Tine!
    Tu mă ţii de mâna dreaptă,
²⁴ mă călăuzeşti cu sfatul Tău
    şi apoi mă vei lua în slavă.
²⁵ Pe cine am eu în ceruri în afară de Tine?
    Iar pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni, ci doar în Tine.
²⁶ Carnea şi inima pot să mi se prăpădească,
    dar Dumnezeu este stânca inimii mele
        şi partea mea de moştenire pe vecie.

²⁷ Căci iată, cei ce se depărtează de Tine vor pieri.
    Tu-i nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi.
²⁸ Cât despre mine, este bine să fiu lângă Dumnezeu.
    Am făcut din Stăpânul Domn adăpostul meu;
        voi povesti toate isprăvile Tale!

¹ Dumnezeule, de ce ne respingi neîncetat?
    De ce-Ţi aprinzi mânia împotriva turmei păşunii Tale?
² Adu-Ţi aminte de adunarea Ta, pe care ai cumpărat-o în vechime
    şi ai răscumpărat-o ca seminţie a moştenirii Tale;
        adu-Ţi aminte de muntele Sion, pe care l-ai locuit!
³ Îndreaptă-Ţi paşii spre aceste ruine eterne,
    unde duşmanul a prăpădit totul în Lăcaşul cel sfânt!

⁴ Potrivnicii Tăi au răcnit în mijlocul Locului Tău de întâlnire;
    şi-au pus însemnele lor ca semne.
⁵ Şi-au făcut un nume asemenea celor ce ridică topoarele
    ca să croiască drum prin pădure.
⁶ Şi-au ascuţit uneltele împotriva gravurilor lui,
    zdrobindu-le cu lovituri de secure şi de bardă.
⁷ Au pus foc Lăcaşului Tău,
    au întinat locuinţa Numelui Tău!
⁸ Şi-au zis: „Îi vom prăpădi pe toţi!“,
    apoi au dat foc tuturor altarelor lui Dumnezeu din ţară.
⁹ Nu ne mai putem vedea semnele, nu mai sunt profeţi
    şi nici unul dintre noi nu ştie până când vor dura toate acestea!

¹⁰ Dumnezeule, până când va mai batjocori vrăjmaşul?
    Va defăima duşmanul pentru totdeauna Numele Tău?
¹¹ De ce Ţi-ai retras mâna şi dreapta Ta?
    Scoate-o din sân şi pune capăt acestei stări!

¹² Dumnezeu este împăratul meu din vechime
    şi Cel Ce aduce izbăviri peste pământ^[g].
¹³ Tu, cu puterea Ta, ai despărţit Marea,
    ai zdrobit capetele monstrului Tanin din ape.
¹⁴ Tu ai sfărâmat capetele Leviatanului^[h]
    şi l-ai dat de mâncare poporului din pustietăţi.
¹⁵ Tu ai deschis izvoare şi ueduri
    şi ai uscat râuri care nu seacă.
¹⁶ A Ta este ziua; a Ta este şi noaptea.
    Tu ai rânduit luna şi soarele.
¹⁷ Tu ai stabilit hotarele pământului,
    vara şi iarna Tu le-ai făurit.

¹⁸ Adu-Ţi aminte
    că duşmanul Te defăimează, Doamne,
        şi un popor nebun batjocoreşte Numele Tău.
¹⁹ Nu lăsa pradă fiarelor viaţa turturelei Tale,
    nu uita pentru totdeauna viaţa necăjiţilor Tăi!
²⁰ Ai în vedere legământul,
    căci locurile dosnice ale ţării sunt pline
        de cuiburi ale violenţei!
²¹ Fă ca cel asuprit să nu se întoarcă amărât!
    Fă ca nevoiaşul şi sărmanul să laude Numele Tău!

²² Ridică-Te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina!
    Adu-Ţi aminte de ocările zilnice ale celui nebun!
²³ Nu uita glasul duşmanilor Tăi
    şi larma potrivnicilor Tăi care sporeşte mereu!

¹ Ţie Îţi aducem mulţumire, Dumnezeule,
    Îţi aducem mulţumire căci Numele Tău este aproape,
        astfel că oamenii mărturisesc minunile Tale!

² „Când voi hotărî că a sosit vremea,
    Eu, zice Domnul, voi judeca cu nepărtinire!
³ Când lumea se clatină, cu toţi locuitorii ei,
    Eu sunt Cel Care îi întăresc stâlpii.“Sela
⁴ Le-am spus lăudăroşilor: „Nu vă mai lăudaţi!“,
    iar celor răi: „Nu vă mai făliţi!“^[i]
5 Nu vă mai semeţiţi privirea^[j]
    şi nu mai vorbiţi cu atâta trufie,
⁶ căci nici de la răsărit, nici de la apus
    şi nici din pustie nu vine înălţarea,
⁷ ci Dumnezeu este Cel Ce judecă!
    El smereşte şi tot El înalţă!
⁸ În mâna Domnului se află un potir;
    vinul spumegă în el, complet amestecat^[k].
Când El varsă din potir,
    toţi cei răi de pe pământ
        îi beau până şi rămăşiţele.

⁹ Eu însă voi vesti pururi aceste lucruri;
    voi cânta Dumnezeului lui Iacov!
¹⁰ Voi doborî puterea tuturor celor răi,
    dar puterea celui drept va fi înălţată.^[l]

¹ Dumnezeu este cunoscut în Iuda;
    mare este Numele Lui în Israel!
² Pe când Cortul Îi este în Salem^[m],
    Locuinţa Lui se află în Sion.
³ Acolo a sfărâmat săgeţile arcului,
    scutul şi sabia de război.Sela
⁴ Eşti mai măreţ, mai minunat eşti Tu
    decât munţii încărcaţi de vânat.
⁵ Prădaţi au fost vitejii:
    au fost cuprinşi de un somn adânc^[n];
nici unul dintre luptători
    n-a mai avut putere în mâini.
⁶ Dumnezeu al lui Iacov, la mustrarea Ta,
    călăreţul şi calul au adormit deopotrivă!
⁷ Tu eşti atât de înfricoşător!
    Cine poate sta înaintea Ta când eşti mânios?
⁸ Când ai rostit sentinţa din ceruri,
    pământul s-a temut şi a amuţit.
⁹ Da, aşa a fost, când Te-ai ridicat să judeci, Dumnezeule,
    şi să aduci izbăvire tuturor necăjiţilor pământului.Sela
¹⁰ Într-adevăr, mânia Ta împotriva omului^[o] lucrează spre lauda Ta,
    iar pe supravieţuitorii mâniei Tale îi îngrădeşti.^[p]

¹¹ Faceţi jurăminte Domnului, Dumnezeul vostru, şi împliniţi-le!
    Voi toţi cei din preajma Lui,
    aduceţi daruri Celui de temut!
¹² El taie avântul conducătorilor
    şi seamănă groază printre regii pământului.

¹ Glasul meu s-a înălţat către Dumnezeu;
    am strigat cu glasul meu către Dumnezeu şi El m-a ascultat.
² În ziua necazului meu L-am căutat pe Stăpân.
    Noaptea îmi ţineam întinsă mâna în rugăciune,
        iar sufletul meu refuza să fie mângâiat.
³ Mi-am adus aminte de Dumnezeu şi am oftat,
    am cugetat şi duhul mi-a căzut în leşin.Sela
⁴ Tu ai păstrat lumina ochilor mei,
    chiar dacă am fost atât de răvăşit, încât nici nu puteam să mai vorbesc.
⁵ Mi-am adus aminte de zilele de odinioară,
    de anii de demult;
⁶ mi-am amintit de cântecele mele din timpul nopţii.
    Am cugetat în inima mea, m-am întrebat în duhul meu:
⁷ „Oare Stăpânul leapădă pentru totdeauna?
    Să nu mai fie niciodată binevoitor?
⁸ Oare Şi-a oprit îndurarea pe vecie?
    A pus El oare capăt promisiunii Lui din neam în neam?
⁹ Oare a uitat Dumnezeu de îndurare?
    În mânia Lui, Şi-a retras El oare mila?“Sela
¹⁰ Atunci am zis: „Ceea ce mă face să sufăr
    este că dreapta Celui Preaînalt s-a schimbat^[r].“

¹¹ Dar îmi voi aminti lucrările Domnului;
    da, îmi voi aduce aminte de minunile Tale de odinioară!
¹² Voi cugeta la toate faptele Tale,
    mă voi gândi la minunile Tale.

¹³ Dumnezeule, calea Ta este sfântă!
    Care zeu este atât de mare ca Dumnezeu^[s]?
¹⁴ Tu eşti Dumnezeul înfăptuitor de minuni!
    Tu Ţi-ai descoperit puterea popoarelor!
¹⁵ Cu braţul Tău Ţi-ai răscumpărat poporul,
    pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.Sela
¹⁶ Când Te-au văzut apele, Dumnezeule,
    când Te-au văzut apele, s-au învolburat,
        iar adâncurile s-au cutremurat.
¹⁷ Norii au revărsat apa,
    tunetul a bubuit în cer,
        iar săgeţile Tale s-au împrăştiat în toate părţile.
¹⁸ Bubuitul tunetului Tău trecea prin vijelie,
    iar fulgerele luminau lumea;
        pământul s-a clătinat şi s-a zguduit.
¹⁹ Calea Ta a trecut prin mare,
    iar cărarea Ta – prin ape mari,
        şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.
²⁰ Ţi-ai condus poporul ca pe o turmă,
    prin mâna lui Moise şi a lui Aaron.

⁵ El a ridicat o mărturie în Iacov,
    a pus o Lege în Israel
şi a poruncit strămoşilor noştri
    să-şi înveţe fiii din ea,
⁶ pentru ca generaţia următoare,
    fiii care se vor naşte, să o cunoască,
        şi ei, la rândul lor, să o povestească fiilor lor;
⁷ să-şi pună încrederea în Dumnezeu,
    să nu uite lucrările lui Dumnezeu,
        ci să-I împlinească poruncile;
⁸ să nu fie ca strămoşii lor,
    o generaţie neascultătoare şi răzvrătită,
o generaţie care nu şi-a pregătit inima
    şi al cărei duh nu a fost credincios lui Dumnezeu.

⁹ Fiii lui Efraim, înarmaţi, trăgători cu arcul,
    au dat înapoi în ziua bătăliei:
¹⁰ nu păziseră legământul lui Dumnezeu,
    refuzând să umble în Legea Lui;
¹¹ I-au uitat faptele
    şi minunile pe care El le arătase,
¹² minunile pe care le înfăptuise înaintea strămoşilor lor
    în regiunea Ţoan din ţara Egiptului.
¹³ A despărţit marea şi i-a trecut prin ea,
    punând apele să stea ca un zid.
¹⁴ I-a călăuzit printr-un nor ziua,
    şi toată noaptea – prin lumina focului.
¹⁵ A despicat stânci în pustie,
    ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe.
¹⁶ A făcut ca din stânci să izvorască torente
    şi să curgă apa râuri-râuri.

¹⁷ Dar ei şi-au înmulţit păcatele faţă de El,
    răzvrătindu-se împotriva Celui Preaînalt în pustie.
¹⁸ L-au ispitit pe Dumnezeu în inimile lor,
    cerând mâncare după poftele lor.
¹⁹ Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând:
    „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în pustie?
²⁰ Desigur, El a lovit stânca
    din care a ţâşnit apa şi s-au revărsat ueduri,
însă va putea El oare să ne dea şi pâine,
    va putea El să dea carne poporului Său?“
²¹ Auzind aceasta, Domnul a străbătut tabăra.
    S-a aprins un foc împotriva lui Iacov
        şi a izbucnit mânia Sa împotriva lui Israel.
²² Aceasta pentru că nu s-au încrezut în Dumnezeu
    şi pentru că nu şi-au pus încrederea în mântuirea Lui.
²³ Totuşi El a dat porunci norilor de sus
    şi a deschis porţile cerului.
²⁴ A făcut să plouă asupra lor cu mană ca să aibă de mâncare
    şi le-a dat grâu ceresc.
²⁵ Au mâncat cu toţii pâinea celor puternici^[u]
    şi le-a trimis hrană pe săturate.
²⁶ A stârnit în ceruri vântul de răsărit
    şi a condus cu puterea Lui vântul din sud.
²⁷ A plouat peste ei cu carne ca pulberea de multă
    şi cu înaripate multe cât nisipul mării.
²⁸ Le-a făcut să cadă în mijlocul taberei,
    împrejurul locuinţelor lor.
²⁹ Au mâncat şi s-au îmbuibat,
    căci El le dăduse după poftele lor.
³⁰ Dar înainte ca ei să-şi astâmpere pofta,
    chiar în timp ce aveau mâncarea în gură,
³¹ mânia lui Dumnezeu a şi izbucnit împotriva lor,
    omorând pe cei mai viguroşi dintre ei
        şi doborând pe tinerii lui Israel.

³² Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască
    şi, în pofida minunilor Lui, ei tot nu au crezut.
³³ De aceea le-a pus El capăt zilelor în deşertăciune
    şi anilor lor în teroare.
³⁴ Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau,
    se întorceau şi-L căutau pe Dumnezeu cu râvnă;
³⁵ îşi aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor,
    că Dumnezeul Preaînalt fusese răscumpărătorul lor.
³⁶ Dar Îl înşelau cu gurile lor
    şi cu limba lor Îl minţeau.
³⁷ Inima lor nu era în întregime a Lui
    şi nu se încredeau în legământul Lui.
³⁸ Totuşi El a fost milos;
    le-a iertat nelegiuirea
        şi nu i-a nimicit.
De multe ori Şi-a retras mânia
    şi nu Şi-a aprins întreaga Lui furie.
³⁹ Şi-a adus aminte că sunt doar carne,
    doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă.

⁴⁰ De câte ori s-au răzvrătit împotriva Lui în deşert
    şi L-au întristat în pustie!
⁴¹ S-au abătut din nou şi L-au ispitit pe Dumnezeu,
    îndurerând astfel pe Sfântul lui Israel.
⁴² Nu şi-au amintit de mâna Lui –
    de ziua când i-a izbăvit de duşman,
⁴³ când Şi-a înfăptuit semnele în Egipt
    şi minunile Sale în regiunea Ţoan:
⁴⁴ cum le-a prefăcut râurile în sânge
    şi apa din pâraie cu neputinţă de băut;
⁴⁵ cum a trimis împotriva lor roiuri de muşte care i-a mâncat
    şi broaşte care i-au prăpădit;
⁴⁶ cum le-a dat roadele pradă omizii
    şi munca lor pradă lăcustei;
⁴⁷ cum le-a ruinat viile cu grindină
    şi sicomorii cu lapoviţă^[v];
⁴⁸ cum le-a dat vitele pradă grindinei
    şi cirezile pradă fulgerului;
⁴⁹ cum Şi-a trimis împotriva lor mânia Lui aprinsă,
    furia, indignarea şi necazul,
        îngeri aducători de nenorociri;
⁵⁰ cum Şi-a dat frâu liber mâniei,
    fără să le scape sufletul de la moarte,
        dându-le viaţa pe mâna molimei;
⁵¹ cum i-a ucis pe toţi întâii născuţi ai Egiptului,
    pârga puterii din corturile lui Ham;
⁵² cum Şi-a condus poporul ca pe o turmă,
    i-a călăuzit prin pustie ca pe o turmă de oi;
⁵³ cum i-a condus spre locuri sigure, fără ca ei să se teamă,
    în timp ce pe duşmanii lor i-a acoperit marea;
⁵⁴ cum i-a adus la hotarul ţării Lui sfinte,
    la muntele pe care l-a câştigat dreapta Sa;
⁵⁵ cum a izgonit dinaintea lor neamuri,
    cum le-a dat teritoriul în moştenire
        şi a pus seminţiile lui Israel să le locuiască corturile.

⁵⁶ Dar ei L-au ispitit pe Dumnezeul cel Preaînalt
    şi s-au răzvrătit împotriva Lui;
        nu au păzit mărturiile Lui.
⁵⁷ S-au depărtat şi au fost necredincioşi asemenea părinţilor lor;
    s-au schimbat devenind ca un arc defectuos.
⁵⁸ L-au întărâtat la mânie prin înălţimile lor,
    prin idolii lor I-au stârnit gelozia.
⁵⁹ Dumnezeu a auzit, a trecut prin tabără
    şi l-a respins în întregime pe Israel.
⁶⁰ Apoi Şi-a părăsit Locuinţa din Şilo,
    Cortul în care locuia printre oameni.
⁶¹ Şi-a lăsat tăria^[w] în captivitate
    şi slava – în mâna duşmanului.
⁶² Şi-a dat poporul pradă sabiei;
    Şi-a dezlănţuit mânia asupra moştenirii Lui.
⁶³ Tinerii Lui au fost mistuiţi de foc,
    iar fecioarele Lui nu au mai fost lăudate^[x].
⁶⁴ Preoţii Lui au căzut răpuşi de sabie,
    iar văduvele Lui nu s-au mai bocit.

⁶⁵ Atunci Stăpânul S-a trezit ca unul care dormise,
    ca viteazul înveselit de vin.
⁶⁶ Şi-a înlăturat duşmanii;
    i-a făcut de batjocură pentru totdeauna.
⁶⁷ Totuşi El a lepădat cortul lui Iosif
    şi nu a ales seminţia lui Efraim.
⁶⁸ A ales însă seminţia lui Iuda
    şi muntele Sion, pe care-l iubeşte.
⁶⁹ Şi-a zidit Sfântul Lăcaş precum înălţimile
    şi precum pământul pe care l-a întărit pe vecie.
⁷⁰ L-a ales pe David, robul Lui,
    l-a luat de la staulele oilor,
⁷¹ l-a adus dinapoia mieilor
    ca să păstorească pe poporul Său, Iacov,
        şi pe Israel, moştenirea Sa.
⁷² Iar el i-a păstorit în curăţie de inimă
    şi i-a condus cu mâini pricepute.

¹ Dumnezeule, au intrat neamurile pe proprietatea Ta,
    au întinat Templul Tău cel sfânt
        şi au prefăcut Ierusalimul în ruine!
² Au dat leşurile slujitorilor Tăi
    drept hrană păsărilor cerului
        şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o fiarelor pământului.
³ Le-au vărsat sângele aşa cum se varsă apa
    împrejurul Ierusalimului
        şi nu s-a găsit nimeni care să-i îngroape.
⁴ Am fost de batjocura vecinilor noştri,
    de râsul şi de ocara celor ce ne înconjoară.

⁵ Până când vei mai fi mânios, Doamne?
    Pentru totdeauna?
        Până când va mai arde gelozia Ta ca focul?
⁶ Revarsă-Ţi mânia peste neamurile
    care nu Te cunosc
şi peste regatele
    care nu cheamă Numele Tău,
⁷ căci l-au mâncat pe Iacov
    şi i-au nimicit locuinţa.
⁸ Nu-Ţi aminti de păcatele noastre dintâi^[y]!
    Grăbeşte-Te să ne ieşi înainte cu mila Ta,
        căci suntem foarte nenorociţi.
⁹ Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre,
    pentru slava Numelui Tău!
Izbăveşte-ne şi fă ispăşire pentru păcatele noastre
    din pricina Numelui Tău!
¹⁰ De ce să zică neamurile:
    „Unde le este Dumnezeul?“
Să se facă de cunoscut printre neamuri, chiar sub privirea noastră,
    răzbunarea pentru sângele vărsat al slujitorilor Tăi!
¹¹ Fie să ajungă la Tine strigătul prizonierilor;
    prin tăria braţului Tău, scapă-i pe cei condamnaţi la moarte!
¹² Vecinilor noştri răsplăteşte-le înşeptit
    batjocura cu care Te-au batjocorit, Stăpâne!
¹³ Atunci noi, poporul Tău, turma păşunii Tale,
    Te vom lăuda mereu,
        vom vesti laudele Tale din generaţie în generaţie!

¹ Ascultă-ne, Păstor al lui Israel,
    Tu, Care-l conduci pe Iosif ca pe o turmă!
Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor, străluceşte
²     peste Efraim, Beniamin şi Manase!
Trezeşte-Ţi puterea
    şi vino să ne salvezi!

³ Dumnezeule, adu-ne înapoi!
    Fă să lumineze faţa Ta peste noi
        şi vom fi eliberaţi!

⁴ Doamne, Dumnezeul Oştirilor,
    până când te vei mai mânia
        la auzul rugăciunii poporului Tău?
⁵ Îi hrăneşti cu pâine plămădită cu lacrimi
    şi îi adapi cu lacrimi din plin.
⁶ Ne-ai făcut măr de discordie pentru vecinii noştri,
    spre batjocura duşmanilor noştri.
⁷ Dumnezeu al Oştirilor^[z], adu-ne înapoi!
    Fă să lumineze faţa Ta peste noi
        şi vom fi eliberaţi!

⁸ Ai adus o vie din Egipt,
    ai alungat neamuri şi ai plantat-o.
⁹ I-ai făcut loc,
    iar ea a prins rădăcini
        şi a umplut ţara.
¹⁰ Munţii au fost acoperiţi de umbra viei,
    şi cedrii lui Dumnezeu de ramurile ei.
¹¹ Îşi trimitea mlădiţele până la mare^[aa],
    până la râu^[ab] se întindeau vlăstarele ei.

¹² De ce i-ai străpuns gardul
    ca să o culeagă astfel toţi cei ce trec pe drum?
¹³ O râmă mistreţul din pădure
    şi o pasc fiarele câmpului.
¹⁴ Dumnezeu al Oştirilor^[ac], întoarce-Te, Te rog!
    Priveşte din ceruri şi ia aminte!
Cercetează via aceasta,
¹⁵     rădăcina pe care a sădit-o dreapta Ta,
        fiul pe care l-ai înălţat pentru Tine!

¹⁶ Este arsă de foc şi tăiată.
    Poporul Tău piere din pricina mustrării feţei Tale.
¹⁷ Mâna Ta să fie peste omul dreptei Tale,
    peste fiul omului pe care l-ai înălţat pentru Tine!
¹⁸ Atunci noi nu ne vom mai întoarce de la Tine!
    Înviorează-ne şi vom chema Numele Tău!

¹⁹ Doamne, Dumnezeul Oştirilor, adu-ne înapoi!
    Fă să lumineze faţa Ta peste noi
        şi vom fi eliberaţi!

¹ Strigaţi de bucurie către Dumnezeu, Tăria noastră!
    Strigaţi de veselie către Dumnezeul lui Iacov!
² Înălţaţi un cântec, sunaţi din tamburine,
    din lira cea plăcută şi din harfă^[ae].
³ Suflaţi din corn la lună nouă^[af],
    la lună plină, în ziua sărbătorii.
⁴ Aceasta este porunca dată lui Israel,
    hotărârea Dumnezeului lui Iacov.
⁵ Mărturia aceasta i-a dat-o lui Iosif,
    când a mers împotriva ţării Egiptului;
        acolo am auzit o limbă pe care n-o cunoşteam^[ag]:

⁶ „I-am luat povara de pe umăr,
    mâinile lui nu mai ţin coşul.
⁷ La necaz ai strigat, iar Eu te-am scăpat;
    ţi-am răspuns de lângă locul tainic al tunetului,
        te-am încercat la apele Meriba.Sela
⁸ Ascultă, poporul Meu, şi te voi sfătui!
    O, Israele, de M-ai asculta!
⁹ Să nu se găsească la tine nici un dumnezeu străin!
    Să nu te închini nici unui zeu!
¹⁰ Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău!
    Eu te-am adus din ţara Egiptului!
        Deschide-ţi gura şi ţi-o voi umple!“

¹¹ Dar poporul Meu nu Mi-a ascultat glasul,
    Israel nu M-a urmat.
¹² Atunci l-am lăsat în voia inimii lui încăpăţânate
    şi a trăit după propriile lui sfaturi.

¹³ „O, de M-ar asculta poporul Meu!
    O, de ar umbla Israel pe căile Mele!
¹⁴ Atunci i-aş supune pe duşmanii săi într-o clipă
    şi Mi-aş întoarce mâna împotriva potrivnicilor săi.“
¹⁵ Cei ce-L urăsc pe Domnul ar da înapoi în faţa Lui,
    iar soarta le-ar fi pecetluită pe vecie.
¹⁶ Pe Israel însă l-ar hrăni cu grâul cel mai bun ...
    „Chiar cu miere din stâncă te-aş sătura!“, zice Dumnezeu.

¹ Dumnezeu Îşi ia locul în adunarea lui Dumnezeu;
    El judecă în mijlocul „dumnezeilor^[ah]“.
² „Până când veţi mai judeca cu nedreptate
    şi veţi continua să-i favorizaţi pe cei răi?Sela
³ Faceţi dreptate celui sărman şi orfanului,
    daţi dreptate celui nevoiaş şi lipsit!
⁴ Scăpaţi-l pe cel sărman şi pe cel amărât,
    izbăviţi-i din mâna celor răi!“

⁵ Dar ei nici nu ştiu, nici nu pricep;
    umblă în întuneric;
        de aceea se clatină temeliile pământului.

⁶ Eu am zis: „Sunteţi «dumnezei»,
    fii ai Celui Preaînalt, cu toţii.
⁷ Cu siguranţă, însă, veţi muri ca nişte oameni de rând
    şi veţi cădea ca orice alt conducător.“

⁸ Ridică-Te, Dumnezeule, şi judecă pământul,
    căci Tu iei în stăpânire toate neamurile!

¹ Dumnezeule, să nu păstrezi tăcerea!
    Să nu taci şi să nu rămâi mut, Dumnezeule!
² Iată că duşmanii Tăi vociferează
    şi cei ce Te urăsc îşi ridică fruntea.
³ Uneltesc împotriva poporului Tău,
    fac planuri împotriva celor ocrotiţi de Tine.
⁴ Ei spun astfel: „Haidem să-i nimicim ca neam
    şi să nu mai fie amintit numele lui Israel!“

⁵ Iată-i pe cei care au hotărât într-un gând
    să încheie un legământ împotriva Ta:
⁶ corturile Edomului şi ismaeliţii,
    Moabul şi hagareniţii^[ai],
⁷ Ghebal^[aj], Amon şi Amalek,
    Filistia şi locuitorii Tirului;
⁸ de asemenea, li s-a alăturat şi Asiria,
    punându-şi braţul alături de cel al fiilor lui Lot.Sela
⁹ Fă-le ca lui Midian,
    ca lui Sisera şi lui Iabin la uedul Chişon,
¹⁰ care au fost nimiciţi la En-Dor,
    ajungând bălegar pentru pământ!
¹¹ Nobililor lor fă-le ca lui Oreb şi lui Zeeb,
    iar tuturor prinţilor lor fă-le ca lui Zebah şi lui Ţalmuna,
¹² căci ei zic: „Să punem mâna
    pe păşunile lui Dumnezeu!“

¹³ Dumnezeul meu, fă-i un vârtej de praf,
    o pleavă luată de vânt,
¹⁴ un foc ce mistuie pădurea,
    o flacără ce aprinde munţii!
¹⁵ Aşa urmăreşte-i cu furtuna Ta
    şi îngrozeşte-i cu vijelia Ta!
¹⁶ Umple-le faţa de ruşine,
    ca să ajungă să caute Numele Tău, Doamne!
¹⁷ Să fie făcuţi de ruşine şi îngroziţi în veci de veci!
    Să fie daţi de ruşine şi să piară!
¹⁸ Şi să ştie astfel că Tu, al Cărui Nume este Domnul,
    Tu şi numai Tu eşti Cel Preaînalt peste întreg pământul!

¹ Cât de plăcute sunt Lăcaşurile Tale,
    Doamne al Oştirilor^[al]!

² Sufletul meu tânjeşte şi suspină
    după curţile Domnului.
Inima şi trupul meu strigă de bucurie
    către Dumnezeul cel Viu.

³ Chiar şi pasărea îşi găseşte o casă,
    chiar şi rândunica îşi găseşte un cuib pentru ea,
        un loc unde să-şi pună puii,
un loc la altarele Tale,
    Doamne al Oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
⁴ Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta,
    căci ei Te laudă mereu!Sela
⁵ Ferice de oamenii a căror tărie este în Tine
    şi a căror inimă se îndreaptă spre înălţimile Sionului.
⁶ Când străbat aceştia valea Plângerii^[am],
    ei o prefac într-un loc cu izvoare,
        pe care ploaia timpurie îl acoperă cu iazuri^[an].
⁷ Ei merg din putere în putere
    şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu, în Sion.
⁸ Doamne, Dumnezeul Oştirilor^[ao], ascultă-mi rugăciunea!
    Pleacă-Ţi urechea, Dumnezeule al lui Iacov!Sela
⁹ Scut al nostru, ia aminte, Dumnezeule!
    Priveşte cu bunăvoinţă la faţa unsului Tău!

¹⁰ Mai bine o zi în curţile Tale,
    decât o mie în altă parte.
Mai bine stau^[ap] în pragul Casei^[aq] Dumnezeului meu,
    decât să locuiesc în corturile răutăţii.
¹¹ Căci Domnul Dumnezeu este soare şi scut;
    El dă îndurare şi slavă.
        Nu lipseşte de bine pe cei ce umblă în integritate.