A A A A A
Bible Book List

Psalmii 72Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Psalmul 72

Al lui Solomon[a]

Dumnezeule, dă judecăţile Tale regelui
    şi dreptatea Ta fiului regelui!
Atunci el[b] va judeca cu dreptate pe poporul Tău
    şi cu nepărtinire pe sărmanii Tăi.
Munţii vor aduce pacea pentru popor
    şi tot aşa şi dealurile, prin dreptate[c].
El le va face dreptate asupriţilor din popor,
    îi va izbăvi pe fiii săracilor
        şi îl va zdrobi pe asupritor.

El va trăi[d] atâta timp cât va fi soare,
    cât va fi lună, din neam în neam.
El va fi ca ploaia care coboară peste pământul cosit,
    ca ploile repezi, picurând pământul.
În zilele lui, cel drept va înflori
    şi va fi multă pace, până când nu va mai fi lună.

El va domni de la o mare la alta
    şi de la râu[e] până la marginile pământului[f].
Înaintea lui se vor pleca triburile pustiei,
    iar duşmanii lui vor linge ţărâna.
10 Regi din Tarşiş[g] şi din ostroave
    se vor întoarce cu daruri;
regi din Şeba şi din Seba
    se vor apropia cu ofrande.
11 I se vor închina toţi regii,
    toate popoarele îl vor sluji.

12 Căci el îl va scăpa pe săracul care strigă
    şi pe sărmanul lipsit de ajutor.
13 Va avea milă de cel umil şi sărac,
    şi va scăpa vieţile săracilor.
14 Le va răscumpăra vieţile de la asuprire şi violenţă,
    căci sângele lor preţuieşte mult pentru el.

15 Să trăiască!
    Să i se dea podoabe din aur de Şeba!
Fie ca oamenii să se roage pentru el totdeauna
    şi să-l binecuvânteze în fiecare zi!

16 Să fie belşug de grâne în ţară,
    chiar şi pe crestele munţilor!
Să freamăte pomii[h] ca cei din Liban,
    iar oamenii din cetăţi să înflorească la fel ca iarba de pe pământ.[i]
17 Să-i rămână numele pe vecie!
    Să-i dăinuiască numele cât va fi soare!
Toate neamurile vor fi binecuvântate prin el[j]
    şi-l vor numi fericit!

18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel,
    Singurul Care poate face minuni!
19 Binecuvântat să-I fie slăvitul Nume în veci!
    Slava Lui să umple întreg pământul!
        Amin! Amin!

20 Aici este sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Işai.

Footnotes:

  1. Psalmii 72:1 Titlu. Sau: pentru Solomon
  2. Psalmii 72:2 Sau: Fie ca el să; şi în vs. 3-11, 17
  3. Psalmii 72:3 În alte versiuni antice: popor, / iar dealurile, dreptatea
  4. Psalmii 72:5 LXX; TM: Ei se vor teme de tine
  5. Psalmii 72:8 Eufratul
  6. Psalmii 72:8 Sau: până la marginile ţării
  7. Psalmii 72:10 Colonie feniciană în Spania sau Sardinia; teritoriu considerat extrema vestică a lumii cunoscute
  8. Psalmii 72:16 Sau: roada lor, cu referire la grâne
  9. Psalmii 72:16 Sau: Să fie belşug de grâne în ţară / să fremăte chiar şi pe crestele munţilor; / pomii ei să înflorească ca cei din Liban / să crească la fel ca iarba pământului.
  10. Psalmii 72:17 Sau: se vor binecuvânta cu numele lui
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes