Psalmul 53

Pentru dirijor. De cântat în mahalat[a]. Un maschil[b] al lui David.

Nebunul zice în inima lui:
    „Nu există Dumnezeu!“
S-au pervertit oamenii, săvârşesc fărădelegi îngrozitoare;
    nu mai există nici unul care să facă binele.

Dumnezeu Îşi pleacă privirea din ceruri
    peste fiii oamenilor,
ca să vadă dacă există vreunul care să aibă pricepere,
    vreunul care să-L caute pe Dumnezeu.
Toţi s-au rătăcit,
    cu toţii au devenit corupţi!
Nu mai există unul care să facă binele,
        nici unul măcar!

Oare nu se vor învăţa niciodată minte cei ce săvârşesc nelegiuirea,
    cei ce-mi mănâncă poporul ca pe pâine
        şi nu-L cheamă pe Dumnezeu?
Chiar acolo unde erau i-a apucat groaza,
    fără să fie vreo pricină de groază.
Căci Dumnezeu a împrăştiat oasele celor ce te-au luat cu asalt[c]
        şi i-ai făcut de ruşine, căci Dumnezeu i-a lepădat.

Cine va aduce izbăvire pentru Israel din Sion?
    Când Dumnezeu va aduce înapoi captivii poporului Său,
să se înveselească Iacov şi să se bucure Israel!

Footnotes

  1. Psalmii 53:1 Titlu. Termen muzical necunoscut
  2. Psalmii 53:1 Titlu. Vezi Ps. 32
  3. Psalmii 53:5 Lit: celor ce şi-au aşezat tabăra [împotriva] ta