Psalmii 41-45

Nouă Traducere În Limba Română

¹ Ferice de cel ce îngrijeşte de sărac^[a],
    căci Domnul îl va scăpa în ziua cea rea.
² Domnul îl va păzi, îl va ţine în viaţă,
îl va binecuvânta în ţară
    şi nu-l va lăsa la bunul plac al duşmanilor lui.
³ Domnul îl va întări când va fi pe patul de suferinţă,
    iar patul în care suferea va fi strâns.

⁴ Cât despre mine, eu am zis: „Doamne, ai milă de mine!“
    Vindecă-mă, căci am păcătuit împotriva Ta!
⁵ Duşmanii mei vorbesc despre mine cu răutate, spunând:
    „Când va muri şi-i va pieri numele?“
⁶ Chiar dacă vine vreunul să mă vadă,
    grăieşte făţarnic^[b], în timp ce inima lui adună duşmănie
        pe care o împrăştie când iese afară.
⁷ Potrivnicii mei şuşotesc cu toţii împotriva mea
    şi gândesc ce e mai rău pentru mine.
⁸ „O boală necruţătoare l-a atins!
    Nu se va mai scula din locul în care s-a culcat!“
⁹ Chiar şi prietenul apropiat în care m-am încrezut,
    cel ce mănâncă pâinea mea,
        şi-a ridicat călcâiul împotriva mea!

¹⁰ Tu însă, Doamne, ai milă de mine!
    Ridică-mă, ca să le dau răsplata cuvenită!
¹¹ Voi şti că-Ţi găseşti plăcerea în mine
    prin aceea că duşmanul meu nu va triumfa asupra mea.
¹² Cât despre mine, Tu mă sprijini în integritatea mea
    şi mă aşezi în prezenţa Ta pe vecie.

¹³ Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
    din veşnicie în veşnicie.
        Amin! Amin!

¹ Cum tânjeşte cerbul
    după izvoarele de apă,
aşa tânjeşte sufletul meu
    după Tine, Dumnezeule!
² Sufletul meu însetează după Dumnezeu,
    după Dumnezeul cel Viu!
Când voi putea veni să mă înfăţişez
    înaintea lui Dumnezeu?
³ Lacrimile-mi sunt hrană
    zi şi noapte,
când mi se spune fără încetare:
    „Unde este Dumnezeul tău?“
⁴ Mi se întristează sufletul
    când îmi aduc aminte
cum treceam prin mulţime,
    conducând procesiunea către Casa lui Dumnezeu,
în mijlocul strigătelor de bucurie şi de mulţumire
    ale mulţimii aflată în sărbătoare.

⁵ Suflete al meu, de ce te mâhneşti
    şi gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda
    pe El, Mântuitorul meu ⁶ şi Dumnezeul meu!

Sufletul meu^[e] se mâhneşte înăuntrul meu;
    de aceea îmi amintesc de Tine,
din ţara Iordanului, înălţimile Hermonului,
    din muntele Miţar.
⁷ La vuietul cascadelor Tale,
    un adânc cheamă un alt adânc.
Toate valurile şi talazurile Tale
    au trecut peste mine.

⁸ Ziua, Domnul îmi face parte de îndurarea Sa,
    iar noaptea am cu mine cântarea Lui
        şi rugăciunea către Dumnezeul vieţii mele.

⁹ Îi zic lui Dumnezeu, Stânca mea:
    „De ce m-ai uitat?
De ce trebuie să umblu întristat,
    asuprit de duşman?“
¹⁰ Ca zdrobirea oaselor
    este batjocura prigonitorilor mei,
când îmi zic mereu:
    „Unde este Dumnezeul tău?“

¹¹ Suflete al meu, de ce te mâhneşti
    şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
    pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu!

¹ Fă-mi dreptate, Dumnezeule,
    apără-mi pricina în faţa unui neam necredincios!
        Scapă-mă de omul înşelător şi nedrept!
² Tu eşti Dumnezeu, eşti adăpostul meu!
    De ce mă alungi?
De ce trebuie să umblu întristat,
    asuprit de duşman?
³ Trimite-Ţi lumina şi adevărul,
    ca să mă călăuzească,
să mă conducă la muntele Tău cel sfânt
    şi la locuinţa Ta!
⁴ Să ajung la altarul lui Dumnezeu,
    la Dumnezeul nespusei mele bucurii!
Te voi lăuda din liră,
    Dumnezeule, Dumnezeul meu!

⁵ Suflete al meu, de ce te mâhneşti,
    şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
    pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu^[f]!

¹ Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre,
    părinţii noştri ne-au povestit
despre lucrarea pe care ai înfăptuit-o pe vremea lor,
    în vremuri străvechi;
² am auzit cum Tu, prin braţul Tău, ai dezrădăcinat neamuri, ca să-i plantezi pe ei,
    ai izgonit noroade, ca să-i extinzi pe ei.
³ Nu prin sabia lor au moştenit ţara,
    nu braţul lor i-a izbăvit,
ci dreapta Ta, braţul Tău,
    lumina feţei Tale, fiindcă îi iubeai.

⁴ Dumnezeule, Tu eşti împăratul meu!
    Porunceşte dar izbăvirea^[h] lui Iacov!
⁵ Cu Tine ne doborâm duşmanii,
    cu Numele Tău ne călcăm în picioare potrivnicii.
⁶ Nu mă încred în arcul meu,
    sabia mea nu mă izbăveşte,
⁷ ci Tu ne vei izbăvi de duşmanii noştri,
    iar pe cei ce ne urăsc, Tu îi vei face de ruşine!
⁸ Noi în Dumnezeu ne lăudăm mereu,
    Numele Tău îl slăvim pe vecie.Sela
⁹ Totuşi, Tu ne-ai respins şi ne-ai umilit,
    nu mai ieşi cu oştile noastre.
¹⁰ Tu ai făcut să ne retragem dinaintea duşmanului,
    astfel că cei ce ne urăsc ne jefuiesc.
¹¹ Ne dai ca pe nişte oi la tăiere,
    ne împrăştii printre neamuri.
¹² Îţi vinzi poporul pe un preţ de nimic
    şi nu câştigi nimic prin vânzarea lui.

¹³ Ne faci de batjocura vecinilor noştri,
    de ocara şi de dispreţul celor ce ne înconjoară.
¹⁴ Ne faci de pomină printre neamuri,
    pricină de clătinare din cap printre popoare.
¹⁵ Toată ziua ocara îmi stă înainte
    şi ruşinea îmi acoperă faţa,
¹⁶ la glasul batjocoritorului şi al blasfemiatorului,
    la vederea duşmanului şi a răzbunătorului.

¹⁷ Toate acestea au venit asupra noastră, dar^[i] noi nu Te-am uitat
    şi nu am încălcat legământul Tău.
¹⁸ Inima noastră nu Ţi-a întors spatele
    şi paşii noştri nu s-au îndepărtat de calea Ta.
¹⁹ Tu însă ne-ai zdrobit în locul de vânătoare al şacalilor
    şi ne-ai acoperit cu beznă.

²⁰ Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru
    şi ne-am fi întins palmele spre vreun dumnezeu străin,
²¹ n-ar fi descoperit Dumnezeu aceasta?
    Doar El cunoaşte toate tainele inimii.
²² Totuşi, din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua,
    suntem consideraţi ca nişte oi pentru tăiere.

²³ Scoală-Te! De ce dormi, Stăpâne?
    Trezeşte-Te, nu ne lepăda pe vecie!
²⁴ De ce Îţi ascunzi faţa,
    de ce ne uiţi umilinţa şi necazul?
²⁵ Sufletul nostru este doborât în ţărână,
    pântecele ne este lipit de pământ!
²⁶ Ridică-Te şi vino în ajutorul nostru!
    Răscumpără-ne, din pricina îndurării Tale!

¹ Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă.
    Eu zic: „Îmi dedic versurile regelui!“
        Limba mea este pana iscusită a unui scriitor!

² Eşti cel mai frumos dintre fiii oamenilor!
    Harul este revărsat pe buzele tale;
        de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.
³ Încinge-ţi sabia la coapsă, viteazule,
    splendoarea şi măreţia ta!
⁴ În măreţia ta, călăreşte biruitor
    pentru cauza adevărului, a smereniei şi a dreptăţii!
Dreapta ta să înfăptuiască isprăvi de temut!
⁵     Săgeţile tale ascuţite să străpungă inima duşmanilor regelui
        şi popoarele să cadă sub picioarele tale!^[k]

⁶ Tronul Tău, Dumnezeule^[l], este pentru veci de veci,
    iar sceptrul împărăţiei Tale este un sceptru al dreptăţii!
⁷ Tu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea;
    de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns
        cu untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi.

⁸ Toate veşmintele tale sunt înmiresmate cu smirnă, aloe şi casia.
    În palate de fildeş, instrumentele cu corzi te înveselesc.
⁹ Fiice de regi îţi sunt ţiitoare^[m],
    regina îţi stă la dreapta, înveşmântată toată numai în aur de Ofir.

¹⁰ Ascultă, fiică, priveşte şi pleacă-ţi urechea!
    Uită-ţi poporul şi casa părintească!
¹¹ Atunci regele va tânji după frumuseţea ta.
    Pentru că îţi este domn, supune-te lui!
¹² Fiica Tirului^[n] va veni cu daruri;
    oameni bogaţi îţi vor căuta bunăvoinţa.

¹³ Fiica regelui este plină de strălucire înăuntrul palatului;
    veşmântul ei este ţesut cu fir de aur.
¹⁴ Cu haine brodate este adusă înaintea regelui;
    este însoţită de fecioare,
        care sunt aduse înaintea ta.^[o]
15 Sunt aduse cu bucurie şi cu veselie,
    iar ele intră în palatul regelui.

¹⁶ Fiii tăi vor lua locul părinţilor tăi;
    pe ei îi vei pune prinţi în toată ţara.
¹⁷ Îţi voi aminti numele din neam în neam;
    de aceea te vor lăuda popoarele în veci de veci.