A A A A A
Bible Book List

Psalmii 4Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Psalmul 4

Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi. Un psalm al lui David.

Răspunde-mi când strig,
    Dumnezeul dreptăţii mele!
Deşi sunt în strâmtorare, Tu mă vei scoate la loc larg!
    Îndură-te de mine, ascultă-mi rugăciunea!

Fii ai oamenilor, până când Îmi veţi preface slava în ruşine[a]?
    Până când veţi iubi deşertăciunea şi veţi umbla după minciuni[b]?Sela
Să ştiţi că Domnul l-a pus deoparte pentru Sine pe cel evlavios[c];
    Domnul aude când strig către El.
Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi!
    Cugetaţi când staţi în pat şi tăceţi!Sela
Aduceţi jertfe potrivite
    şi încredeţi-vă în Domnul!

Mulţi zic: „Cine ne va arăta ce este bine?“
    Doamne, fă să răsară peste noi lumina feţei Tale!
Mi-ai dat mai multă bucurie în inimă
    decât au ei când le sporeşte grâul şi mustul.
Mă voi culca şi voi adormi în pace,
    căci numai Tu, Doamne, mă faci să locuiesc în siguranţă.Sela

Footnotes:

  1. Psalmii 4:2 Sau: Îmi veţi batjocori onoarea
  2. Psalmii 4:2 Sau: iluzii; sau: idoli, în contrast cu Slava, care este Dumnezeu (vezi nota precedentă)
  3. Psalmii 4:3 Ebr.: hasid, înrudit cu hesed (vezi nota de la 5:7); peste tot în carte
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes