Psalmii 23-30
Nouă Traducere În Limba Română
Psalmul 23
Un psalm al lui David
1 Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
2 El mă culcă în păşuni verzi
şi mă conduce la ape odihnitoare.
3 Îmi înviorează sufletul
şi mă călăuzeşte pe cărări drepte,
datorită Numelui Său.
4 Chiar dacă ar fi să umblu
prin valea umbrei morţii[a],
nu mă tem de rău,
căci Tu eşti cu mine,
nuiaua şi toiagul Tău
mă mângâie.
5 Tu-mi întinzi masa
în faţa duşmanilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
şi cupa mea este atât de plină.
6 Într-adevăr, bunătatea şi credincioşia mă vor însoţi
în toate zilele vieţii mele
şi voi locui în Casa Domnului
cât vor dăinui zilele[b]!
Psalmul 24
Al lui David. Un psalm.
1 Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el,
lumea şi locuitorii ei,
2 căci El l-a întemeiat pe mări
şi l-a întărit pe râuri.
3 Cine se va sui pe muntele Domnului?
Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt?
4 Cel cu mâinile nevinovate şi cu inima curată,
care nu-şi dedă[c] sufletul la minciună
şi nu jură ca să înşele.[d]
5 El va primi binecuvântare de la Domnul
şi dreptate de la Dumnezeul mântuirii lui.
6 Aceasta este generaţia celor ce-L caută,
a celor ce caută faţa Ta, Dumnezeu al lui Iacov[e]!Sela
7 Porţi, ridicaţi-vă capetele!
Staţi ridicate, intrări veşnice!
Să intre Împăratul slavei!
8 Cine este Acest Împărat al slavei?
Domnul cel tare şi viteaz,
Domnul cel viteaz în luptă!
9 Porţi, ridicaţi-vă capetele!
Staţi ridicate, intrări veşnice!
Să intre Împăratul slavei!
10 Cine este Acesta, Acest Împărat al slavei?
Domnul Oştirilor[f]!
El este Împăratul slavei!Sela
Psalmul 25[g]
Al lui David
1 Doamne, la Tine îmi înalţ sufletul!
2 Dumnezeul meu, în Tine mă încred:
să nu fiu dat de ruşine!
Să nu se bucure duşmanii mei de mine!
3 Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine,
ci de ruşine vor fi făcuţi cei ce Îţi sunt necredincioşi fără motiv.
4 Fă-mi cunoscute căile Tale, Doamne,
învaţă-mă cărările Tale!
5 Călăuzeşte-mă în adevărul Tău, învaţă-mă,
căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele!
În Tine nădăjduiesc toată ziua.
6 Adu-Ţi aminte, Doamne, de mila şi de îndurarea Ta,
căci acestea sunt veşnice!
7 Nu-Ţi aduce aminte de păcatele din tinereţea mea, nici de greşelile mele,
ci adu-Ţi aminte de mine după îndurarea Ta,
pentru bunătatea Ta, Doamne!
8 Domnul este bun şi drept;
de aceea le dă învăţătură celor păcătoşi pe cale.
9 El îi îndrumă pe cei smeriţi în ceea ce este drept
şi îi învaţă pe cei smeriţi calea Lui.
10 Toate cărările Domnului sunt îndurare şi adevăr
pentru cei ce păzesc legământul şi mărturiile Lui.
11 Doamne, din pricina Numelui Tău,
iartă-mi vina, căci mare este!
12 Cine se teme de Domnul?
Aceluia El îi arată ce cale să aleagă.
13 El va locui în fericire,
iar urmaşii lui vor moşteni ţara.
14 Sfatul[h] Domnului este pentru cei ce se tem de El,
iar legământul Lui le dă învăţătură.
15 Către Domnul îmi îndrept totdeauna privirea,
căci El îmi scoate picioarele din laţ.
16 Întoarce-Te spre mine şi îndură-te de mine,
căci sunt singur şi necăjit!
17 Necazurile inimii mele s-au înmulţit;
izbăveşte-mă din nenorocirile mele!
18 Uită-te la năpasta şi la necazul meu
şi iartă toate păcatele mele!
19 Ia aminte la duşmanii mei, căci se înmulţesc,
şi la înverşunata ură cu care mă urăsc.
20 Păzeşte-mi sufletul şi izbăveşte-mă,
nu mă lăsa de batjocură, căci mă încred în Tine!
21 Integritatea şi nevinovăţia să mă ocrotească,
căci nădăjduiesc în Tine!
22 Dumnezeule, răscumpără pe Israel
din toate necazurile lui!
Psalmul 26
Al lui David
1 Doamne, dezvinovăţeşte-mă,
căci umblu în integritate!
Mă încred în Domnul
fără şovăire.
2 Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă,
curăţeşte-mi adâncul fiinţei şi inima!
3 Îndurarea Ta este mereu înaintea ochilor mei
şi umblu neîncetat în adevărul Tău.
4 Nu mă aşez laolaltă cu bărbaţii înşelători,
şi nu mă întovărăşesc cu cei vicleni.
5 Urăsc adunarea răufăcătorilor
şi nu mă aşez laolaltă cu cei răi.
6 Îmi spăl mâinile în nevinovăţie
şi aşa înconjor altarul Tău, Doamne,
7 ca să fac să răsune mulţumirea
şi să povestesc toate minunile Tale.
8 Doamne, eu iubesc Casa în care locuieşti
şi locul unde sălăşluieşte slava Ta!
9 Nu-mi lua sufletul împreună cu cei păcătoşi,
nici viaţa – împreună cu vărsătorii de sânge,
10 pe ale căror mâini este nelegiuire
şi a căror dreaptă este plină de mită.
11 Cât despre mine, eu umblu în integritate!
Izbăveşte-mă şi îndură-te de mine!
12 Piciorul meu stă pe loc drept.
Voi binecuvânta pe Domnul în adunări!
Psalmul 27
Al lui David
1 Domnul este lumina şi mântuirea mea;
de cine să mă tem?
Domnul este refugiul vieţii mele;
de cine să-mi fie frică?
2 Când se apropie răufăcătorii de mine
ca să-mi devoreze carnea,
tocmai ei, asupritorii şi duşmanii mei,
se poticnesc şi cad.
3 Chiar dacă ar înainta o oştire împotriva mea,
inima mea tot nu s-ar teme;
chiar dacă s-ar porni război împotriva mea,
chiar şi atunci aş fi încrezător.
4 Un singur lucru cer de la Domnul
şi-l caut cu stăruinţă:
să locuiesc în Casa Domnului
în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
şi să-L caut în Templul Lui,
5 căci El mă va tăinui în Coliba Sa
în ziua cea rea,
mă va ascunde în locul tainic al Cortului Său
şi mă va înălţa pe o stâncă.
6 Deja mi se înalţă capul
deasupra duşmanilor care mă împresoară;
de aceea voi aduce la Cortul Lui jertfe în sunet de trâmbiţă,
voi cânta şi Îl voi lăuda pe Domnul.
7 Doamne, ascultă-mi glasul când Te chem,
îndură-te de mine şi răspunde-mi!
8 Inima îmi spune din partea Ta:
„Caută faţa Mea!“[i]
Doamne, faţa Ta o caut!
9 Nu-Ţi ascunde faţa de mine,
nu îndepărta cu mânie pe robul Tău!
Tu eşti ajutorul meu!
Nu mă da uitării şi nu mă părăsi,
Dumnezeul mântuirii mele!
10 Chiar dacă tatăl meu şi mama mea m-ar părăsi,
Domnul m-ar primi.[j]
11 Doamne, învaţă-mă calea Ta,
condu-mă pe cărarea cea netedă,
din pricina duşmanilor mei!
12 Nu-mi da sufletul pe mâna vrăjmaşilor mei,
căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi
care suflă numai violenţă.
13 Eu încă mai cred un lucru:
că voi vedea bunătatea Domnului
pe pământul celor vii!
14 Nădăjduieşte în Domnul!
Fii tare şi încurajează-ţi inima!
Nădăjduieşte în Domnul!
Psalmul 28
Al lui David
1 Doamne, către Tine strig!
Stânca mea, nu rămâne surd la strigătul meu,
ca nu cumva, tăcând faţă de mine,
să mă asemăn cu cei care se coboară în groapă!
2 Ascultă glasul rugilor mele,
atunci când strig către Tine după ajutor,
atunci când îmi ridic mâinile
spre Locul Tău Preasfânt!
3 Nu mă condamna împreună cu cei răi,
împreună cu răufăcătorii,
cu cei ce vorbesc de pace semenului lor,
dar în inima lor este numai răutate.
4 Răsplăteşte-le după faptele lor,
după răutatea lucrărilor lor;
după faptele mâinilor lor să le răsplăteşti!
Întoarce asupra lor răsplata cuvenită!
5 Pentru că ei nu iau aminte la lucrările Domnului
şi la faptele mâinilor Lui,
El îi va dărâma
şi nu îi va mai zidi la loc!
6 Binecuvântat să fie Domnul,
căci El a ascultat glasul rugilor mele!
7 Domnul este tăria mea şi scutul meu!
În El mi se încrede inima, şi sunt ajutat.
De aceea inima mea chiuie de bucurie
şi-I aduc mulţumiri prin cântecele mele!
8 Domnul este tăria poporului Său!
El este fortăreaţă izbăvitoare pentru unsul Său.
9 Mântuieşte-Ţi poporul!
Binecuvântează-Ţi moştenirea!
Păstoreşte-i şi sprijină-i pe vecie!
Psalmul 29
Un psalm al lui David
1 Daţi Domnului, fii ai lui Dumnezeu[k],
daţi Domnului slava şi puterea!
2 Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Său!
Închinaţi-vă Domnului cu podoabe sfinte[l]!
3 Glasul Domnului răsună deasupra apelor.
Dumnezeul slavei face să bubuie tunetul;
Domnul este deasupra apelor mari.
4 Glasul Domnului răsună cu putere,
glasul Domnului răsună cu măreţie.
5 Glasul Domnului doboară cedrii;
Domnul doboară cedrii Libanului.
6 El face Libanul să sară ca un viţel
şi Sirionul[m] – ca un pui de bivol sălbatic.
7 Glasul Domnului despică cu scânteieri de foc.
8 Glasul Domnului face să tremure pustia,
Domnul face să tremure pustia Kadeş.
9 Glasul Domnului apleacă stejarii[n]
şi despoaie pădurile;
în Templul Său toţi strigă: „Slavă!“
10 În timpul potopului Domnul era pe tron;
Domnul va trona ca împărat pe vecie.
11 Domnul dă tărie poporului Său.
Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.
Psalmul 30
Un psalm. Un cântec pentru dedicarea Casei. Al lui David.
1 Te voi înălţa, Doamne, căci m-ai ridicat
şi n-ai lăsat să se bucure duşmanii mei de mine.
2 Doamne, Dumnezeul meu, când am strigat către Tine după ajutor,
Tu m-ai vindecat.
3 Doamne, Tu ai ridicat sufletul meu din Locuinţa Morţilor;
m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
4 Cântaţi Domnului, voi, credincioşii Lui,
şi lăudaţi aducerea-aminte a sfinţeniei Sale!
5 Mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine o viaţă întreagă.
Deşi plânsul poate înnopta cu mine, dimineaţa soseşte bucuria.
6 Când îmi mergea bine, ziceam:
„Nimic nu mă va clătina vreodată!“
7 Doamne, prin bunăvoinţa Ta întărisei muntele meu[o],
dar, când Ţi-ai ascuns faţa, m-a cuprins frica.
8 Doamne, către Tine am strigat,
la Stăpânul am căutat îndurare, zicând:
9 Ce câştig este de pe urma morţii mele,
atunci când mă cobor în groapă?
Poate să Te laude ţărâna,
poate ea să vorbească despre credincioşia Ta?
10 Ascultă-mă, Doamne, şi îndură-te de mine!
Fii Tu, Doamne, ajutorul meu!
11 Iar Tu mi-ai prefăcut bocetul în dans,
mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie,
12 pentru ca să-Ţi cânt slava şi să nu fiu mut!
Doamne, Dumnezeul meu, veşnic Te voi lăuda!
Footnotes
- Psalmii 23:4 Sau: printr-o vale întunecată
- Psalmii 23:6 Lit.: pe [toată] lungimea zilelor.
- Psalmii 24:4 Lit.: nu-şi înalţă
- Psalmii 24:4 Sau: care nu se închină unui idol / şi nu jură pe ceea ce este fals.
- Psalmii 24:6 Două mss TM, LXX, Siriacă; cele mai multe mss TM: faţa ta, Iacove
- Psalmii 24:10 Ebr.: YHWH Ţevaot. Termenul ebraic pentru oştiri se poate referi: (1) la oştirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9 – v. 10 în TM); (2) la corpurile cereşti (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2); probabil acest titlu face referire la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers; peste tot în carte
- Psalmii 25:1 Psalmul este un poem în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor)
- Psalmii 25:14 Sau: prietenia
- Psalmii 27:8 Sau: Ţie, inima mea, el îţi spune: / „Caută faţa Mea!“
- Psalmii 27:10 Sau: deşi tatăl meu şi mama mea m-au abandonat, / Domnul mă primeşte.
- Psalmii 29:1 Sau: făpturi cereşti; sau: îngeri
- Psalmii 29:2 Sau: în splendoarea sfinţeniei Sale; sfinţenie se poate referi la Domnul Însuşi, la Tabernacul sau la îmbrăcămintea preoţească (vezi Ps. 110:3)
- Psalmii 29:6 muntele Hermon
- Psalmii 29:9 Sau: provoacă caprelor de munte naşterea
- Psalmii 30:7 Sau: în îndurarea Ta, m-ai aşezat pe un munte sigur
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.