Când duhul îmi este mâhnit,
    Tu-mi cunoşti cărarea.
Pe calea pe care merg,
    ei mi-au ascuns curse.
Priveşte la dreapta mea şi ia aminte;
    nimeni nu mă mai cunoaşte!
Am rămas fără adăpost;
    nimănui nu-i pasă de viaţa mea!

Te chem, Doamne,
    zicând: „Tu eşti adăpostul meu,
        moştenirea mea pe pământul celor vii!“

Read full chapter