Psalmii 10-17

Nouă Traducere În Limba Română

¹ De ce stai departe, Doamne,
    şi Te ascunzi în vreme de necaz?

² Cel rău îl urmăreşte cu îngâmfare pe sărman,
    prinzându-l în planurile pe care le-a urzit.
³ Căci cel rău se laudă cu dorinţele sufletului său,
    binecuvântându-l pe cel lacom şi dispreţuindu-L pe Domnul.
⁴ În aroganţa lui, cel rău gândeşte tot timpul:
    „Dumnezeu nu pedepseşte! Nu este Dumnezeu!“.^[a]
5 Căile lui sunt prospere în orice vreme;
    judecăţile Tale sunt departe de el;
        el suflă cu dispreţ împotriva tuturor duşmanilor săi.
⁶ El zice în inima lui: „Nu mă voi clătina!
    Nu voi suferi niciodată!“
⁷ Gura îi este plină de blestem, înşelătorii şi ameninţări;
    sub limba lui este numai necaz şi nelegiuire.
⁸ El locuieşte în ascunzişurile din preajma aşezărilor;
    îl ucide în ascunzători pe cel nevinovat;
        îşi urmăreşte victimele.
⁹ Pândeşte din cotlon ca leul din desiş,
    pândeşte să-l prindă pe sărman,
        să-l prindă pe sărman şi să-l atragă în laţul lui.
¹⁰ Victimele lui sunt zdrobite şi se prăbuşesc;
    cad sub puterea lui.
¹¹ El îşi zice în inima lui: „Dumnezeu a uitat!
    Pe veci Şi-a ascuns faţa, ca să nu mai vadă!“

¹² Ridică-Te, Doamne Dumnezeule! Ridică-Ţi mâna!
    Nu-i uita pe cei sărmani!
¹³ De ce-L dispreţuieşte cel rău pe Dumnezeu?
    De ce zice în inima lui: „Tu nu pedepseşti!“?
¹⁴ Tu însă vezi necazul şi mâhnirea;
    te uiţi, ca să le iei în mâna Ta!
Ţie Îţi este încredinţat cel fără ajutor;
    Tu eşti ajutorul orfanului.
¹⁵ Fărâmă deci braţul celui rău şi al celui nelegiuit;
    cere-le socoteală de răutatea lor, ca să nu mai fie de găsit!

¹⁶ Domnul este Împărat în veci de veci!
    Neamurile vor pieri din ţara Lui!
¹⁷ Tu, Doamne, asculţi dorinţa celor sărmani;
    Tu le întăreşti inima, plecându-Ţi urechea la cererea lor,
¹⁸ ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit,
    pentru ca omul, care este din ţărână, să nu mai insufle groaza.

¹ La Domnul găsesc adăpost! Cum puteţi să-mi spuneţi:
    „Fugi în munţii voştri ca o pasăre“?
² Cei răi îşi încordează arcul,
    îşi potrivesc săgeata pe coardă,
ca să-l ţintească pe întuneric
    pe cel cu inima cinstită.
³ Când temeliile se surpă,
    ce mai poate face cel drept?

⁴ Domnul este în Templul Său cel sfânt,
    Domnul este pe tronul Lui din ceruri.
Ochii Lui privesc
    şi pleoapele Lui îi cercetează pe fiii oamenilor.
⁵ Domnul îl cercetează pe cel drept,
    dar pe cel rău şi pe cel ce iubeşte violenţa,
        sufletul Lui îi urăşte.^[b]
6 Peste cei răi va face să plouă cărbuni aprinşi şi pucioasă,
    un vânt dogoritor este cupa de care au parte,
⁷ căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea,
    iar cei drepţi privesc faţa Lui.

¹ Vino în ajutor, Doamne, căci se duc cei evlavioşi^[d]
    şi pier cei credincioşi dintre fiii oamenilor!
² În zadar se linguşesc unul pe altul
    şi vorbesc de la inimă la inimă.

³ Nimicească Domnul buzele linguşitoare
    şi limba lăudăroasă,
⁴ pe cei care zic: „Cu limba noastră vom reuşi;
    suntem stăpânii buzelor noastre! Cine poate stăpâni peste noi?“

⁵ „Din pricina violenţei faţă de cel sărman şi a strigătelor celui nevoiaş,
    chiar acum Mă voi ridica, zice Domnul,
        şi-i voi mântui de prigonitorul lor.“
⁶ Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate,
    ca argintul purificat într-un cuptor de pământ,
        rafinat de şapte ori.

⁷ Tu, Doamne, ne vei păzi,
    Tu ne vei păzi în veci de asemenea oameni^[e].
⁸ Cei răi mişună peste tot,
    când ticăloşia este înălţată printre fiii oamenilor.

¹ Până când, Doamne? Mă vei uita pentru totdeauna?
    Până când Îţi vei ascunde faţa de mine?
² Până când să mă frământ în sufletul meu
    şi să găsesc zi de zi în inima mea întristare?
        Până când să mă tot biruie duşmanul meu?

³ Ia aminte la necazul meu, Doamne, Dumnezeul meu!
    Luminează-mi ochii, ca să nu mă apuce somnul morţii,
⁴ ca să nu zică duşmanul meu: „L-am biruit!“
    şi să nu se bucure prigonitorii mei când sunt doborât.

⁵ Dar eu mă încred în îndurarea Ta
    şi inima mea se bucură de mântuirea Ta.
⁶ Mă voi bucura în Domnul,
    căci El mi-a făcut bine!

¹ Nebunul^[f] zice în inima lui:
    „Nu este Dumnezeu!“
S-au pervertit oamenii, săvârşesc fapte îngrozitoare;
    nu mai există nici unul care să facă binele.

² Domnul Îşi pleacă privirea din ceruri
    peste fiii oamenilor,
ca să vadă dacă există vreunul care să aibă pricepere,
    vreunul care să-L caute pe Dumnezeu.
³ Toţi s-au rătăcit,
    cu toţii au devenit corupţi!
Nu mai există nici unul care să facă binele,
    nici unul măcar!

⁴ Oare n-au minte cei ce săvârşesc nelegiuirea,
    cei ce-mi mănâncă poporul ca pe pâine
        şi nu-L cheamă pe Domnul?
⁵ Chiar acolo unde sunt îi va apuca groaza,
    căci Dumnezeu este cu neamul celor drepţi.
⁶ Râdeţi voi de planul celui sărman,
    dar Domnul este adăpostul lui!
⁷ O, de ar veni din Sion izbăvirea lui Israel?
    Când Domnul va aduce înapoi captivii poporului Său,^[g]
să se înveselească Iacov
    şi să se bucure Israel!

¹ Doamne, cine poate sălăşlui în cortul Tău?
    Cine poate locui pe muntele Tău cel sfânt?

² Cel ce umblă în integritate;
    cel ce face dreptate;
cel ce spune adevărul din inimă
³     şi nu bârfeşte cu limba lui;
cel ce nu-i face rău prietenului său
    şi nu aruncă insulte asupra semenului său;
⁴ cel ce dispreţuieşte pe cel vrednic de dispreţ,
    dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul;
cel ce nu-şi ia vorba înapoi
    chiar dacă a jurat spre paguba lui;
⁵ cel ce nu-şi dă argintul cu dobândă
    şi nici nu acceptă daruri ca să-l nedreptăţească pe cel nevinovat.

Cel ce face aşa
    nu se va clătina niciodată!

¹ Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci la Tine caut adăpost!
²     Eu zic Domnului: „Tu eşti Stăpânul meu;
        nu am nimic bun decât pe Tine!“

³ Sfinţii care sunt în ţară,
    ei sunt cei măreţi în care-mi găsesc toată plăcerea.^[i]
4 Durerile celor ce aleargă după idoli se înmulţesc;
    eu însă nu aduc ca ei jertfe de băutură din sânge
        şi nici nu pun numele idolilor lor pe buzele mele.

⁵ Doamne, Tu eşti partea mea de moştenire şi cupa mea!
    Tu eşti Cel Care îmi apuci sorţul^[j]!
⁶ Plăcute moşii mi-au căzut la sorţi!
    Într-adevăr, frumoasă moştenire mi-a fost dată!

⁷ Îl voi binecuvânta pe Domnul Care mă sfătuieşte!
    Până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima!
⁸ Îl pun pe Domnul neîncetat înaintea mea,
    căci El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!

⁹ De aceea, mi se bucură inima şi mi se înveseleşte sufletul^[k]!
    Mai mult, trupul meu va locui în siguranţă,
¹⁰ căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa Morţilor
    şi nu vei îngădui ca sfântul Tău^[l] să vadă putrezirea.
¹¹ Mi-ai făcut cunoscută cărarea vieţii …
    În prezenţa Ta este belşug de bucurie,
        la dreapta Ta sunt desfătări veşnice!^[m]

¹ Ascultă-mi, Doamne, cauza dreaptă,
    ia aminte la strigătul meu!
Pleacă-Ţi urechea la rugăciunea mea
    nerostită de buze înşelătoare!
² Să iasă dinaintea Ta sentinţa dată mie!
    Ochii Tăi să vadă ceea ce este drept!

³ Dacă vei cerceta inima mea noaptea, când mă vizitezi,
    dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic,
        căci mi-am propus să nu păcătuiesc cu gura.
⁴ Cu privire la faptele omului,
    eu m-am ţinut departe de căile celor violenţi,
        după cuvântul buzelor Tale.
⁵ Paşii mei stau neclintiţi pe cărările Tale;
    astfel, picioarele nu mi se clatină.

⁶ Eu Te chem, căci îmi răspunzi, Dumnezeule!
    Pleacă-Ţi urechea spre mine şi ascultă-mi cuvântul!
⁷ Arată-Ţi marea îndurare, Tu, Care prin dreapta Ta,
    îi scapi de împotrivitorii lor pe cei ce caută adăpost.
⁸ Păzeşte-mă ca pe lumina ochilor,
    ascunde-mă la umbra aripilor Tale
⁹ de cei nelegiuiţi, care vor să mă spulbere,
    de duşmanii mei de moarte, care mă împresoară.

¹⁰ Ei sunt plini de grăsime;
    gurile lor vorbesc cu aroganţă.
¹¹ Acum se ţin de paşii mei, mă înconjoară,
    mă pândesc ca să mă doboare la pământ.
¹² Parcă ar fi un leu care tânjeşte să sfâşie,
    un pui de leu care aşteaptă în desiş.

¹³ Ridică-Te, Doamne, înfruntă-l şi trânteşte-l!
    Scapă-mă de cel rău cu sabia Ta!
¹⁴ Scapă-mă Doamne, cu mâna Ta, de astfel de oameni,
    de oamenii acestei lumi care-şi au partea în viaţa aceasta!
Tu le umpli pântecele cu bunătăţile Tale, fiii lor se satură
    şi păstrează ce rămâne pentru copiii lor.
¹⁵ Eu însă, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta!
    Când mă voi trezi mă voi sătura de chipul Tău.