Add parallel Print Page Options

Psalmul 51

Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm al lui David. Făcut când a venit la el prorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba

Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta!
După îndurarea Ta cea mare, şterge(A) fărădelegile mele!
Spală-mă(B) cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu!
Căci îmi cunosc bine fărădelegile(C)
şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
Împotriva Ta, numai(D) împotriva Ta, am păcătuit
şi am făcut ce este rău înaintea(E) Ta;
aşa că(F) vei fi drept în hotărârea Ta
şi fără vină în judecata Ta.
Iată că(G) sunt născut în nelegiuire
şi(H) în păcat m-a zămislit mama mea.
Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul(I) inimii:
fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!
Curăţeşte-mă(J) cu isop, şi voi fi curat;
spală-mă, şi voi fi(K) mai alb decât zăpada.
Fă-mă să aud veselie şi bucurie
şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu se(L) vor bucura.
Întoarce-Ţi(M) privirea de la păcatele mele,
şterge(N) toate nelegiuirile mele!
10 Zideşte în mine o inimă(O) curată, Dumnezeule,
pune în mine un duh nou şi statornic!
11 Nu mă lepăda de la(P) Faţa Ta
şi nu lua de la mine Duhul(Q) Tău cel Sfânt.
12 Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale,
şi sprijină-mă cu un duh(R) de bunăvoinţă!
13 Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă,
şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.
14 Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui(S) vărsat,
şi limba mea va lăuda(T) îndurarea Ta.
15 Doamne, deschide-mi buzele,
şi gura mea va vesti lauda Ta.
16 Dacă ai fi voit jertfe(U), Ţi-aş fi adus,
dar Ţie nu-Ţi plac arderile-de-tot.
17 Jertfele(V) plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit:
Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.
18 În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului
şi zideşte zidurile Ierusalimului!
19 Atunci vei primi jertfe(W) neprihănite, arderi-de-tot şi jertfe întregi;
atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.