⁵ Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu^(A) dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. ⁶ Căci Domnul pedepseşte pe^(B) cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” ⁷ Suferiţi^(C) pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? ⁸ Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care^(D) toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. ⁹ Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui^(E) duhurilor şi să trăim? ¹⁰ Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca^(F) să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. ¹¹ Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada^(G) dătătoare de pace a neprihănirii.