¹ Doamne, în Tine^(A) mă încred:
să nu fiu dat de ruşine niciodată.
Izbăveşte-mă în^(B) dreptatea Ta!
² Pleacă-Ţi^(C) urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută!
Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea!
³ Căci^(D) Tu eşti Stânca mea, Cetăţuia mea
şi, pentru^(E) Numele Tău, mă vei povăţui şi mă vei călăuzi.
⁴ Scoate-mă din laţul pe care mi l-au întins vrăjmaşii.
Căci Tu eşti Ocrotitorul meu!
⁵ În mâinile^(F) Tale îmi încredinţez duhul:
Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate!
⁶ Eu urăsc pe cei ce^(G) se lipesc de idoli deşerţi
şi mă încred în Domnul.
⁷ Fă-mă să mă veselesc şi să mă bucur de îndurarea Ta,
căci vezi ticăloşia mea, ştii^(H) neliniştea sufletului meu,
⁸ şi nu mă vei da^(I) în mâinile vrăjmaşului,
ci îmi vei pune picioarele^(J) la loc larg.
⁹ Ai milă de mine, Doamne, căci sunt în strâmtorare:
faţa, sufletul şi trupul mi s-au topit^(K) de întristare;
¹⁰ mi se sfârşeşte viaţa în durere şi anii în suspinuri.
Mi s-au sleit puterile din pricina fărădelegii mele şi-mi putrezesc oasele^(L)!
¹¹ Din pricina potrivnicilor mei am ajuns^(M) de ocară,
de mare ocară pentru vecinii^(N) mei, şi de groază pentru prietenii mei;
cei ce^(O) mă văd pe uliţă fug de mine.
¹² Sunt uitat de^(P) inimi ca un mort,
am ajuns ca un vas sfărâmat.
¹³ Aud^(Q) vorbele rele ale multora,
văd spaima^(R) care domneşte împrejur,
când se sfătuiesc^(S) ei împreună împotriva mea
şi uneltesc să-mi ia viaţa.
¹⁴ Dar eu mă încred în Tine, Doamne,
şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!”
¹⁵ Soarta mea este în mâna Ta;
scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei!
¹⁶ Fă^(T) să lumineze Faţa Ta peste robul Tău,
scapă-mă prin îndurarea Ta!
¹⁷ Doamne, să nu^(U) rămân de ruşine când Te chem.
Ci să rămână de ruşine cei răi şi ei să se pogoare muţi^(V) în Locuinţa morţilor!
¹⁸ Să amuţească^(W) buzele mincinoase,
care vorbesc^(X) cu îndrăzneală,
cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit!
¹⁹ O, cât^(Y) de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine
şi pe care o arăţi celor ce se încred
în Tine, în faţa fiilor oamenilor!
²⁰ Tu^(Z) îi ascunzi la adăpostul Feţei Tale de cei ce-i prigonesc,
îi^(AA) ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.
²¹ Binecuvântat să fie Domnul,
căci Şi-a arătat în^(AB) chip minunat îndurarea faţă de mine:
parc-aş fi fost într-o^(AC) cetate întărită!
²² În^(AD) pornirea mea nechibzuită, ziceam: „Sunt izgonit^(AE) dinaintea Ta!”
Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele
când am strigat spre Tine.
²³ Iubiţi^(AF) dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El.
Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi
şi pedepseşte aspru pe cei mândri.
²⁴ Fiţi tari^(AG) şi îmbărbătaţi-vă inima,
toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!