Add parallel Print Page Options

Psalmul 142

O cântare a lui David.

O rugăciune făcută când era în peşteră

Cu glasul meu strig către Domnul,
cu glasul meu mă rog către Domnul.
Îmi vărs(A) necazul înaintea Lui
şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.
Când(B) îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea.
Pe(C) drumul pe care umblu, mi-au întins o cursă.
Aruncă-Ţi(D) ochii la dreapta şi priveşte! Nimeni(E) nu mă mai cunoaşte,
orice scăpare este pierdută pentru mine, nimănui nu-i pasă de sufletul meu.
Doamne, către Tine strig şi zic: „Tu(F) eşti scăparea mea,
partea(G) mea de moştenire pe(H) pământul celor vii.”
Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit(I) de tot.
Izbăveşte-mă de cei ce mă prigonesc, căci sunt mai tari decât mine.
Scoate-mi sufletul din temniţă, ca să laud Numele Tău!
Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare(J) când(K) îmi vei face bine.

142 I cried unto the Lord with my voice; with my voice unto the Lord did I make my supplication.

I poured out my complaint before him; I shewed before him my trouble.

When my spirit was overwhelmed within me, then thou knewest my path. In the way wherein I walked have they privily laid a snare for me.

I looked on my right hand, and beheld, but there was no man that would know me: refuge failed me; no man cared for my soul.

I cried unto thee, O Lord: I said, Thou art my refuge and my portion in the land of the living.

Attend unto my cry; for I am brought very low: deliver me from my persecutors; for they are stronger than I.

Bring my soul out of prison, that I may praise thy name: the righteous shall compass me about; for thou shalt deal bountifully with me.