Rugăciunea poporului

Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat!
    Uită-te şi vezi ruşinea noastră!
Moştenirea noastră s-a dus la necunoscuţi,
    iar casele noastre – la străini.
Am ajuns orfani de tată,
    iar mamele noastre sunt ca nişte văduve.
Apa noastră o bem pe bani,
    iar lemnele noastre trebuie să le cumpărăm.
Prigonitorii noştri sunt pe urmele noastre.
    Suntem obosiţi, dar nu suntem lăsaţi să ne odihnim.
Ne-am aliat cu Egiptul şi cu Asiria,
    ca să ne săturăm cu pâine.
Părinţii noştri au păcătuit şi nu mai sunt,
    iar noi purtăm pedeapsa lor.
Sclavii stăpânesc peste noi
    şi nimeni nu ne eliberează din mâna lor.
Ne câştigăm pâinea riscându-ne viaţa
    din cauza sabiei din pustie.
10 Ne arde pielea ca un cuptor
    de febra pricinuită de foame.
11 Au necinstit pe femei în Sion,
    pe fecioare – în cetăţile lui Iuda.
12 Prinţii au fost spânzuraţi de mâinile lor,
    iar bătrânilor nu li s-a dat cinste.
13 Tinerii trudesc la piatra de moară,
    iar copiii cad sub poverile de lemne.
14 Bătrânii nu mai vin la poarta cetăţii,
    iar tinerii au încetat să mai cânte.
15 S-a dus bucuria din inimile noastre,
    iar dansul nostru s-a prefăcut în jale.
16 A căzut coroana de pe capul nostru.
    Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Iată de ce ne leşină inima,
    iată de ce ni s-au întunecat ochii:
18 muntele Sion a ajuns pustiit
    şi pe el se plimbă şacalii[a].

19 Doamne, Tu împărăţeşti veşnic.
    Tronul Tău dăinuie din generaţie în generaţie.
20 De ce să ne uiţi pentru totdeauna?
    De ce să ne părăseşti pentru mult timp?[b]
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, ca astfel să ne întoarcem!
    Dă-ne iarăşi zile ca cele din trecut!
22 Să ne fi respins Tu oare de tot
    şi să te fi mâniat Tu pe noi peste măsură?!

Footnotes

  1. Plângeri 5:18 Sau: vulpile
  2. Plângeri 5:20 Sau: De ce ne-ai uitat pentru totdeauna? / De ce ne-ai părăsit atâta timp?

Relele de acum şi aducerile-aminte

Adu-Ţi(A) aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat!
Uită-Te şi vezi-ne ocara(B)!
Moştenirea(C) noastră a trecut la nişte străini,
casele noastre, la cei din alte ţări!
Am rămas orfani, fără tată;
mamele noastre sunt ca nişte văduve.
Apa noastră o bem pe bani,
şi lemnele noastre trebuie să le plătim.
Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire(D)
şi, când obosim, nu ne dau odihnă.
Am întins(E) mâna spre(F) Egipt,
spre Asiria, ca să ne săturăm de pâine.
Părinţii noştri care au păcătuit(G) nu mai(H) sunt,
iar noi le purtăm păcatele.
Robii ne(I) stăpânesc,
şi nimeni nu ne izbăveşte din mâinile lor.
Ne căutăm pâinea cu primejdia vieţii noastre,
căci ne ameninţă sabia în pustie.
10 Ne arde pielea(J), ca un cuptor,
de frigurile foamei.
11 Au necinstit(K) pe femei în Sion,
pe fecioare în cetăţile lui Iuda.
12 Mai-marii noştri au fost spânzuraţi de mâinile lor.
Bătrânilor nu le-a dat nicio cinste(L).
13 Tinerii au fost puşi să râşnească(M)
şi copiii cădeau sub poverile de lemn.
14 Bătrânii nu se mai duc la poartă
şi tinerii au încetat să mai cânte.
15 S-a dus bucuria din inimile noastre
şi jalea a luat locul jocurilor noastre.
16 A căzut cununa(N) de pe capul nostru!
Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Dacă ne doare(O) inima,
dacă ni s-au întunecat(P) ochii,
18 este din pricină că Muntele Sionului este pustiit,
din pricină că se plimbă şacalii prin el.
19 Dar Tu, Doamne, împărăţeşti(Q) pe vecie;
scaunul Tău de domnie(R) dăinuie din neam în neam!
20 Pentru ce(S) să ne uiţi pe vecie
şi să ne părăseşti pentru multă vreme?
21 Întoarce-ne(T) la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce!
Dă-ne iarăşi zile ca cele de odinioară!
22 Să ne fi lepădat Tu de tot oare
şi să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?

Спомни си, Господи, какво ни стана; Погледни и виж как ни укоряват.

Наследството ни мина на чужденци, Къщите ни на странни.

Останахме сирачета без баща; Майките ни са като вдовици.

Водата си пихме със сребро, Дървата ни идат с пари.

Нашите гонители са на вратовете ни. Трудим се и почивка нямаме,

Простряхме ръка към египтяните И към асирийците, за да се наситим с хляб.

Бащите ни съгрешиха, и няма ги; И ние носим техните беззакония.

Слуги господаруват над нас, И няма кой да ни избави от ръката им.

Добиваме хляба си с <опасност за> живота си Поради меча, <който ограбва> в пустинята.

10 Кожата ни почервеня като пещ Поради върлуването на глада.

11 Изнасилваха жените в Сион, Девиците в Юдовите градове.

12 Чрез техните ръце биваха обесени първенците, Старейшините не се почитаха.

13 Младежите носеха воденични камъни, И децата падаха под <товара на> дървата.

14 Старейшините не седят вече на портите; Младежите изоставиха песните си.

15 Престана радостта на сърцето ни; Хорото ни се обърна на жалеене.

16 Венецът падна от главата ни; Горко ни! защото сме съгрешили.

17 Затова чезне сърцето ни; Затова причерня на очите ни.

18 Поради запустяването на Сионския хълм Лисиците ходят по него.

19 Ти, Господи, седиш <като Цар> до века; Престолът Ти е из род в род.

20 Защо ни забравяш за винаги, И ни оставяш за толкоз дълго време?

21 Възвърни ни, Господи, към Себе Си, и ще се възвърнем; Обнови дните ни както изпърво, -

22 Ако не си ни отхвърлил съвсем, И не си се разгневил твърде много против нас.

Remember, O Lord, what is come upon us: consider, and behold our reproach.

Our inheritance is turned to strangers, our houses to aliens.

We are orphans and fatherless, our mothers are as widows.

We have drunken our water for money; our wood is sold unto us.

Our necks are under persecution: we labour, and have no rest.

We have given the hand to the Egyptians, and to the Assyrians, to be satisfied with bread.

Our fathers have sinned, and are not; and we have borne their iniquities.

Servants have ruled over us: there is none that doth deliver us out of their hand.

We gat our bread with the peril of our lives because of the sword of the wilderness.

10 Our skin was black like an oven because of the terrible famine.

11 They ravished the women in Zion, and the maids in the cities of Judah.

12 Princes are hanged up by their hand: the faces of elders were not honoured.

13 They took the young men to grind, and the children fell under the wood.

14 The elders have ceased from the gate, the young men from their musick.

15 The joy of our heart is ceased; our dance is turned into mourning.

16 The crown is fallen from our head: woe unto us, that we have sinned!

17 For this our heart is faint; for these things our eyes are dim.

18 Because of the mountain of Zion, which is desolate, the foxes walk upon it.

19 Thou, O Lord, remainest for ever; thy throne from generation to generation.

20 Wherefore dost thou forget us for ever, and forsake us so long time?

21 Turn thou us unto thee, O Lord, and we shall be turned; renew our days as of old.

22 But thou hast utterly rejected us; thou art very wroth against us.