20 Priveşte, Doamne, cât sunt de nenorocit!
    Măruntaiele-mi fierb,
inima mi se zvârcoleşte înăuntrul meu,
    căci am fost foarte răzvrătit!
Afară, sabia m-a lăsat fără copii,
    iar în casă, ea este precum moartea.

21 Oamenii m-au auzit suspinând,
    dar nimeni nu m-a mângâiat.
Toţi duşmanii mei au aflat de nenorocirea mea
    şi s-au bucurat de ce ai făcut.
Adu însă ziua pe care ai vestit-o
    pentru ca şi ei să ajungă ca mine!

22 Fie ca toată răutatea lor să vină înaintea Ta
    şi poartă-te cu ei
la fel cum te-ai purtat cu mine
    din cauza tuturor nelegiuirilor mele,
căci suspinele mele sunt multe,
    iar inima-mi este sleită!

Read full chapter