18 Dar ce contează? Important este că, fie sub un anume pretext, fie cu adevărat, Cristos este proclamat şi de acest lucru mă bucur şi mă voi bucura. 19 Căci ştiu că lucrul acesta va duce la eliberarea mea, prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos. 20 Dorinţa mea puternică şi speranţa mea sunt să nu fiu făcut de ruşine cu nimic, ci să am, acum şi întotdeauna, destul curaj, astfel încât să-L slăvesc pe Cristos în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. 21 Căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig. 22 Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, aceasta înseamnă o lucrare roditoare pentru mine şi nu ştiu ce să aleg. 23 Sunt strâns din două părţi: doresc mult să părăsesc această viaţă şi să fiu împreună cu Cristos, pentru că este mult mai bine, 24 însă pentru voi este mai bine să rămân în trup. 25 Fiind convins de aceasta, ştiu că voi rămâne cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria voastră în credinţă, 26 pentru ca, prin întoarcerea mea la voi, să aveţi motive să vă lăudaţi cu mine în Cristos Isus.

Read full chapter