A A A A A
Bible Book List

Osea 7Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

    când vreau să vindec Israelul,
ies la iveală vina lui Efraim
    şi ticăloşiile Samariei[a].
Căci ei se îndeletnicesc cu înşelătoria:
    înăuntru, vine hoţul,
        iar afară – jefuieşte ceata de tâlhari.
Nu-şi dau seama
    că Eu Îmi aduc aminte de toate răutăţile lor,
astfel că, acum, faptele lor îi împresoară
    şi sunt înaintea feţei Mele.

Ei îl înveselesc pe rege cu răutatea lor
    şi pe prinţi – cu minciunile lor.
Toţi sunt adulteri,
    sunt asemenea unui cuptor încins de brutar,
care a încetat să mai înteţească focul,
    de când a frământat aluatul şi până la dospire.
De ziua regelui nostru,
    căpeteniile s-au aprins din pricina vinului,
        iar el dă mâna cu batjocoritorii.
Le dogoreşte inima ca un cuptor,
    atunci când uneltesc.
Toată noaptea mânia lor mocneşte,
    iar dimineaţa arde ca flacăra focului.
Cu toţii frig ca un cuptor
    şi îşi mănâncă judecătorii.
Toţi regii lor se prăbuşesc
    şi nici unul din ei nu Mă cheamă.

Efraim, chiar el, se amestecă cu popoarele;
    Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă.
Străinii îi devorează puterea,
    iar el nu-şi dea seama.
Începe să aibă păr cărunt,
    iar el nu-şi dă seama.
10 Mândria lui Israel mărturiseşte împotriva lui,
    dar el tot nu se întoarce la Domnul, Dumnezeul lui,
şi tot nu-L caută, în pofida tuturor acestor lucruri.

11 Efraim este ca un porumbel,
    uşor de amăgit şi fără minte:
mai întâi cheamă Egiptul în ajutor,
    apoi se duce în Asiria.
12 Când se vor duce, Îmi voi arunca plasa peste ei,
    îi voi doborî ca pe păsările cerului;
când voi auzi că se adună laolaltă,
    îi voi pedepsi.[b]
13 Vai de ei,
    căci s-au depărtat de Mine!
La distrugere cu ei,
    căci s-au răzvrătit împotriva Mea!
Aş vrea să-i răscumpăr,
    dar ei spun minciuni împotriva Mea.
14 Nu strigă la Mine din inimă după ajutor,
    ci[c] se văicăresc în paturile lor.
Se însoţesc[d] pentru strângerea grânelor şi a mustului,
    dar Mie Îmi întorc spatele.
15 Eu i-am instruit, le-am întărit braţele,
    dar ei gândesc rău împotriva Mea.
16 Nu se întorc la Cel Preaînalt[e];
    sunt ca un arc defectuos.
Căpeteniile lor vor cădea răpuse de sabie
    din pricina vorbirii lor îndrăzneţe;
aceasta îi va face de râs
    în ţara Egiptului.“

Footnotes:

  1. Osea 7:1 Un alt nume pentru Israel (Regatul de Nord); peste tot în carte
  2. Osea 7:12 Sensul în ebraică al ultimelor două versuri este nesigur; sau: îi voi pedepsi după cele auzite în adunarea lor; sau: îi voi pedepsi de şapte ori / pentru păcatul lor. (vezi Lev. 26:18)
  3. Osea 7:14 Sau: atunci când
  4. Osea 7:14 Cele mai multe mss TM; câteva mss TM, LXX: Se crestează (vezi 1 Regi 18:28)
  5. Osea 7:16 Sensul în ebraică al acestui vers este nesigur; sau: Se întorc spre ceea ce nu există;
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes