A A A A A
Bible Book List

Numeri 30Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Reglementări cu privire la ţinerea unui jurământ

30 Moise a zis căpeteniilor seminţiilor lui Israel: „Iată ce porunceşte Domnul: «Când un om face o promisiune Domnului sau un jurământ, legându-se printr-o obligaţie, să nu-şi calce cuvântul, ci să împlinească tot ceea ce a spus.

Când o femeie tânără, care încă mai locuieşte în casa tatălui ei, face o promisiune Domnului şi se leagă printr-o obligaţie, iar tatăl ei află de promisiunea şi de obligaţia ei şi nu-i spune nimic, atunci toate promisiunile şi obligaţiile prin care ea s-a legat vor rămâne valabile. Dar dacă tatăl ei îi interzice în ziua când află de promisiunea ei, atunci nici una din promisiunile sau obligaţiile prin care ea s-a legat nu mai sunt valabile. Domnul o va ierta, căci tatăl ei i-a interzis. Dar dacă ea se va mărita, după ce a făcut promisiunea sau buzele ei au legat-o într-o obligaţie, şi soţul ei află despre acestea, dar nu-i spune nimic, atunci promisiunile şi obligaţiile prin care ea s-a legat vor rămâne valabile. Dacă soţul ei însă îi interzice când aude de promisiunea ei, prin aceasta el desfiinţează promisiunea pe care ea a făcut-o sau obligaţia prin care s-a legat cu buzele ei, iar Domnul o va ierta.

Orice promisiune sau obligaţie făcută de o femeie văduvă sau divorţată o va ţine legată.

10 Dacă o femeie, care locuieşte cu soţul ei, face promisiuni sau jurăminte, legându-se printr-o obligaţie, 11 iar soţul ei află de lucrul acesta, dar nu-i spune nimic şi nu-i interzice, atunci toate promisiunile pe care le-a făcut vor rămâne valabile şi toate obligaţiile prin care s-a legat vor rămâne valabile. 12 Dar dacă soţul ei le desfiinţează în ziua când aude despre ele, atunci nici una din promisiunile sau obligaţiile prin care buzele ei au legat-o nu va mai fi valabilă. 13 Soţul ei poate întări sau desfiinţa orice promisiune sau orice obligaţie prin care ea se leagă ca să-şi smerească sufletul. 14 Dar dacă soţul ei nu-i spune nimic despre acestea timp de mai multe zile după ce a aflat, atunci el confirmă că toate promisiunile şi obligaţiile ei rămân valabile; le confirmă pentru că nu i-a zis nimic în ziua când a auzit despre ele. 15 Dacă totuşi le va desfiinţa mai târziu, atunci el va fi responsabil pentru vina ei.»“

16 Acestea sunt poruncile pe care Domnul i le-a dat lui Moise cu privire la relaţiile dintre un soţ şi soţia lui şi dintre un tată şi fiica lui care, tânără fiind, încă mai locuieşte în casa tatălui ei.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes