12 – Le vom da înapoi, au răspuns ei, şi nu vom mai cere nimic de la ei! Vom face întocmai precum ai zis.

Atunci am chemat preoţii şi i-am pus să jure înaintea lor că vor face precum au promis. 13 Mi-am scuturat mantaua şi am zis:

– Aşa să scuture Dumnezeu din familia lui şi din proprietatea lui pe orice om care nu se va ţine de cuvânt! Aşa să fie scuturat şi lăsat fără nimic!

– Amin! a răspuns toată adunarea şi L-au lăudat pe Domnul. Poporul a făcut întocmai cum a promis.

14 Din ziua în care am fost numit guvernatorul lor în ţara lui Iuda, adică din al douăzecilea an al domniei împăratului Artaxerxes şi până în al treizeci şi doilea an al domniei sale[a], deci timp de doisprezece ani, nici eu, nici fraţii mei nu am trăit din veniturile de guvernator.

Read full chapter

Footnotes

  1. Neemia 5:14 martie-aprilie 445 î.Cr. – aprilie 433-aprilie 432 î.Cr.