A A A A A
Bible Book List

Neemia 1Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Rugăciunea lui Neemia

Cuvintele lui Neemia, fiul lui Hacalia.

În luna Chislev[a], în al douăzecilea an, în timp ce mă aflam în citadela Susei, unul din fraţii mei, Hanani, a sosit din Iuda împreună cu câţiva bărbaţi. I-am întrebat despre iudeii care supravieţuiseră, cei rămaşi după captivitate, şi despre Ierusalim. Ei mi-au răspuns astfel: „Supravieţuitorii, cei care au rămas după captivitate, sunt acolo, în provincie, în necaz mare şi ruşine! Zidul Ierusalimului este dărâmat, iar porţile lui sunt arse.“

Când am auzit aceste lucruri, m-am aşezat jos, am plâns şi am bocit câteva zile. Am postit şi m-am rugat Dumnezeului cerurilor, zicând astfel:

Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule cel Mare şi Înfricoşător, Cel Care Îşi păstrează legământul şi îndurarea[b] faţă de cei ce Îl iubesc şi-I păzesc poruncile, pleacă-Ţi, Te rog, urechea şi deschide-Ţi ochii, ca să iei aminte la rugăciunea slujitorului Tău, rugăciune cu care mă înfăţişez înaintea Ta zi şi noapte, rugăciune cu privire la israeliţi, slujitorii Tăi, mărturisind păcatele israeliţilor, pe care noi le-am săvârşit faţă de Tine. Atât eu, cât şi familia mea am păcătuit. Te-am jignit şi nu am păzit poruncile, legile şi hotărârile pe care Tu le-ai poruncit lui Moise, robul Tău. Adu-Ţi aminte de cuvântul pe care i l-ai poruncit lui Moise, robul Tău, când ai zis: «Dacă veţi fi necredincioşi, vă voi împrăştia printre popoare, dar, dacă vă veţi întoarce la Mine, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, chiar dacă veţi fi alungaţi până la marginea îndepărtată a cerului şi de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce în locul unde am ales să locuiască Numele Meu.» 10 Ei sunt slujitorii Tăi şi poporul Tău, pe care l-ai răscumpărat cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău cel puternic. 11 Stăpâne, Te rog, pleacă-Ţi urechea la rugăciunea slujitorului Tău şi la rugăciunea slujitorilor Tăi care-şi găsesc plăcerea în a se teme de Numele Tău. Te rog, dă izbândă slujitorului Tău astăzi! Fă să capăt trecere înaintea acestui om!“

Pe atunci eram paharnicul împăratului.

Footnotes:

  1. Neemia 1:1 Luna a noua în calendarul babilonian, ce corespunde lunilor noiembrie-decembrie
  2. Neemia 1:5 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoinţă, milă, credincioşie, dragoste statornică). Se referă atât la relaţiile dintre oameni, cât şi, într-un mod cu totul special, la relaţia dintre YHWH şi Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părţilor implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, aşa cum o dovedeşte varietatea de sensuri, cuprinde toate implicaţiile loialităţii lui YHWH faţă de promisiunile legământului; peste tot în carte. Sau: Îşi păstrează cu loialitate legământul; sau: Îşi păstrează legământul dragostei
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes