Add parallel Print Page Options

16 Mai erau şi nişte tirieni aşezaţi în Ierusalim care aduceau peşte şi tot felul de mărfuri şi le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului şi în Ierusalim. 17 Am mustrat(A) pe mai-marii lui Iuda şi le-am zis: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceţi pângărind ziua Sabatului? 18 Oare n-au lucrat(B) aşa părinţii voştri şi nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea aceasta? Şi voi aduceţi din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!” 19 Apoi am poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra(C), şi să nu se deschidă decât după Sabat. Şi am pus câţiva din slujitorii mei la porţi(D), să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.

Read full chapter

16 Mai erau şi nişte tirieni care locuiau acolo şi care aduseseră peşte şi tot felul de mărfuri. Ei le vindeau la Ierusalim celor din Iuda, tot în ziua de Sabat. 17 I-am mustrat pe nobilii lui Iuda, zicându-le: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceţi, pângărind ziua de Sabat? 18 Oare nu aşa au făcut şi strămoşii voştri, de a adus Dumnezeul nostru asupra noastră şi asupra cetăţii acesteia tot acest necaz? Pângărind Sabatul nu faceţi decât să aduceţi mai multă mânie împotriva lui Israel!“

19 Apoi am poruncit ca, atunci când umbra cade asupra porţilor Ierusalimului, înainte de a începe Sabatul, să se închidă porţile. Am mai dat poruncă să nu se deschidă până după Sabat. Am pus la porţi pe unii dintre slujitorii mei, ca să nu permită intrarea poverilor în cetate în timpul zilei de Sabat.

Read full chapter