A A A A A
Bible Book List

Mica 1Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Cuvântul Domnului, care a venit la Mica din Moreşet, pe vremea lui Iotam, a lui Ahaz şi a lui Ezechia, regii lui Iuda[a] – ce a văzut el cu privire la Samaria şi la Ierusalim:

„Ascultaţi, toate popoarele!
    Să ia aminte pământul şi tot ce este pe el!
Stăpânul Domn să fie martor împotriva voastră,
    Stăpânul – din templul Lui cel sfânt[b]!

Judecată împotriva Samariei şi a Ierusalimului

Iată, Domnul iese din Lăcaşul Lui;
    El coboară şi păşeşte pe înălţimile pământului!
Munţii se topesc sub El
    şi văile se despică
ca ceara înaintea focului
    şi ca apele care ţâşnesc printre versanţi.
Toate acestea, din pricina nelegiuirii lui Iacov,
    din pricina păcatelor casei lui Israel!
Care este nelegiuirea lui Iacov?
    Oare nu Samaria?
Care sunt înălţimile[c] Iudeii?
    Oare nu Ierusalimul?

De aceea voi preface Samaria într-un morman de ruine
    şi într-un loc de plantat vie.
Îi voi prăvăli în vale pietrele
    şi-i voi dezveli temeliile.
Toate chipurile ei cioplite vor fi sfărâmate,
    tot câştigul ei va fi ars în foc
        şi pe toţi idolii ei îi voi lăsa pradă pustiirii;
pentru că a adunat toate acestea din câştigul de prostituată,
    în plată de prostituată se vor preface.

Plânset şi tânguire

Din pricina aceasta voi plânge şi mă voi tângui,
    voi umbla desculţ şi gol,
voi scoate strigăte precum şacalii
    şi voi jeli ca puii de struţ.
Căci rana[d] ei este de nevindecat;
    ea s-a întins până în Iuda,
a ajuns până la poarta poporului meu,
    până la Ierusalim.
10 Nu daţi de ştire în Gat[e],
    nu plângeţi deloc[f]!
Tăvăliţi-vă în ţărână,
    la Bet-Leafra[g]!
11 Treci, locuitoare a Şafirului[h],
    goală şi plină de ruşine!
Locuitoarea Ţaananului[i]
    nu îndrăzneşte să iasă!
Bet-Eţelul este în jale;
    sprijinul lui a fost luat de la voi![j]
12 Locuitoarea Marotului[k] tânjeşte
    după vremuri mai bune,
căci s-a coborât nenorocirea din partea Domnului
    până la poarta Ierusalimului.
13 Înhamă-ţi caii la carul de luptă,
    locuitoare a Lachişului[l]!
Tu ai fost cea dintâi pricină de păcătuire
    pentru fiica Sionului,
căci în tine au fost găsite
    nelegiuirile lui Israel.
14 De aceea vei da daruri de despărţire[m]
    lui Moreşet-Gat!
Casele din Aczib vor fi o amăgire[n]
    pentru regii lui Israel!
15 Voi aduce un stăpânitor împotriva ta,
    locuitor din Mareşa![o]
Slava lui Israel
    va veni la Adulam.
16 Rade-te şi tunde-te
    din pricina fiilor tăi, care erau bucuria ta;
lărgeşte-ţi pleşuvia precum vulturul,
    căci vor pleca de la tine în captivitate!“

Footnotes:

  1. Mica 1:1 Mica a fost contemporan cu profeţii Isaia şi Osea (vezi primul verset din fiecare carte)
  2. Mica 1:2 Probabil cu referire la cer; vezi v. 3
  3. Mica 1:5 Vezi 2 Cron. 28:25; sau, cf. LXX: păcatul
  4. Mica 1:9 LXX, Siriacă, VUL; TM: rănile
  5. Mica 1:10 Gat sună asemănător cu termenul ebraic pentru a da de ştire
  6. Mica 1:10 TM; LXX: nu plângeţi în Acco. În Acco sună asemănător cu termenul ebraic pentru a plânge
  7. Mica 1:10 Bet-Leafra înseamnă Casa prafului
  8. Mica 1:11 Şafir înseamnă plăcut(ă)
  9. Mica 1:11 Ţaanan sună asemănător cu termenul ebraic pentru a ieşi
  10. Mica 1:11 Bet-Eţel înseamnă Casa apropiată (vecină)
  11. Mica 1:12 Marot înseamnă Cele amare
  12. Mica 1:13 Lachiş sună asemănător cu termenul ebraic pentru caii folosiţi la atelaj
  13. Mica 1:14 Sau: zestre, pe care tatăl o dăruia fetei când aceasta părăsea casa părintească
  14. Mica 1:14 Aczib sună asemănător cu termenul ebraic pentru amăgire
  15. Mica 1:15 Mareşa sună asemănător cu termenul ebraic pentru stăpânitor
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes