Add parallel Print Page Options

Cuvântarea de pe munte. Fericirile

Când a văzut Isus noroadele, S-a suit(A) pe munte şi, după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel: „Ferice(B) de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice(C) de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! Ferice(D) de cei blânzi, căci ei(E) vor moşteni pământul! Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci(F) ei vor fi săturaţi! Ferice de cei milostivi, căci(G) ei vor avea parte de milă! Ferice(H) de cei cu inima curată, căci(I) ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! 10 Ferice(J) de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! 11 Ferice(K) va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! 12 Bucuraţi-vă(L) şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa(M) au prigonit pe proroci, care au fost înainte de voi.

Ucenicii sunt sarea pământului şi lumina lumii

13 Voi sunteţi sarea pământului. Dar, dacă sarea(N) îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. 14 Voi(O) sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. 15 Şi oamenii n-aprind(P) lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei(Q) să vadă faptele voastre bune şi să slăvească(R) pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

Împlinirea Legii şi Prorocilor

17 (S) nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. 18 Căci adevărat vă spun, câtă vreme(T) nu vor trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. 19 Aşa că oricine(U) va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. 20 Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece(V) neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

Despre ucidere

21 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să(W) nu ucizi; oricine(X) va ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii’. 22 Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ‘Prostule!’ va(Y) cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine-i va zice: ‘Nebunule’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei. 23 Aşa că, dacă(Z) îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 lasă-ţi(AA) darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul. 25 Caută(AB) de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă(AC) vreme eşti cu el pe drum, ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului şi să fii aruncat în temniţă. 26 Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.

Despre preacurvie şi despărţire

27 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să(AD) nu preacurveşti’. 28 Dar Eu vă spun că oricine se uită(AE) la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui. 29 Dacă,(AF) deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l(AG) şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. 30 Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. 31 S-a zis iarăşi: ‘Oricine(AH) îşi va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărţire’. 32 Dar Eu vă spun că oricine(AI) îşi va lăsa nevasta, în afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.

Despre jurământ

33 Aţi mai auzit iarăşi că(AJ) s-a zis celor din vechime: ‘Să nu(AK) juri strâmb; ci să(AL) împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale’. 34 Dar Eu vă spun: Să nu juraţi(AM) nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul(AN) de domnie al lui Dumnezeu; 35 nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea(AO) marelui Împărat. 36 Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. 37 Felul(AP) vostru de vorbire să fie: ‘Da, da; nu, nu’; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.

Suferirea răului şi iubirea vrăjmaşilor

38 Aţi auzit că s-a zis: ‘Ochi(AQ) pentru ochi şi dinte pentru dinte’. 39 Dar Eu vă spun: Să(AR) nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui(AS) te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. 40 Oricui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. 41 Dacă te sileşte(AT) cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. 42 Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu(AU) întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. 43 Aţi auzit că s-a zis: ‘Să(AV) iubeşti pe aproapele tău şi să(AW) urăşti pe vrăjmaşul tău’. 44 Dar Eu vă spun: Iubiţi(AX) pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc(AY) şi vă prigonesc, 45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară(AZ) soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. 46 Dacă iubiţi(BA) numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? 47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? 48 Voi fiţi(BB) dar desăvârşiţi, după cum(BC) şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

Predica de pe Munte: Fericirile

Când a văzut Isus mulţimile, a urcat pe munte[a] şi S-a aşezat jos. Ucenicii Săi au venit la El, iar El a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:

„Ferice de cei săraci în duh,
    căci a lor este Împărăţia Cerurilor!
Ferice de cei îndureraţi,
    căci ei vor fi mângâiaţi!
Ferice de cei blânzi,
    căci ei vor moşteni pământul[b]!
Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după dreptate,
    căci ei vor fi săturaţi!
Ferice de cei milostivi,
    căci ei vor avea parte de milă!
Ferice de cei cu inima curată,
    căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei împăciuitori,
    căci ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu!
10 Ferice de cei persecutaţi din pricina dreptăţii,
    căci a lor este Împărăţia Cerurilor!

11 Ferice de voi când oamenii vă insultă, vă persecută şi spun tot felul de lucruri rele, (minţind)[c] împotriva voastră, din pricina Mea! 12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri! Căci tot aşa i-au persecutat şi pe profeţii dinaintea voastră!

Sarea pământului şi lumina lumii

13 Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce va fi făcută din nou sărată?! Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.

14 Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. 15 Şi nimeni nu aprinde un felinar ca să-l pună sub un oboroc, ci îl pune pe un suport şi astfel el luminează tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, Care este în ceruri.

Isus şi împlinirea Legii

17 Să nu credeţi că am venit să anulez Legea sau Profeţii[d]! Nu am venit să anulez, ci să împlinesc. 18 Căci adevărat vă spun că, atâta vreme cât nu vor trece cerul şi pământul, nici măcar o iotă[e] sau o parte a vreunei litere[f] nu va fi înlăturată din Lege, înainte să se întâmple toate lucrurile. 19 Aşa că oricine încalcă una din cele mai mici din aceste porunci şi îi învaţă şi pe alţii să facă la fel va fi numit cel mai mic în Împărăţia Cerurilor. Dar oricine le împlineşte şi îi învaţă şi pe alţii să facă la fel va fi numit mare în Împărăţia Cerurilor. 20 Căci vă spun că, dacă dreptatea voastră nu o întrece pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor.

Despre mânie şi ucidere

21 Aţi auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi![g] Oricine ucide va cădea sub pedeapsa judecăţii». 22 Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său[h] va cădea sub pedeapsa judecăţii şi oricine îi va zice fratelui său: «Prostule![i]» va cădea sub pedeapsa Sinedriului[j]; iar cel ce-i va zice: «Nebunule[k]!» va cădea sub pedeapsa focului Gheenei[l].

23 Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te mai întâi să te împaci cu fratele tău. Apoi vino şi adu-ţi darul.

25 Caută să te împaci cât mai repede cu acuzatorul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum, ca nu cumva acuzatorul tău să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului şi să fii aruncat în închisoare! 26 Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi plătit şi ultimul codrantes[m]!

Despre adulter şi divorţ

27 Aţi auzit că s-a zis: «Să nu comiţi adulter!»[n]. 28 Dar Eu vă spun că oricine se uită cu poftă la o femeie a şi comis adulter cu ea în inima lui. 29 Deci, dacă ochiul tău cel drept te face să păcătuieşti, scoate-l afară şi aruncă-l, căci este spre folosul tău să-ţi pierzi unul din mădulare, decât să-ţi fie aruncat în Gheenă tot trupul. 30 Iar dacă mâna ta cea dreaptă te face să păcătuieşti, taie-o şi arunc-o, căci este spre folosul tău să-ţi pierzi unul din mădulare, decât să-ţi meargă în Gheenă tot trupul. 31 S-a mai zis: «Oricine divorţează de soţia lui să-i dea o carte de despărţire»[o]. 32 Dar Eu vă spun că oricine divorţează de soţia lui, în afară de cazul în care este vorba de imoralitate[p], o împinge să comită adulter, iar cel ce se căsătoreşte cu o femeie divorţată comite şi el adulter.

Despre jurăminte

33 Din nou, aţi auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu juri fals, ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale»[q]. 34 Dar Eu vă spun să nu juraţi deloc: nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu; 35 nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat; 36 să nu juri nici măcar pe capul tău, pentru că nu poţi face nici măcar un fir de păr alb sau negru. 37 Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» şi «Nu» să fie «Nu»[r]. Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.

Despre răzbunare

38 Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte»[s]. 39 Dar Eu vă spun să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci aceluia care te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt. 40 Celui ce vrea să te dea în judecată şi să-ţi ia tunica, lasă-i şi haina, 41 iar dacă cineva te obligă[t] să mergi cu el o milă[u], mergi cu el două mile. 42 Celui ce-ţi cere, dă-i, iar pe cel ce vrea să se împrumute de la tine să nu-l refuzi.

Iubirea duşmanilor

43 Aţi auzit că s-a zis: «Să-l iubeşti pe semenul tău[v] şi să-l urăşti pe duşmanul tău». 44 Dar Eu vă spun: iubiţi-vă duşmanii[w] şi rugaţi-vă pentru cei ce vă persecută, 45 ca să fiţi astfel fii ai Tatălui vostru, Care este în ceruri! Căci El face să răsară soarele Lui şi peste cei răi, şi peste cei buni şi trimite ploaie şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi. 46 Dacă-i iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Oare colectorii de taxe[x] nu fac la fel?

47 Şi dacă vă întâmpinaţi cu dragoste doar fraţii, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare neamurile[y] nu fac la fel? 48 Fiţi deci desăvârşiţi, aşa cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit!

Footnotes

  1. Matei 5:1 Sau: pe un versant
  2. Matei 5:5 Sau: ţara; vezi Ps. 37:11 şi nota; vezi contextul versetului în Ps. 37, psalm în care apare aşa-numitul principiu al retribuţiei, conform căruia cel drept îşi primeşte răsplata în viaţa aceasta. Acest lucru nu înseamnă că Isus reiterează acest principiu în Predica de pe Munte. Însăşi cartea Psalmilor pare a infirma valabilitatea absolută a acestui principiu (vezi Ps. 73)
  3. Matei 5:11 Unele mss nu conţin acest cuvânt
  4. Matei 5:17 Adică Vechiul Testament, care era împărţit în trei secţiuni: Legea, Profeţii şi Scrierile
  5. Matei 5:18 Sau: cea mai mică literă; iota este echivalentul grecesc al lui yod, cea mai mică literă din alfabetul ebraic
  6. Matei 5:18 Este vorba despre prelungirile unor litere din alfabetul ebraic
  7. Matei 5:21 Vezi Exod 20:13; Deut. 5:17
  8. Matei 5:22 Multe mss adaugă: fără motiv
  9. Matei 5:22 Aram.: Raca, un termen care arată dispreţ, însemnând: Prostule! sau Cap sec!
  10. Matei 5:22 Aram.: Sanhedrin, care înseamnă Adunare; desemna atât o curte de justiţie locală, întrunindu-se în oraşe şi numărând 23 de membri (sanhedrine mici), cât şi curtea supremă de justiţie, care se întrunea în Ierusalim şi număra 71 de membri (Marele Sanhedrin)
  11. Matei 5:22 Gr.: moros; sensul termenului grecesc este nesigur; posibil o transliterare a termenului ebraic moreh (răzvrătit)
  12. Matei 5:22 Gr.: Ghe(h)ena, termen ce desemna Valea (fiilor lui) Hinom (ebr.: Ghe-Hinom), o vale situată la sud de Ierusalim, loc unde, în vremea lui Ahaz şi Manase, îi erau aduse sacrificii umane zeului amonit Moleh (2 Cron. 28:3; 33:6); Iosia a profanat valea (2 Regi 23:10), care a devenit apoi un loc în care deşeurile ardeau continuu; valea a devenit o imagine a locului pedepsei finale; şi în vs. 29, 30
  13. Matei 5:26 Sau: cvadrant, cea mai mică monedă romană din bronz; a 4-a parte dintr-un as (vezi nota de la 10:29) şi a 64-a dintr-un denar (vezi nota de la 20:2)
  14. Matei 5:27 Exod 20:14; Deut. 5:18
  15. Matei 5:31 Vezi Deut. 24:1
  16. Matei 5:32 Termenul grecesc se referă la relaţii sexuale nepermise; nici Marcu (10:11-12), nici Luca (16:18) nu menționează această excepţie
  17. Matei 5:33 Vezi Lev. 19:12
  18. Matei 5:37 Sau: astfel: «Da! Da!» şi «Nu! Nu!», în sensul că, prin repetiție, afirmaţia este întărită fără a mai fi nevoie de jurământ
  19. Matei 5:38 Vezi Exod 21:24; Lev. 24:20; Deut. 19:21
  20. Matei 5:41 Acelaşi termen grecesc este folosit şi în 27:32; soldaţii romani aveau dreptul de a le pretinde civililor să le transporte bagajele
  21. Matei 5:41 Aproximativ 1475 m
  22. Matei 5:43 Vezi Lev. 19:18
  23. Matei 5:44 Multe mss mai târzii adaugă: duşmanii, binecuvântaţi-i pe cei ce vă blestemă, faceţi-le bine celor ce vă urăsc, probabil pentru a se armoniza cu Lc. 6:27-28
  24. Matei 5:46 Localnici angajaţi de romani pentru a colecta taxele pentru ei; deoarece lucrau pentru romani şi pentru că adesea pretindeau o taxă mai mare decât cea reală, erau urâţi de oameni şi consideraţi trădători; erau paria ai societăţii, neavând dreptul să fie martori într-un proces, să fie judecători sau membri într-o sinagogă; peste tot în carte
  25. Matei 5:47 Lit.: păgânii (sau: necredincioşii)