A A A A A
Bible Book List

Matei 25Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Pilda celor zece fecioare

25 Atunci Împărăţia Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare, care şi-au luat lămpile şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nesăbuite, iar cinci erau înţelepte. Cele nesăbuite nu şi-au luat cu ele şi untdelemn atunci când şi-au luat lămpile, dar cele înţelepte, împreună cu lămpile, şi-au luat şi untdelemn în vase. Mirele întârzia, astfel că ele au aţipit toate şi au adormit.

La miezul nopţii a răsunat un strigăt: „Iată mirele! Ieşiţi-i în întâmpinare!“

Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit lămpile. Cele nesăbuite le-au zis celor înţelepte:

– Daţi-ne şi nouă din untdelemnul vostru, pentru că ni se sting lămpile!

Dar cele înţelepte au răspuns:

– Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă! Duceţi-vă mai bine la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă!

10 În timp ce ele se duceau să cumpere untdelemn, a venit mirele. Cele ce erau gata au intrat la nuntă împreună cu el, iar uşa a fost închisă. 11 Mai târziu au venit şi celelalte fecioare şi au zis:

– Doamne, Doamne, deschide-ne!

12 Dar el le-a răspuns:

– Adevărat vă spun că nu vă cunosc!

13 Aşadar, vegheaţi! Căci nu ştiţi nici ziua, nici ora (când vine Fiul Omului)[a].

Pilda talanţilor

14 Căci va fi ca atunci când un om, urmând să plece într-o călătorie, şi-a chemat sclavii şi le-a încredinţat averile lui. 15 Unuia i-a dat cinci talanţi[b], altuia – doi, iar altuia – unul, fiecăruia după puterea lui; apoi a plecat. Imediat, 16 cel ce primise cinci talanţi s-a dus şi i-a investit şi a câştigat alţi cinci. 17 Tot aşa, cel ce primise doi a câştigat şi el alţi doi. 18 Dar cel ce primise unul s-a dus şi a săpat o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.

19 După mult timp, stăpânul acelor sclavi a venit şi a început să-şi pună în ordine socotelile cu ei. 20 Cel ce primise cinci talanţi a venit şi a adus încă cinci talanţi, zicând:

– Stăpâne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată, am mai câştigat încă cinci!

21 Stăpânul i-a zis:

– Bine, sclav bun şi credincios! Pentru că ai fost credincios peste puţine lucruri, te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău!

22 A venit apoi cel ce primise doi talanţi şi a zis:

– Stăpâne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată, am mai câştigat doi!

23 Stăpânul i-a zis:

– Bine, sclav bun şi credincios! Pentru că ai fost credincios peste puţine lucruri, te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău!

24 A venit şi cel ce primise un talant şi a zis:

– Stăpâne, am ştiut că eşti un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat, 25 aşa că mi-a fost teamă şi m-am dus şi ţi-am ascuns talantul în pământ. Iată aici talantul tău!

26 Stăpânul i-a răspuns:

– Sclav rău şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că adun de unde n-am împrăştiat? 27 Atunci trebuia ca tu să-mi fi pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcere, să primesc cu dobândă ceea ce era al meu!

28 Aşadar, luaţi-i talantul şi daţi-i-l celui ce are zece talanţi! 29 Căci oricui are, i se va da mai mult şi va avea din abundenţă, dar de la cel ce n-are se va lua chiar şi ce are! 30 Iar pe sclavul acela nefolositor aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!

Judecata finală

31 Când Fiul Omului va veni în slava Sa, împreună cu toţi îngerii, atunci El Se va aşeza pe tronul slavei Sale 32 şi toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii aşa cum desparte păstorul oile de capre 33 şi va pune oile să stea la dreapta Lui, iar caprele, la stânga.

34 Apoi Împăratul le va zice celor din dreapta Lui:

– Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu; moşteniţi Împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la întemeierea lumii! 35 Căci Mi-a fost foame şi Mi-aţi dat să mănânc, Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat să beau, am fost străin şi M-aţi primit între voi, 36 am fost gol şi M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi M-aţi vizitat, am fost în închisoare şi aţi venit pe la Mine.

37 Atunci cei drepţi Îl vor întreba:

– Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci, sau însetat şi Ţi-am dat să bei? 38 Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit între noi, sau gol şi Te-am îmbrăcat? 39 Şi când Te-am văzut noi bolnav sau în închisoare şi am venit pe la Tine?!

40 Iar Împăratul le va răspunde:

– Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre aceşti fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut!

41 Apoi le va zice celor din stânga:

– Plecaţi de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit pentru diavolul şi pentru îngerii lui! 42 Căci Mi-a fost foame şi nu Mi-aţi dat să mănânc, Mi-a fost sete şi nu Mi-aţi dat să beau, 43 am fost străin şi nu M-aţi primit între voi, am fost gol şi nu M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav şi în închisoare şi nu m-aţi vizitat!

44 Atunci şi ei Îl vor întreba:

– Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în închisoare şi nu Ţi-am slujit?!

45 Atunci El le va răspunde:

– Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aşa unora dintre cei mai neînsemnaţi dintre aceştia, Mie nu Mi-aţi făcut!

46 Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi vor merge în viaţa veşnică.

Footnotes:

  1. Matei 25:13 Cele mai importante mss nu conţin aceste cuvinte, care sunt probabil o explicaţie, pe baza lui Mt. 24:44
  2. Matei 25:15 Talantul a fost la început o unitate de măsură (aproximativ 30 kg), iar mai târziu o unitate monetară, echivalentul a 6000 de denari (în cazul talantului de argint) sau de zece ori mai mult în cazul celui de aur; pentru denar vezi nota de la 20:2; peste tot în capitol
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes