Matei 25:14-30
Nouă Traducere În Limba Română
Pilda talanţilor
14 Căci va fi ca atunci când un om, urmând să plece într-o călătorie, şi-a chemat sclavii şi le-a încredinţat averile lui. 15 Unuia i-a dat cinci talanţi[a], altuia – doi, iar altuia – unul, fiecăruia după puterea lui; apoi a plecat. Imediat, 16 cel ce primise cinci talanţi s-a dus şi i-a investit şi a câştigat alţi cinci. 17 Tot aşa, cel ce primise doi a câştigat şi el alţi doi. 18 Dar cel ce primise unul s-a dus şi a săpat o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
19 După mult timp, stăpânul acelor sclavi a venit şi a început să-şi pună în ordine socotelile cu ei. 20 Cel ce primise cinci talanţi a venit şi a adus încă cinci talanţi, zicând:
– Stăpâne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată, am mai câştigat încă cinci!
21 Stăpânul i-a zis:
– Bine, sclav bun şi credincios! Pentru că ai fost credincios peste puţine lucruri, te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău!
22 A venit apoi cel ce primise doi talanţi şi a zis:
– Stăpâne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată, am mai câştigat doi!
23 Stăpânul i-a zis:
– Bine, sclav bun şi credincios! Pentru că ai fost credincios peste puţine lucruri, te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău!
24 A venit şi cel ce primise un talant şi a zis:
– Stăpâne, am ştiut că eşti un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat, 25 aşa că mi-a fost teamă şi m-am dus şi ţi-am ascuns talantul în pământ. Iată aici talantul tău!
26 Stăpânul i-a răspuns:
– Sclav rău şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că adun de unde n-am împrăştiat? 27 Atunci trebuia ca tu să-mi fi pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcere, să primesc cu dobândă ceea ce era al meu!
28 Aşadar, luaţi-i talantul şi daţi-i-l celui ce are zece talanţi! 29 Căci oricui are, i se va da mai mult şi va avea din abundenţă, dar de la cel ce n-are se va lua chiar şi ce are! 30 Iar pe sclavul acela nefolositor aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!
Footnotes
- Matei 25:15 Talantul a fost la început o unitate de măsură (aproximativ 30 kg), iar mai târziu o unitate monetară, echivalentul a 6000 de denari (în cazul talantului de argint) sau de zece ori mai mult în cazul celui de aur; pentru denar vezi nota de la 20:2; peste tot în capitol
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.