Add parallel Print Page Options

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă(A) să nu vă înşele cineva. Fiindcă(B) vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: ‘Eu sunt Hristosul!’ Şi(C) vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un(D) neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. Atunci(E) vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. 10 Atunci, mulţi vor(F) cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. 11 Se vor scula mulţi(G) proroci mincinoşi şi vor(H) înşela pe mulţi. 12 Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. 13 Dar(I) cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. 14 Evanghelia(J) aceasta a Împărăţiei va(K) fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.

Pustiirea Ierusalimului şi venirea Fiului omului

15 De aceea(L), când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel(M), aşezată în Locul Sfânt – cine(N) citeşte să înţeleagă! – 16 atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi; 17 cine va fi pe acoperişul casei să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; 18 şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă să-şi ia haina. 19 Vai(O) de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! 20 Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. 21 Pentru că(P) atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. 22 Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate. 23 Atunci(Q), dacă vă va spune cineva: ‘Iată, Hristosul este aici sau acolo!’, să nu-l credeţi. 24 Căci se(R) vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă(S) va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. 25 Iată că v-am spus mai dinainte. 26 Deci, dacă vă vor zice: ‘Iată-L în pustie’, să nu vă duceţi acolo! ‘Iată-L în odăiţe ascunse’, să nu credeţi. 27 Căci(T), cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. 28 Oriunde(U) va fi stârvul[a], acolo se vor aduna vulturii. 29 Îndată(V), după acele zile de necaz, soarele se(W) va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. 30 Atunci(X) se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate(Y) seminţiile pământului se vor boci şi(Z) vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. 31 El(AA) va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.

Read full chapter

Footnotes

  1. Matei 24:28 Sau: hoit, mortăciune.