Isus la Nazaret. Necredinţa locuitorilor

6 Isus a^(A) plecat de acolo şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El. ² Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De^(B) unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? ³ Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele^(C) lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici, între noi?” Şi găseau^(D) o pricină de poticnire în El. ⁴ Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu^(E) este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui”. ⁵ N-a^(F) putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat. ⁶ Şi se^(G) mira de necredinţa lor.

Trimiterea celor doisprezece

Isus străbătea^(H) satele de primprejur şi învăţa pe norod.

⁷ Atunci^(I) a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate. ⁸ Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu; ⁹ să^(J) se încalţe cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine. ¹⁰ Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo până veţi pleca din locul acela. ¹¹ Şi^(K), dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo şi să scuturaţi^(L)îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pământul Sodomei şi Gomorei decât pentru cetatea aceea.” ¹² Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa. ¹³ Scoteau mulţi draci şi^(M) ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Moartea lui Ioan Botezătorul

¹⁴ Împăratul Irod a auzit^(N) vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit, şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin el”. ¹⁵ Alţii^(O) ziceau: „Este Ilie”. Iar alţii ziceau: „Este un proroc ca unul din proroci”. ¹⁶ Dar^(P) Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi”. ¹⁷ Căci Irod însuşi trimisese să prindă pe Ioan şi-l legase în temniţă din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă. ¹⁸ Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi^(Q) este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!” ¹⁹ Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea, ²⁰ căci Irod se temea^(R) de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, neştiind ce să facă, şi-l asculta cu plăcere. ²¹ Totuşi^(S) a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua^(T) naşterii şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai-marilor oastei şi fruntaşilor Galileii. ²² Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da”. ²³ Apoi a adăugat cu jurământ: „Ori^(U) ce-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea”. ²⁴ Fata a ieşit afară şi a zis mamei sale: „Ce să cer?” Şi mamă-sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul”. ²⁵ Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul”. ²⁶ Împăratul^(V) s-a întristat foarte mult, dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu. ²⁷ A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă, ²⁸ l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale. ²⁹ Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul şi l-au pus într-un mormânt.

Înmulţirea pâinilor

³⁰ Apostolii^(W) s-au adunat la Isus şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni. ³¹ Isus^(X) le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin”. Căci erau^(Y) mulţi care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce. ³² Au^(Z) plecat dar cu corabia, ca să se ducă într-un loc pustiu, la o parte. ³³ Oamenii i-au văzut plecând şi i-au cunoscut; au alergat pe jos din toate cetăţile şi au venit înaintea lor în locul în care se duceau ei. ³⁴ Când^(AA) a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor, şi a^(AB) început să-i înveţe multe lucruri. ³⁵ Fiindcă^(AC) ziua era pe sfârşite, ucenicii s-au apropiat de El şi I-au zis: „Locul acesta este pustiu şi ziua este pe sfârşite. ³⁶ Dă-le drumul să se ducă în cătunele şi satele de primprejur ca să-şi cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.” ³⁷ „Daţi-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare^(AD) să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei şi să le dăm să mănânce?” ³⁸ Şi El i-a întrebat: „Câte pâini aveţi? Duceţi-vă de vedeţi.” S-au dus de au văzut câte pâini au şi au răspuns: „Cinci^(AE) şi doi peşti”. ³⁹ Atunci le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, cete-cete, pe iarba verde. ⁴⁰ Şi au şezut jos în cete de câte o sută şi de câte cincizeci. ⁴¹ El a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti. Şi-a ridicat ochii spre cer şi a rostit binecuvântarea^(AF). Apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea şi cei doi peşti, i-a împărţit la toţi. ⁴² Au mâncat toţi şi s-au săturat; ⁴³ şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti. ⁴⁴ Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbaţi.

Isus umblă pe mare

⁴⁵ Îndată^(AG), Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului. ⁴⁶ După ce Şi-a luat rămas-bun de la norod, S-a dus în munte ca să Se roage. ⁴⁷ Când^(AH) s-a înserat, corabia era în mijlocul mării, iar Isus era singur pe ţărm. ⁴⁸ A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă. Şi, într-a patra strajă din noapte, a mers la ei umblând pe mare şi voia^(AI) să treacă pe lângă ei. ⁴⁹ Când L-au văzut ei umblând pe mare, li s-a părut că este o nălucă şi au ţipat, ⁵⁰ pentru că toţi L-au văzut şi s-au înspăimântat. Isus a vorbit îndată cu ei şi le-a zis: „Îndrăzniţi, Eu sunt, nu vă temeţi!” ⁵¹ Apoi S-a suit la ei în corabie şi a stat vântul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi, ⁵² căci nu^(AJ) înţeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima^(AK) împietrită.

Vindecări la Ghenezaret

⁵³ După^(AL) ce au trecut marea, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la mal. ⁵⁴ Când au ieşit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus, ⁵⁵ au alergat prin toate împrejurimile şi au început să aducă pe bolnavi în paturi pretutindeni pe unde se auzea că era El. ⁵⁶ Oriunde intra El, în sate, în cetăţi sau în cătune, puneau pe bolnavi pe pieţe şi-L rugau să le dea voie doar^(AM) să se atingă de poalele hainei Lui. Şi toţi câţi se atingeau de El erau tămăduiţi.