Marcu 10-12

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

Desfacerea căsătoriei

10 Isus a plecat^(A) de acolo şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. Gloatele s-au adunat din nou la El şi, după obiceiul Său, a început iarăşi să-i înveţe. ² Au^(B) venit la El fariseii şi, ca să-L ispitească, L-au întrebat dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta. ³ Drept răspuns, El le-a zis: „Ce v-a poruncit Moise?” ⁴ „Moise^(C)”, au zis ei, „a dat voie ca bărbatul să scrie o carte de despărţire şi s-o lase”. ⁵ Isus le-a zis: „Din pricina împietririi inimii voastre v-a scris Moise porunca aceasta. ⁶ Dar, de la începutul lumii, Dumnezeu i-a^(D) făcut parte bărbătească şi parte femeiască. ⁷ De aceea^(E) va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa. ⁸ Şi cei doi vor fi un singur trup. Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. ⁹ Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” ¹⁰ În casă, ucenicii L-au întrebat iarăşi asupra celor de mai sus. ¹¹ El le-a zis: „Oricine^(F) îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurveşte faţă de ea ¹² şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul şi ia pe altul de bărbat preacurveşte”.

Copilaşii

¹³ I-au^(G) adus nişte copilaşi ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii au certat pe cei ce îi aduceau. ¹⁴ Când a văzut Isus acest lucru, S-a mâniat şi le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor^(H) ca ei. ¹⁵ Adevărat vă spun că oricine^(I) nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş cu niciun chip nu va intra în ea!” ¹⁶ Apoi i-a luat în braţe şi i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.

Tânărul bogat

¹⁷ Tocmai^(J) când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om care a îngenuncheat înaintea Lui şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” ¹⁸ „Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu. ¹⁹ Cunoşti poruncile: ‘Să^(K) nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta’.” ²⁰ El I-a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea”. ²¹ Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară^(L) în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă.” ²² Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, căci avea multe avuţii. ²³ Isus S-a uitat^(M) împrejurul Lui şi a zis ucenicilor Săi: „Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!” ²⁴ Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: „Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce^(N) se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! ²⁵ Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!” ²⁶ Ucenicii au rămas şi mai uimiţi şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mântuit?” ²⁷ Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu, pentru că toate lucrurile sunt cu putinţă la^(O) Dumnezeu”.

Moştenirea vieţii veşnice

²⁸ Petru^(P) a început să-I zică: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat”. ²⁹ Isus a răspuns: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine şi pentru Evanghelie ³⁰ şi să^(Q) nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor, viaţa veşnică. ³¹ Mulţi^(R) din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintâi.”

Isus vesteşte moartea şi învierea Sa

³² Ei^(S) erau pe drum şi se suiau la Ierusalim, şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburaţi şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat^(T) iarăşi la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple. ³³ „Iată”, a zis El, „ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâinile neamurilor, ³⁴ care îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi-L vor omorî, dar, după trei zile, va învia.”

Cererea fiilor lui Zebedei

³⁵ Fiii lui Zebedei, Iacov şi Ioan, au venit^(U) la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere”. ³⁶ El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?” ³⁷ „Dă-ne”, I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta şi altul la stânga Ta când vei fi îmbrăcat în slava Ta”. ³⁸ Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” ³⁹ „Putem”, au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu, îl veţi bea şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi, ⁴⁰ dar cinstea de a şedea la dreapta sau la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru care a fost pregătită”. ⁴¹ Cei zece, când au auzit^(V) lucrul acesta, au început să se mânie pe Iacov şi pe Ioan. ⁴² Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi^(W) că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. ⁴³ Dar^(X) între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru ⁴⁴ şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor. ⁴⁵ Căci Fiul^(Y) omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi^(Z) dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”

Orbul Bartimeu

⁴⁶ Au^(AA) ajuns la Ierihon. Şi, pe când ieşea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulţime de oameni, fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerşetor orb, şedea jos, lângă drum, şi cerea de milă. ⁴⁷ El a auzit că trece Isus din Nazaret şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” ⁴⁸ Mulţi îl certau să tacă, dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” ⁴⁹ Isus S-a oprit şi a zis: „Chemaţi-l!” Au chemat pe orb şi i-au zis: „Îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă”. ⁵⁰ Orbul şi-a aruncat haina, a sărit şi a venit la Isus. ⁵¹ Isus a luat cuvântul şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să capăt vederea”. ⁵² Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa^(AB) ta te-a mântuit”. Îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus.

Intrarea în Ierusalim

11 Când s-au apropiat^(AC) de Ierusalim şi au fost lângă Betfaghe şi Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi ² şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră. Îndată ce veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat încă niciun om; dezlegaţi-l şi aduceţi-Mi-l. ³ Dacă vă va întreba cineva: ‘Pentru ce faceţi lucrul acesta?’ să răspundeţi: ‘Domnul are trebuinţă de el’. Şi îndată îl va trimite înapoi aici.” ⁴ Ucenicii s-au dus, au găsit măgăruşul legat afară, lângă o uşă, la cotitura drumului, şi l-au dezlegat. ⁵ Unii din cei ce stăteau acolo le-au zis: „Ce faceţi? De ce dezlegaţi măgăruşul acesta?” ⁶ Ei au răspuns cum le poruncise Isus. Şi i-au lăsat să plece. ⁷ Au adus măgăruşul la Isus, şi-au aruncat hainele pe el şi Isus a încălecat pe el. ⁸ Mulţi^(AD) oameni îşi aşterneau hainele pe drum, iar alţii presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmp. ⁹ Cei ce mergeau înainte şi cei ce veneau după Isus strigau: „Osana^(AE)! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! ¹⁰ Binecuvântată este Împărăţia care vine, Împărăţia părintelui nostru David! Osana^(AF) în cerurile preaînalte!” ¹¹ Isus^(AG) a intrat în Ierusalim şi S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece.

Smochinul blestemat

¹² A^(AH) doua zi, după ce au ieşit din Betania, Isus a flămânzit. ¹³ A zărit^(AI) de departe un smochin, care avea frunze, şi a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S-a apropiat de smochin, dar n-a găsit decât frunze, căci nu era încă vremea smochinelor. ¹⁴ Atunci a luat cuvântul şi a zis smochinului: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!”Şi ucenicii au auzit aceste vorbe. ¹⁵ Au^(AJ) ajuns în Ierusalim şi Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau şi cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei. ¹⁶ Şi nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu. ¹⁷ Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: ‘Casa^(AK) Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?’ Dar voi^(AL) aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” ¹⁸ Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au^(AM) auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare, căci se temeau de El, pentru că tot^(AN) norodul era uimit de învăţătura Lui. ¹⁹ Ori de câte ori se însera, Isus ieşea din cetate.

Puterea credinţei

²⁰ Dimineaţa^(AO), când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini. ²¹ Petru şi-a adus aminte de cele petrecute şi a zis lui Isus: „Învăţătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat”. ²² Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu! ²³ Adevărat^(AP) vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’ şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. ²⁴ De aceea vă spun că orice^(AQ) lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea. ²⁵ Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi^(AR) orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru, care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre. ²⁶ Dar dacă^(AS) nu iertaţi, nici Tatăl vostru, care este în ceruri, nu vă va ierta greşelile voastre.”

Puterea lui Isus

²⁷ S-au dus din nou în Ierusalim. Şi^(AT), pe când Se plimba Isus prin Templu, au venit la El preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii ²⁸ şi I-au zis: „Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta ca să le faci?” ²⁹ Isus le-a răspuns: „Am să vă pun şi Eu o întrebare. Răspundeţi-Mi la ea şi apoi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac aceste lucruri. ³⁰ Botezul lui Ioan venea din cer ori de la oameni? Răspundeţi-Mi!” ³¹ Ei însă vorbeau astfel între ei: „Dacă răspundem: ‘Din cer’, va zice: ‘Dar de ce nu l-aţi crezut?’ ³² Şi dacă vom răspunde: ‘De la oameni’, se temeau de norod, căci toţi^(AU) socoteau că Ioan a fost în adevăr un proroc.” ³³ Atunci au răspuns lui Isus: „Nu ştim”. Şi Isus le-a zis: „Nici Eu n-am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri”.

Pilda vierilor

12 Isus a^(AV) început pe urmă să le vorbească în pilde.

„Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn, apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară. ² La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob ca să ia de la ei din roadele viei. ³ Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. ⁴ A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap şi l-au batjocorit. ⁵ A mai trimis un altul, pe care l-au omorât, apoi a trimis mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. ⁶ Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă l-a trimis şi pe el la ei. ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu’, zicea el. ⁷ Dar vierii aceia au zis între ei: ‘Iată moştenitorul, veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră’. ⁸ Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi i-au aruncat trupul afară din vie. ⁹ Acum ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia şi via o va da altora. ¹⁰ Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: ‘Piatra^(AW) pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului; ¹¹ Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri’?” ¹² Ei^(AX) căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat şi au plecat.

Birul cezarului

¹³ Apoi^(AY) au trimis la Isus pe unii din farisei şi din irodieni ca să-L prindă cu vorba. ¹⁴ Aceştia au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, căci nu cauţi la faţa oamenilor şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir cezarului sau nu? ¹⁵ Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban^[a] ca să-l văd.” ¹⁶ I-au adus un ban, şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale cezarului”, I-au răspuns ei. ¹⁷ Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Şi se mirau foarte mult de El.

Despre înviere

¹⁸ Saducheii^(AZ), care^(BA) zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare: ¹⁹ „Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise^(BB): Dacă moare fratele cuiva şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său. ²⁰ Erau dar şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit fără să lase urmaş. ²¹ Al doilea a luat de nevastă pe văduvă şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea. ²² Şi niciunul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia. ²³ La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.” ²⁴ Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? ²⁵ Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor^(BC) fi ca îngerii în ceruri. ²⁶ În ceea ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre Rug, ce i-a spus Dumnezeu când a zis: ‘Eu^(BD) sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov?’ ²⁷ Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”

Cea mai mare poruncă

²⁸ Unul^(BE) din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” ²⁹ Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă^(BF), Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn’ ³⁰ şi ‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta’. Iată porunca dintâi. ³¹ Iar a doua este următoarea: ‘Să^(BG) iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” ³² Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că^(BH) nu este altul afară de El, ³³ şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul şi cu toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe sine este^(BI) mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.” ³⁴ Isus a văzut că a răspuns cu pricepere şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu”. Şi^(BJ) nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.

Al cui fiu este Hristosul?

³⁵ Pe când^(BK) învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David? ³⁶ Însuşi David, fiind insuflat de^(BL) Duhul Sfânt, a zis:

‘Domnul a zis^(BM) Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale».’

³⁷ Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?”Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.

Mustrarea cărturarilor

³⁸ În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le^(BN) zicea: „Păziţi-vă^(BO) de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să le facă^(BP) lumea plecăciuni prin pieţe. ³⁹ Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe; ⁴⁰ casele văduvelor le mănâncă^(BQ) şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”

Văduva săracă

⁴¹ Isus^(BR) şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în^(BS) vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult. ⁴² A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi^[b], care fac un gologan^[c]. ⁴³ Atunci, Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această^(BT) văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie, ⁴⁴ căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot^(BU) ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască”.