A A A A A
Bible Book List

Maleahi 4Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Ziua Domnului

Iată, vine ziua care arde ca un cuptor! Toţi cei aroganţi şi toţi cei ce trăiesc în răutate vor fi o mirişte. Ziua care vine îi va arde, zice Domnul Oştirilor, şi nu le va mai lăsa nici rădăcină, nici ramuri!

Dar pentru voi care vă temeţi de Numele Meu va răsări Soarele dreptăţii, aducând vindecare sub aripile Lui! Veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii scoşi din grajd. Îi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi cenuşă sub tălpile picioarelor voastre în ziua pe care Eu o pregătesc, zice Domnul Oştirilor.

Aduceţi-vă aminte de Legea robului Meu Moise, de hotărârile şi rânduielile pe care i le-am poruncit la Horeb pentru tot Israelul!

Iată, vi-l voi trimite pe profetul Ilie înainte să vină ziua cea mare şi înfricoşată a Domnului! El va întoarce inimile taţilor spre copiii lor şi inimile copiilor spre taţii lor, ca nu cumva, atunci când voi veni, să lovesc ţara cu blestem[a]!“

Footnotes:

  1. Maleahi 4:6 Termenul ebraic se referă la un lucru sau o persoană dedicate irevocabil Domnului, fie ca dar, fie printr-o distrugere completă
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes