Add parallel Print Page Options

Vindecarea unui îndrăcit în Capernaum

31 S-a(A) pogorât în Capernaum, cetate din Galileea, şi acolo învăţa pe oameni în ziua Sabatului. 32 Ei erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că(B) vorbea cu putere. 33 În(C) sinagogă se afla un om care avea un duh de drac necurat şi care a strigat cu glas tare: 34 „Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădeşti? Te(D) ştiu cine eşti: Sfântul(E) lui Dumnezeu.” 35 Isus l-a certat şi i-a zis: „Taci şi ieşi din omul acesta!”Şi dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieşit din el, fără să-i facă vreun rău. 36 Toţi au fost cuprinşi de spaimă şi ziceau unii către alţii: „Ce înseamnă lucrul acesta? El porunceşte cu stăpânire şi cu putere duhurilor necurate, şi ele ies afară!” 37 Şi I s-a dus vestea în toate împrejurimile.

Vindecarea soacrei lui Simon

38 După ce(F) a ieşit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon era prinsă de friguri mari şi L-au rugat pentru ea. 39 El S-a plecat spre ea, a certat frigurile, şi au lăsat-o frigurile. Ea s-a sculat îndată şi a început să le slujească.

Vindecarea mai multor bolnavi

40 La(G) asfinţitul soarelui, toţi cei ce aveau bolnavi atinşi de felurite boli îi aduceau la El. El Îşi punea mâinile peste fiecare din ei şi-i vindeca. 41 Din(H) mulţi ieşeau şi draci, care strigau şi ziceau: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. Dar El(I) îi mustra şi nu-i lăsa să vorbească, pentru că ştiau că El este Hristosul. 42 Când(J) s-a crăpat de ziuă, Isus a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Noroadele au început să-L caute în toate părţile şi au ajuns până la El: voiau să-L oprească să nu plece de la ei. 43 Dar El le-a zis: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis”. 44 Şi(K) propovăduia în sinagogile Galileii.

Read full chapter