Luca 23:32-43
Nouă Traducere În Limba Română
32 Au fost aduşi şi doi răufăcători ca să fie executaţi împreună cu El. 33 Când au ajuns în locul numit „Craniul“[a], i-au răstignit acolo pe Isus şi pe răufăcători, unul la dreapta şi unul la stânga.[b] 34 (Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!“)[c]
Au tras la sorţi ca să-şi împartă hainele Lui între ei.[d] 35 Poporul stătea acolo şi se uita. Conducătorii îşi băteau joc de El, zicând: „Pe alţii i-a salvat; să Se salveze şi pe Sine dacă este Cristosul lui Dumnezeu, Alesul!“ 36 Soldaţii, de asemenea, îşi băteau joc de El; ei veneau, Îi ofereau vin acru[e] 37 şi ziceau: „Dacă Tu eşti Împăratul iudeilor, salvează-Te pe Tine Însuţi!“ 38 Deasupra Lui era o inscripţie (cu litere greceşti, latineşti şi aramaice)[f]: „Acesta este Împăratul iudeilor.“
39 Unul dintre răufăcătorii care fuseseră răstigniţi Îl insulta zicând: „Nu eşti Tu Cristosul?[g] Salvează-Te pe Tine şi salvează-ne şi pe noi!“ 40 Celălalt însă l-a mustrat zicând: „Nu te temi de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi sentinţă? 41 Pentru noi, într-adevăr, este drept, căci noi primim ceea ce merităm pentru ce-am săvârşit, dar Acesta n-a săvârşit nimic rău!“
42 Apoi a zis:
– Isuse, adu-Ţi aminte de mine când vii în Împărăţia Ta!
43 Isus i-a răspuns:
– Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai![h]
Read full chapterFootnotes
- Luca 23:33 Lat.: Calvariae, de unde avem cuvântul românesc calvar
- Luca 23:33 Vezi 22:37 şi nota
- Luca 23:34 Multe dintre cele mai importante mss nu conţin acest verset
- Luca 23:34 Vezi Ps. 22:18
- Luca 23:36 Un vin de calitate inferioară, numit posca, diluat foarte tare cu apă, băutură pe care o consumau de obicei sclavii şi soldaţii
- Luca 23:38 Multe dintre cele mai importante mss nu conţin aceste cuvinte
- Luca 23:39 Cf. celor mai importante mss; cele mai multe mss, unele importante, conţin: Dacă eşti Tu Cristosul,
- Luca 23:43 Sau: Adevărat, îţi spun, astăzi: vei fi cu mine în Rai!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.