Add parallel Print Page Options

Isus adus în Templu

21 Când(A) a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur Pruncul, I-au pus numele ISUS(B), nume care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece. 22 Şi, când s-au împlinit zilele(C) pentru curăţirea lor, după Legea lui Moise, Iosif şi Maria au adus Pruncul la Ierusalim, ca să-L înfăţişeze înaintea Domnului, 23 după cum este scris în Legea Domnului: „Orice(D) întâi născut de parte bărbătească va fi închinat Domnului”, 24 şi ca să aducă jertfă: o pereche de turturele sau doi pui de porumbei, după cum(E) este poruncit în Legea Domnului.

Cântarea lui Simeon

25 Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta(F) mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el. 26 Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă(G) pe Hristosul Domnului. 27 El a venit în Templu mânat de(H) Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea, 28 Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: 29 „Acum(I), sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. 30 Căci au văzut(J) ochii mei mântuirea Ta, 31 pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, 32 lumina(K) care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel.” 33 Tatăl şi mama Lui se mirau de lucrurile care se spuneau despre El. 34 Simeon i-a binecuvântat şi a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea(L) şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn(M), care va stârni împotrivire. 35 Chiar(N) sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” 36 Mai era acolo şi o prorociţă, Ana, fata lui Fanuel, din seminţia lui Aşer. Ea era foarte înaintată în vârstă şi trăise cu bărbatul ei şapte ani după fecioria ei. 37 Rămasă văduvă şi fiind în vârstă de optzeci şi patru de ani, Ana nu se depărta de Templu şi zi(O) şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni. 38 A venit şi ea în acelaşi ceas şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau(P) mântuirea Ierusalimului.

Read full chapter