Luca 14-16

Nouă Traducere În Limba Română

⁸ „Când eşti invitat de cineva la o nuntă, să nu te aşezi să mănânci pe locul de onoare, ca nu cumva să fi fost invitat de către gazdă cineva mai de seamă decât tine, ⁹ iar cel ce v-a invitat şi pe tine, şi pe el să vină să-ţi spună: «Dă locul tău acestui om!» Atunci, cu ruşine, va trebui să ocupi ultimul loc. ¹⁰ Ci tu, când eşti invitat, du-te şi aşază-te pe ultimul loc, pentru ca atunci când vine cel ce te-a invitat, să-ţi spună: «Prietene, mută-te mai în faţă!» Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor celor ce stau la masă împreună cu tine. ¹¹ Căci oricine se înalţă pe sine va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.“

– Un om a dat o cină mare şi a invitat pe mulţi. ¹⁷ La ora cinei, şi-a trimis sclavul să le spună celor invitaţi: „Veniţi, căci acum toate sunt gata!»

¹⁸ Dar toţi, unul după altul, au început să se scuze.^[c] Primul i-a zis: „Am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd. Te rog, scuză-mă!“

¹⁹ Altul i-a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc. Te rog, scuză-mă!“

²⁰ Altul i-a zis: „Tocmai m-am însurat şi de aceea nu pot să vin!“

²¹ Când sclavul s-a întors, l-a înştiinţat pe stăpânul său de aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a înfuriat şi i-a zis sclavului său: „Ieşi repede pe străzile şi pe aleile cetăţii şi adu-i aici pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei orbi şi pe cei şchiopi!“

²² La urmă, sclavul a zis: „Stăpâne, s-a făcut ce ai poruncit şi tot mai este loc!“ ²³ Stăpânul i-a zis atunci sclavului: „Ieşi pe drumuri şi pe cărări şi sileşte-i pe oameni să vină, ca să mi se umple casa! ²⁴ Căci vă spun că nici unul din acei oameni care fuseseră invitaţi nu va gusta din cina mea!“

⁴ „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi şi pierde una din ele, nu le lasă pe câmp pe celelalte nouăzeci şi nouă şi nu se duce după cea pierdută, până când o găseşte?! ⁵ Iar când o găseşte, o pune bucuros pe umeri, ⁶ vine acasă şi-şi cheamă prietenii şi vecinii, zicându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută!» ⁷ Tot aşa, vă spun că va fi mai mare bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni drepţi care n-au nevoie de pocăinţă!

⁸ Sau care femeie, dacă are zece drahme^[g] şi pierde una din ele, nu aprinde o lampă, nu mătură casa şi nu caută cu atenţie până când o găseşte?! ⁹ Iar când o găseşte, îşi cheamă prietenele şi vecinele şi le spune: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem!» ¹⁰ Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte!“

„Un om avea doi fii. ¹² Cel mai tânăr dintre ei i-a zis tatălui: «Tată, dă-mi partea din moşie care mi se cuvine!» Şi tatăl a împărţit între ei averea.^{[h] 13} Nu după multe zile, fiul cel tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară îndepărtată, iar acolo şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată. ¹⁴ După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. ¹⁵ S-a dus şi s-a alipit de unul din cetăţenii acelei ţări, iar acesta l-a trimis pe câmpurile lui să-i pască porcii.^{[i] 16} Ar fi dorit el să se sature din roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni! ¹⁷ Şi-a venit în fire şi şi-a zis: «Câţi angajaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! ¹⁸ Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva Cerului^[j] şi înaintea ta ¹⁹ şi nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Fă-mă ca pe unul din angajaţii tăi!’» ²⁰ Şi s-a sculat şi s-a dus la tatăl lui. În timp ce el era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el; a alergat la el, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat mult. ²¹ Fiul i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva Cerului şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău!» ²² Dar tatăl le-a zis sclavilor săi: «Aduceţi repede cea mai bună robă şi îmbrăcaţi-l cu ea! Puneţi-i un inel în deget şi sandale în picioare! ²³ Aduceţi apoi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l!^[k] Să mâncăm şi să ne veselim, ²⁴ pentru că acest fiu al meu era mort şi trăieşte iarăşi, era pierdut şi a fost găsit!» Şi au început să se veselească.

²⁵ Fiul lui cel mai în vârstă era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi dansuri ²⁶ şi l-a chemat pe unul din slujitori ca să-l întrebe ce se întâmplă. ²⁷ Acesta i-a răspuns: «A venit fratele tău, iar tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit înapoi sănătos.» ²⁸ Atunci el s-a înfuriat şi n-a vrut să intre. Tatăl lui a ieşit afară şi a stăruit de el să intre. ²⁹ Însă el i-a răspuns tatălui său:

– Iată, eu îţi slujesc de atâţia ani şi niciodată nu ţi-am încălcat porunca! Şi mie nu mi-ai dat niciodată nici măcar un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei! ³⁰ Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu prostituatele, lui i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat!

³¹ Tatăl i-a zis:

– Fiule, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce este al meu este şi al tău. ³² Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi acum trăieşte, era pierdut şi a fost găsit!“

„Un om bogat avea un administrator care a fost acuzat că-i risipeşte averea. ² El l-a chemat şi i-a zis: «Ce înseamnă lucrul acesta pe care-l aud despre tine? Dă socoteală de administraţia ta, pentru că nu mai poţi fi administrator!» ³ Administratorul şi-a zis: «Ce-o să fac, pentru că stăpânul îmi va lua slujba de administrator? Să sap – nu sunt în stare, iar să cerşesc – mi-ar fi ruşine. ⁴ Ştiu ce-o să fac, pentru ca, atunci când voi fi scos din administraţie, ei să mă primească în casele lor!» ⁵ I-a chemat unul câte unul pe datornicii stăpânului său şi i-a zis primului:

– Cât îi datorezi stăpânului meu?

⁶ Acela i-a răspuns:

– O sută de baţi^[l] de untdelemn.

El i-a zis:

– Ia-ţi chitanţa, aşază-te repede şi scrie cincizeci!

⁷ A zis apoi altuia:

– Dar tu, cât îi datorezi?

Acela i-a răspuns:

– O sută de cori^[m] de grâu.

El i-a zis:

– Ia-ţi chitanţa şi scrie optzeci!

⁸ Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept, deoarece lucrase cu iscusinţă.^[n] Căci fiii acestui veac sunt mai isteţi faţă de propria lor generaţie, decât fiii luminii.

¹⁹ Era un om bogat, care se îmbrăca în purpură şi in subţire şi care în fiecare zi se bucura de lux. ²⁰ La poarta lui zăcea un om sărac, al cărui nume era Lazăr şi care era plin de bube. ²¹ El dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului. Până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele. ²² Săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam^[q]. A murit apoi şi bogatul şi a fost înmormântat. ²³ În Locuinţa Morţilor^[r], unde se afla în chinuri, şi-a ridicat ochii şi l-a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul acestuia. ²⁴ El a strigat:

– Părinte Avraam, ai milă de mine şi trimite-l pe Lazăr să-şi umezească vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci sunt atât de chinuit în flacăra aceasta!

²⁵ Însă Avraam i-a răspuns:

– Copile, adu-ţi aminte că în timpul vieţii tale, tu ai primit lucrurile bune, iar Lazăr le-a primit pe cele rele, aşa că acum, aici, el este mângâiat, iar tu suferi. ²⁶ Pe lângă toate acestea, între noi şi voi a fost pusă o prăpastie mare, astfel încât cei ce vor să treacă de aici la voi, să nu poată, şi nici cei de acolo să nu poată trece la noi.

²⁷ El a zis:

– Atunci, te rog, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, ²⁸ căci am cinci fraţi, ca să le mărturisească aceste lucruri, aşa încât să nu vină şi ei în locul acesta de chin!

²⁹ Avraam i-a răspuns:

– Îl au pe Moise şi pe Profeţi^[s]; să asculte de ei!

³⁰ Dar el a zis:

– Nu, părinte Avraam, ci dacă se va duce la ei cineva dintre cei morţi, se vor pocăi!

³¹ Însă Avraam i-a răspuns:

– Dacă nu ascultă de Moise şi de Profeţi, nu vor fi convinşi nici dacă ar învia cineva dintre cei morţi!“