Luca 9
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Trimiterea celor doisprezece
9 Isus(A) a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii şi să vindece bolile. 2 Apoi, i-a(B) trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi. 3 „Să nu luaţi nimic cu voi pe drum,” le-a(C) zis El; „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine. 4 În(D) orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo, până veţi pleca din locul acela. 5 Şi(E) dacă nu vă vor primi oamenii, să ieşiţi din cetatea aceea şi să scuturaţi(F) praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.” 6 Ei(G) au plecat şi au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia şi săvârşind pretutindeni tămăduiri.
Irod nu ştie ce să creadă despre Isus
7 Cârmuitorul(H) Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârşite de Isus şi stătea în cumpănă, neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi, 8 alţii ziceau că s-a arătat Ilie şi alţii ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime. 9 Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare acesta, despre care aud astfel de lucruri?” Şi(I) căuta să-L vadă.
Înmulţirea pâinilor
10 Apostolii, când(J) s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El(K) i-a luat cu Sine şi S-a dus la o parte, lângă o cetate numită Betsaida. 11 Noroadele au priceput lucrul acesta şi au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare. 12 Fiindcă(L) ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat şi I-au zis: „Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele şi cătunele de primprejur să găzduiască şi să-şi caute de ale mâncării, pentru că aici suntem într-un loc pustiu”. 13 Isus le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă ne vom duce noi înşine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta”. 14 Şi erau aproape cinci mii de bărbaţi. Isus a zis ucenicilor Săi: „Puneţi-i să şadă jos în cete de câte cincizeci”. 15 Aşa au şi făcut: i-au pus pe toţi să şadă jos. 16 Isus a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer şi le-a binecuvântat. Apoi, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor să le împartă norodului. 17 Au mâncat toţi şi s-au săturat şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimiturile rămase.
Mărturisirea lui Petru
18 Într-o(M) zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” 19 Ei I-au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan(N) Botezătorul; alţii zic că eşti Ilie; alţii zic că a înviat un proroc din cei din vechime”. 20 „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!” I-a răspuns Petru(O). 21 Isus(P) le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta. 22 Apoi, a adăugat că Fiul(Q) omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi a treia zi să învieze.
Cum să urmăm pe Isus
23 Apoi(R) a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. 24 Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. 25 Şi(S) ce ar folosi un om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi? 26 Căci(T) de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. 27 Adevărat(U) vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”
Schimbarea la faţă
28 Cam(V) la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi S-a suit pe munte să Se roage. 29 Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. 30 Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie, 31 care se arătaseră în slavă, şi vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim. 32 Petru şi tovarăşii lui erau(W) îngreuiaţi de somn, dar, când s-au deşteptat bine, au văzut slava lui Isus şi pe cei doi bărbaţi care stăteau împreună cu El. 33 În clipa când se despărţeau bărbaţii aceştia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învăţătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie”. Nu ştia ce spune. 34 Pe când vorbea el astfel, a venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat când i-au văzut intrând în nor. 35 Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta(X) este Fiul Meu preaiubit: de El să ascultaţi(Y)”. 36 Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii(Z) au tăcut şi n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.
Vindecarea unui îndrăcit
37 A(AA) doua zi, când s-au pogorât de pe munte, o gloată mare a întâmpinat pe Isus. 38 Şi un om din mijlocul mulţimii a strigat: „Învăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el. 39 Îl apucă un duh şi, deodată, răcneşte; şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură şi cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropşit de tot. 40 Am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată şi n-au putut.” 41 „O neam necredincios şi pornit la rău”, a răspuns Isus, „până când voi fi cu voi şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.” 42 Pe când venea băiatul, dracul l-a trântit la pământ şi l-a scuturat cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat şi l-a dat înapoi tatălui său. 43 Şi toţi au rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu. 44 Pe când toţi se minunau de tot ce făcea Isus, El a zis ucenicilor Săi: „Voi ascultaţi(AB) bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!” 45 Dar(AC) ucenicii nu înţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă, şi se temeau să-L întrebe în privinţa aceasta.
Cine este cel mai mare?
46 Apoi(AD), le-a venit în gând să ştie cine dintre ei ar fi cel mai mare. 47 Isus le-a cunoscut gândul inimii, a luat un copilaş, l-a pus lângă El 48 şi le-a zis: „Oricine(AE) primeşte pe acest copilaş în Numele Meu pe Mine Mă primeşte şi oricine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Fiindcă(AF) cine este cel mai mic între voi toţi, acela este mare”. 49 Ioan(AG) a luat cuvântul şi a zis: „Învăţătorule, noi am văzut pe un om scoţând draci în Numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi”. 50 „Nu-l opriţi”, i-a răspuns Isus, „fiindcă cine(AH) nu este împotriva voastră este pentru voi”.
„Foc din cer”
51 Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer(AI), Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim. 52 A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit. 53 Dar(AJ) ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim. 54 Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie(AK)?” 55 Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis: „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi! 56 Căci Fiul(AL) omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.”Şi au plecat într-alt sat.
Cum să urmăm pe Isus
57 Pe(AM) când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge”. 58 Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul”. 59 Altuia(AN) i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu”. 60 Dar Isus i-a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu”. 61 Un altul a zis: „Doamne, Te(AO) voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei”. 62 Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu”.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.