Luca 4
Nouă Traducere În Limba Română
Ispitirile lui Isus
4 Plin de Duhul Sfânt, Isus S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, 2 fiind ispitit de diavol[a] timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea, iar la sfârşitul lor a flămânzit.
3 Diavolul I-a zis:
– Dacă[b] eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestei pietre să devină pâine!
4 Însă Isus i-a răspuns:
– Este scris:
5 Atunci diavolul L-a dus sus, într-un loc înalt, şi I-a arătat într-o clipă toate regatele lumii. 6 Apoi I-a zis:
– Ţie Îţi voi da autoritatea tuturor acestora şi gloria lor, căci mie mi-a fost dată, iar eu o dau cui vreau. 7 Deci, dacă te închini înaintea mea, toată va fi a Ta!
8 Isus i-a răspuns:
– Este scris:
„Domnului, Dumnezeul tău, să I te închini
şi numai Lui să-I slujeşti!“[e]
9 Apoi L-a dus la Ierusalim, L-a pus să stea pe streaşina Templului şi I-a zis:
– Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici, 10 căci este scris:
„El va da porunci îngerilor Săi cu privire la Tine,
ca să Te păzească!“
11 şi
„Ei Te vor purta pe braţele lor,
ca nu cumva să-Ţi loveşti piciorul de vreo piatră!“[f]
12 Isus i-a răspuns:
– S-a zis: „Să nu-L ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău!“[g]
13 După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El până la o vreme anume.
Începutul lucrării lui Isus în Galileea
14 Isus S-a întors în Galileea, în puterea Duhului Sfânt. Şi vestea despre El s-a răspândit prin toată regiunea dimprejur. 15 El dădea învăţătură în sinagogile[h] lor şi era lăudat de toţi.
Necredinţa celor din Nazaret
16 A venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în sinagogă în ziua de Sabat şi S-a ridicat să citească. 17 I s-a dat sulul profetului Isaia. Când a desfăşurat sulul, a găsit locul unde era scris:
18 „Duhul Domnului este peste Mine,
căci El M-a uns
ca să aduc celor sărmani vestea bună[i].
El M-a trimis să vestesc celor captivi eliberarea
şi orbilor – căpătarea vederii,
să-i eliberez pe cei asupriţi
19 şi să vestesc anul de îndurare al Domnului!“[j]
20 Apoi a înfăşurat sulul la loc, i l-a dat înapoi slujitorului şi S-a aşezat. Ochii tuturor celor din sinagogă erau aţintiţi asupra Lui. 21 El a început să le vorbească astfel: „Astăzi a fost împlinit acest pasaj din Scriptură în auzul urechilor voastre.“
22 Toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui şi se întrebau: „Oare nu este Acesta fiul lui Iosif?“
23 El le-a zis: „Fără îndoială, Îmi veţi spune proverbul acesta: «Doctore, vindecă-te pe tine însuţi![k] Fă şi aici, în patria Ta, tot ceea ce am auzit că s-a întâmplat în Capernaum!» 24 Dar adevărat vă spun, a mai zis El, că nici un profet nu este acceptat[l] în patria lui! 25 Vă spun adevărul: în zilele lui Ilie, atunci când a fost încuiat cerul timp de trei ani şi şase luni şi a fost o mare foamete în toată ţara, erau multe văduve în Israel, 26 dar Ilie n-a fost trimis la nici una dintre ele, decât la o văduvă din Sarepta Sidonului. 27 Şi pe vremea profetului Elisei erau mulţi leproşi[m] în Israel, dar nici unul dintre ei n-a fost curăţit, decât sirianul Naaman.“
28 Când au auzit aceste cuvinte, toţi cei din sinagogă s-au umplut de mânie. 29 S-au ridicat, L-au scos în afara cetăţii şi L-au dus până pe sprânceana muntelui, pe care era construită cetatea lor, ca să-L arunce jos. 30 Însă El a trecut prin mijlocul lor şi a plecat.
31 S-a dus în Capernaum, o cetate din Galileea, şi, în ziua de Sabat, a început să dea învăţătură. 32 Oamenii se mirau de învăţătura Lui, întrucât cuvântul Lui avea autoritate. 33 În sinagogă era un om care avea un duh de demon necurat. El a strigat cu glas tare:
34 – Ha! Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu Cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu!
35 Isus l-a mustrat zicându-i:
– Taci şi ieşi afară din el!
Demonul l-a aruncat la pământ în mijlocul lor şi a ieşit din el fără să-i facă vreun rău.
36 Toţi au fost cuprinşi de uimire şi se întrebau unii pe alţii: „Ce înseamnă învăţătura aceasta? El porunceşte cu autoritate şi cu putere duhurilor necurate, iar ele ies afară!“ 37 Şi I s-a dus vestea în orice loc din regiune.
38 S-a ridicat şi, după ce a ieşit din sinagogă, S-a dus acasă la Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare şi ei L-au rugat pentru ea. 39 El S-a aplecat asupra ei, a mustrat febra, şi febra a lăsat-o, iar ea s-a ridicat imediat şi a început să le slujească.
40 După apusul soarelui, toţi cei care aveau bolnavi de diferite boli i-au adus la Isus, iar El Şi-a pus mâinile peste fiecare dintre ei şi i-a vindecat. 41 De asemenea, din mulţi ieşeau demoni, care strigau şi ziceau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“[n] El îi certa şi nu le dădea voie să vorbească, pentru că ei ştiau că El este Cristosul.
42 Când se crăpa de ziuă, Isus a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Mulţimile au început să-L caute şi au ajuns până la El. Ei încercau să-L oprească, ca să nu plece de la ei, 43 însă El le-a zis: „Trebuie să predic şi în alte cetăţi Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu[o], căci pentru aceasta am fost trimis.“ 44 Şi a continuat să predice în sinagogile din Iudeea[p].
Footnotes
- Luca 4:2 Gr.: diabolos, care înseamnă bârfitor, defăimător, calomniator; peste tot în carte
- Luca 4:3 Sau: Dat fiind că, în ideea că diavolul nu pune la îndoială identitatea lui Isus; şi în v. 9
- Luca 4:4 Unele mss nu conţin aceste cuvinte
- Luca 4:4 Vezi Deut. 8:3
- Luca 4:8 Vezi Deut. 6:13
- Luca 4:11 Vezi Ps. 91:11-12
- Luca 4:12 Vezi Deut. 6:16
- Luca 4:15 Lit.: întrunire sau loc de adunare; centru al comunităţii, loc public de rugăciune, de închinare şi de citire a Scripturilor, acolo unde existau cel puţin zece bărbaţi. Ca instituţie, Sinagoga a apărut în timpul exilului babilonian (după 586 î.Cr.); peste tot în carte
- Luca 4:18 Sau: Evanghelia
- Luca 4:19 Vezi Is. 61:1-2. Textul din Isaia trimite la anul de veselie sau anul jubiliar (vezi Lev. 25:8-55), an în care sclavii erau eliberaţi, datoriile erau anulate şi fiecare îşi primea înapoi proprietatea pierdută
- Luca 4:23 Sau: Dovedeşte-ne că ceea ce spui este adevărat!
- Luca 4:24 Este acelaşi termen grecesc, dektos, care a fost tradus în v. 19 cu îndurare (dekton), fiind probabil un joc de cuvinte
- Luca 4:27 Termenul grecesc poate desemna diverse boli ale pielii, nu neapărat lepra
- Luca 4:41 Unele mss conţin: Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu! Pentru Fiul lui Dumnezeu, vezi Ps. 2:7
- Luca 4:43 Împărăţia lui Dumnezeu reprezintă domnia lui Dumnezeu, fiind în acelaşi timp o realitate prezentă şi o nădejde în viitor; peste tot în carte
- Luca 4:44 Nu neapărat cu referire la regiunea cu acelaşi nume, ci la Iudeea ca patrie a iudeilor; unele mss conţin: din Galileea; altele conţin: sinagogile iudeilor.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.