A A A A A
Bible Book List

Leviticul 19Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Legi privind viaţa de fiecare zi

19 Domnul i-a zis lui Moise: „Vorbeşte întregii adunări a israeliţilor şi spune-le: «Fiţi sfinţi, pentru că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, sunt sfânt.

Fiecare din voi să-şi cinstească mama şi tatăl şi să ţină Sabatele Mele. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.

Să nu vă întoarceţi spre idoli şi să nu vă turnaţi idoli. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.

Când veţi aduce o jertfă de pace[a] pentru Domnul, să o aduceţi în aşa fel încât să fie primită. Să fie mâncată în ziua când o veţi jertfi sau în ziua următoare; ce va mai rămâne până a treia zi să fie ars în foc. Dacă se va mânca ceva din ea a treia zi, fapta aceasta va fi o urâciune şi, prin urmare, jertfa nu va fi primită. Acela care va mânca din ea îşi va purta pedeapsa pentru că a profanat ceea ce este sfânt pentru Domnul; omul acela să fie nimicit din poporul său.

Când veţi secera holdele ţării, să nu seceri până la marginea ogorului tău şi să nu aduni spicele rămase după seceriş.

10 Să nu aduni ciorchinii de struguri rămaşi după culesul viei tale şi să nu aduni boabele căzute din viţă, ci să le laşi pentru cel sărac şi pentru străin. Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău.

11 Să nu furaţi, să nu vă purtaţi cu vicleşug şi să nu vă minţiţi unii pe alţii.

12 Să nu juraţi fals pe Numele Meu, profanând Numele Dumnezeului vostru. Eu sunt Domnul.

13 Să nu-ţi înşeli semenul şi nici să nu-l jefuieşti; să nu opreşti până a doua zi plata zilerului.

14 Să nu vorbeşti de rău pe cel surd şi să nu pui o piatră înaintea celui orb, ci să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.

15 Să nu faceţi nici o nedreptate la judecată; să nu fii părtinitor cu cel sărac şi să nu favorizezi pe nimeni dintre cei mari, ci să-l judeci cu dreptate pe semenul tău.

16 Să nu umbli cu bârfe în popor şi să nu te atingi de viaţa[b] semenului tău. Eu sunt Domnul.

17 Să nu-l urăşti în inima ta pe fratele tău, ci mustră-l pe semenul tău[c], pentru a nu te încărca cu păcat din cauza lui.

18 Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe cei din poporul tău, ci să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul.

19 Să păziţi poruncile Mele. Să nu împerechezi două vite de rasă diferită; să nu semeni ogoarele cu două feluri de seminţe; să nu porţi haine ţesute din două feluri de fire.

20 Dacă un om se va culca cu o femeie, o sclavă, logodită cu un alt bărbat, care nu fusese încă răscumpărată sau eliberată, să fie pedepsiţi amândoi. Să nu fie însă omorâţi, pentru că ea nu fusese eliberată. 21 El va trebui să aducă Domnului o jertfă pentru vină la intrarea în Cortul Întâlnirii; să aducă un berbec ca jertfă pentru vină. 22 Cu berbecul jertfei pentru vină preotul va face ispăşire pentru el înaintea Domnului, pentru păcatul pe care l-a săvârşit şi astfel păcatul pe care l-a săvârşit îi va fi iertat.

23 Când veţi intra în ţară şi veţi planta tot felul de pomi pentru hrană, să priviţi roadele lor ca fiind interzise[d]; timp de trei ani să fie interzise pentru voi; să nu le mâncaţi. 24 În al patrulea an, toate roadele lor să fie închinate Domnului, spre lauda Lui. 25 În al cincilea an, să mâncaţi din roadele lor, pentru ca roadele lor să vi se înmulţească. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.

26 Să nu mâncaţi nimic cu sânge. Să nu vă îndeletniciţi cu vrăjitoria sau ghicirea.

27 Să nu vă tundeţi părul de pe tâmple şi să nu-ţi razi colţurile bărbii.

28 Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort şi să nu vă imprimaţi nici un semn pe piele. Eu sunt Domnul.

29 Să nu-ţi pângăreşti fiica, făcând-o prostituată, pentru ca nu cumva ţara să ajungă un loc de prostituţie şi să se umple de nelegiuire.

30 Să ţineţi Sabatele Mele şi să cinstiţi Lăcaşul Meu. Eu sunt Domnul.

31 Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor[e] sau la descântători[f]; să nu-i căutaţi ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.

32 Să te ridici înaintea perilor albi şi să onorezi pe cel bătrân; să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.

33 Dacă vreun străin vine să locuiască împreună cu voi în ţara voastră, să nu-l asupriţi. 34 Străinul să fie privit ca un băştinaş între voi; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.

35 Să nu faceţi nedreptate în ce priveşte standardele de măsurare a lungimii sau de cântărire a greutăţii şi a cantităţii. 36 Să aveţi cumpene drepte, greutăţi corecte, o efă[g] corectă şi un hin[h] corect. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-am scos din ţara Egiptului. 37 Să păziţi toate poruncile şi toate legile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul.»“

Footnotes:

  1. Leviticul 19:5 Vezi nota de la 3:1
  2. Leviticul 19:16 Lit.: să nu te ridici împotriva sângelui, probabil în ideea de a nu condamna cu uşurinţă la moarte, doar pe baza unor bârfe sau mărturii mincinoase
  3. Leviticul 19:17 Sau: apără-ţi deschis pricina împotriva semenului tău, termenul ebraic având şi conotaţii juridice (vezi Iov 13:3, 15)
  4. Leviticul 19:23 Lit.: necircumcise
  5. Leviticul 19:31 Sau: necromanţi
  6. Leviticul 19:31 Sau: prezicători
  7. Leviticul 19:36 Efa era o unitate de măsură pentru solide, de aproximativ 22 l
  8. Leviticul 19:36 Hinul era o unitate de măsură pentru lichide, de aproximativ 3,6 l
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes