Add parallel Print Page Options

Dobitoacele curate şi necurate

11 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi le-a zis: „Vorbiţi copiilor lui Israel şi spuneţi-le: ‘Iată(A) dobitoacele pe care le veţi mânca dintre toate dobitoacele de pe pământ. Să mâncaţi orice dobitoc care are unghia despicată, copita despărţită şi rumegă. Dar să nu mâncaţi din cele ce rumegă numai sau care au numai unghia despicată. Astfel, să nu mâncaţi cămila, care rumegă, dar n-are unghia despicată; s-o priviţi ca necurată. Să nu mâncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n-are unghia despicată; să-l priviţi ca necurat. Să nu mâncaţi iepurele, care rumegă, dar n-are unghia despicată; să-l priviţi ca necurat. Să nu mâncaţi porcul, care are unghia despicată şi copita despărţită, dar nu rumegă; să-l priviţi ca necurat(B). Să nu mâncaţi din carnea lor şi să nu vă atingeţi de trupurile lor moarte; să le priviţi ca necurate(C). Iată(D) vieţuitoarele pe care să le mâncaţi dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au aripi (înotătoare) şi solzi şi care sunt în ape, fie în mări, fie în râuri. 10 Dar să priviţi ca o urâciune(E) pe toate cele ce n-au aripi şi solzi din tot ce mişună în ape şi tot ce trăieşte în ape, fie în mări, fie în râuri. 11 Să le priviţi ca o urâciune, să nu mâncaţi din carnea lor, şi trupurile lor moarte să le priviţi ca o urâciune. 12 Să priviţi ca o urâciune pe toate cele care n-au aripi şi solzi în ape. 13 Iată(F) dintre păsări cele pe care le veţi privi ca o urâciune şi din care să nu mâncaţi: vulturul, gripsorul şi vulturul de mare; 14 şorecarul, şoimul şi tot ce este din neamul lui; 15 corbul şi toate soiurile lui; 16 struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul şi tot ce ţine de neamul lui; 17 huhurezul, heretele şi cocostârcul; 18 lebăda, pelicanul şi corbul de mare; 19 barza, bâtlanul şi ce este din neamul lui, pupăza şi liliacul. 20 Să priviţi ca o urâciune orice târâtoare care zboară şi umblă pe patru picioare. 21 Dar, dintre toate târâtoarele care zboară şi umblă pe patru picioare, să mâncaţi pe cele ce au fluierul picioarelor dinapoi mai lung, ca să poată sări pe pământ. 22 Iată pe care să le mâncaţi: lăcusta(G), lăcusta solam, lăcusta hargol şi lăcusta hagab, după soiurile lor. 23 Pe toate celelalte târâtoare care zboară şi care au patru picioare să le priviţi ca o urâciune. 24 Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara 25 şi oricine va purta trupurile lor moarte să-şi spele(H) hainele şi va fi necurat până seara. 26 Să priviţi ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată, dar care n-are copita despărţită şi nu rumegă: oricine se va atinge de el va fi necurat. 27 Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru picioare, care umblă pe labele lor: oricine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat până seara 28 şi oricine le va purta trupurile moarte îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara. Să le priviţi ca necurate. 29 Iată, din vietăţile care se târăsc pe pământ, cele pe care le veţi privi ca necurate: cârtiţa, şoarecele(I) şi şopârla, după soiurile lor; 30 ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul şi cameleonul. 31 Să le priviţi ca necurate dintre toate târâtoarele. Oricine se va atinge de ele moarte va fi necurat până seara. 32 Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele, fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la ceva; să fie pus(J) în apă şi va rămâne necurat până seara; după aceea va fi curat. 33 Tot ce se va găsi într-un vas de pământ în care va cădea ceva din aceste trupuri moarte va fi necurat şi veţi sparge(K) vasul. 34 Orice lucru de mâncare pe care va cădea ceva din apa aceasta va fi necurat şi orice băutură care se întrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi, va fi necurată. 35 Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor moarte va fi necurat; cuptorul şi vatra să se dărâme; vor fi necurate şi le veţi privi ca necurate. 36 Numai izvoarele şi fântânile, care alcătuiesc grămezi de ape, vor rămâne curate, dar cine se va atinge de trupurile lor moarte va fi necurat. 37 Dacă se întâmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte pe o sămânţă care trebuie semănată, ea va rămâne curată. 38 Dar, dacă se pusese apă pe sămânţă şi cade pe ea ceva din trupurile lor moarte, va fi necurată. 39 Dacă moare una din vitele care vă slujesc ca hrană, cine se va atinge de trupul ei mort va fi necurat până seara; 40 cine(L) va mânca din trupul ei mort îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara şi cine va purta trupul ei mort îşi va spăla hainele şi va fi necurat până seara. 41 Pe orice târâtoare care se târăşte pe pământ, s-o priviţi ca necurată; să nu se mănânce. 42 Din toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, din toate cele ce se târăsc pe pântece, să nu mâncaţi; nici din toate cele ce umblă pe patru picioare sau pe un mare număr de picioare, ci să le priviţi ca o urâciune. 43 Să nu vă faceţi urâcioşi(M) prin toate aceste târâtoare care se târăsc; să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu vă spurcaţi prin ele. 44 Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Voi să vă sfinţiţi şi fiţi sfinţi(N), căci Eu sunt sfânt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste târâtoare care se târăsc pe pământ. 45 Căci(O) Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru şi să fiţi sfinţi(P), căci Eu sunt sfânt. 46 Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările, toate vieţuitoarele care se mişcă în ape şi toate vietăţile care se târăsc pe pământ, 47 ca să(Q) faceţi deosebire între ce este necurat şi ce este curat, între dobitocul care se mănâncă şi dobitocul care nu se mănâncă’.”

Animale curate şi animale necurate

11 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Spuneţi-le israeliţilor: «Dintre toate animalele ţării, acestea sunt cele pe care puteţi să le mâncaţi: să mâncaţi din orice animal care rumegă şi are copita sau unghia despicată, adică despărţită în două.

Dar dintre cele care doar rumegă sau au doar copita despicată să nu mâncaţi următoarele: cămila (deşi rumegă, nu are copita despicată; s-o consideraţi necurată), viezurele[a] (deşi rumegă, nu are unghia despicată; să-l consideraţi necurat), iepurele sălbatic (deşi rumegă, nu are unghia despicată; să-l consideraţi necurat) şi porcul (deşi are copita despicată, nu rumegă; să-l consideraţi necurat). Să nu mâncaţi din carnea lor şi să nu vă atingeţi de hoiturile lor, ci să le consideraţi necurate.

Dintre cele care sunt în apă veţi putea mânca din următoarele: să mâncaţi din tot ce trăieşte în apă – fie în mări, fie în râuri – cu condiţia să aibă aripioare şi solzi. 10 Tot ce trăieşte în mări sau în râuri, tot ce se mişcă în apă sau orice făptură care este în apă, dar nu are aripioare şi solzi, să fie considerate necurate. 11 Să le consideraţi necurate; să nu le mâncaţi carnea şi să le consideraţi hoiturile ca fiind necurate. 12 Să consideraţi o urâciune orice trăieşte în apă şi nu are aripioare şi solzi.

13 Dintre păsări să le consideraţi necurate, adică să nu le consumaţi ca hrană pentru că sunt o urâciune, pe următoarele: vulturul, vulturul pleşuv, acvila, 14 gaia roşie, şorecarul şi toate speciile lui, 15 corbul şi toate speciile lui, 16 struţul, striga, pescăruşul, şoimul şi toate speciile lui, 17 cucuveaua, cormoranul, bufniţa, 18 ciuful de pădure, ciuşul, uliganul pescar, 19 barza, bâtlanul şi toate speciile lui, pupăza şi liliacul.[b]

20 De asemenea, să consideraţi o urâciune orice insectă care zboară şi umblă pe patru picioare. 21 Dintre creaturile care zboară şi umblă pe patru picioare, le veţi putea mânca pe acelea care au fluierul picioarelor din spate mai mare, ca să poată sări pe pământ. 22 Astfel, veţi putea mânca: lăcusta Arbe[c], lăcusta Solam[d], lăcusta Hargol[e] şi lăcusta Hagab[f], după speciile lor. 23 Însă toate celelalte insecte înaripate care au patru picioare, să le consideraţi o urâciune. 24 Ele vă vor face necuraţi; oricine se va atinge de hoiturile lor va fi necurat până seara 25 şi oricine va căra părţi ale hoiturilor lor, va trebui să-şi spele hainele şi va fi necurat până seara.

26 Orice animal care are unghia despicată, dar nu are copita despărţită sau nu rumegă, să-l consideraţi necurat; oricine îl va atinge va fi necurat. 27 Să consideraţi necurate animalele cu patru picioare care umblă pe labele lor;[g] oricine se va atinge de hoiturile lor va fi necurat până seara, 28 iar cine le va căra hoiturile va trebui să-şi spele hainele şi va fi necurat până seara. Să le consideraţi necurate.

29 Dintre creaturile care mişună pe pământ, iată care sunt acelea pe care să le consideraţi necurate: nevăstuica, şoarecele[h], şopârla mare după speciile ei, 30 şopârla cenuşie, şopârla ocelată, şopârla de ziduri, şopârla de nisip şi cameleonul. 31 Dintre toate creaturile care mişună, pe acestea să le consideraţi necurate; oricine le va atinge când sunt moarte va fi necurat până seara. 32 Orice lucru peste care va cădea vreuna din ele, când sunt moarte, va fi considerat necurat, fie vreun lucru din lemn, fie o haină sau piele sau sac, orice lucru întrebuinţat la ceva; acesta să fie pus în apă, căci va fi considerat necurat până seara; apoi va fi curat. 33 Dacă vreuna din ele va cădea într-un vas de pământ, tot ce este în el să fie considerat necurat, iar vasul să fie spart. 34 Orice lucru bun de mâncat peste care a căzut apă dintr-un astfel de vas să fie considerat necurat şi orice băutură care se află într-un astfel de vas să fie considerată necurată. 35 Orice lucru peste care va cădea ceva din hoitul vreunei astfel de creaturi, să fie considerat necurat. Dacă este vorba despre un cuptor sau o vatră, acestea să fie dărâmate; ele vor fi necurate şi va trebui să le consideraţi necurate. 36 Numai izvoarele sau fântânile în care este apă din belşug, vor rămâne curate; însă cine se va atinge de hoiturile lor să fie considerat necurat. 37 Dacă va cădea ceva din hoiturile lor pe sămânţa folosită la semănat, aceasta va rămâne curată, 38 însă dacă se pusese apă pe sămânţă, va trebui considerată necurată.

39 Dacă moare vreunul din animalele pe care le puteţi mânca şi cineva se atinge de hoitul acestuia, el va fi necurat până seara. 40 Cine va mânca din hoitul lui să-şi spele hainele şi va fi necurat până seara; cei care îi vor căra hoitul vor trebui să-şi spele hainele şi vor fi necuraţi până seara.

41 Toate creaturile care mişună pe pământ sunt o urâciune; să nu fie mâncate. 42 Din orice creatură care se târăşte pe pântece sau umblă pe patru picioare sau are mai multe picioare, din toate aceste creaturi care mişună pe pământ, să nu mâncaţi, ci să le consideraţi o urâciune. 43 Să nu deveniţi voi înşivă o urâciune, mâncând vreuna din aceste creaturi care mişună; să nu vă pângăriţi şi să nu vă spurcaţi cu ele. 44 Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! Sfinţiţi-vă şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt. Să nu vă pângăriţi cu vreo creatură care mişună pe pământ, 45 căci Eu sunt Domnul Care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru. Deci fiţi sfinţi, după cum Eu sunt sfânt!»

46 Aceasta este legea cu privire la animalele, păsările, făpturile care trăiesc în ape şi la creaturile care mişună pe pământ, 47 ca să puteţi face deosebire între ce este curat şi ce este necurat, între animalele care pot fi mâncate şi animalele care nu pot fi mâncate.“

Footnotes

  1. Leviticul 11:5 Sau: bursucul
  2. Leviticul 11:19 Identificarea exactă a unora dintre păsări, insecte şi animale în acest capitol este nesigură
  3. Leviticul 11:22 Termenul ebraic este unul general (apare de 24 de ori în VT), derivat din rădăcina rbh (a înmulţi). Este asociat în general cu plaga a opta şi desemnează probabil lăcustele migratoare
  4. Leviticul 11:22 Termenul ebraic se referă probabil la o specie de cosaş
  5. Leviticul 11:22 Termenul ebraic derivă probabil din rădăcina hrgl (a alerga repede)
  6. Leviticul 11:22 Termenul ebraic derivă probabil din rădăcina hgb (a ascunde), cu referire la faptul că roiurile acestor lăcuste acopereau cerul. Identificarea exactă a corespondentului modern pentru fiecare dintre aceste lăcuste este nesigură
  7. Leviticul 11:27 Patruped fără copită, care calcă pe labe (de ex., câinele, pisica, ursul)
  8. Leviticul 11:29 Incluzând şi şobolanul