Leviticul 23:26-32
Nouă Traducere În Limba Română
Ziua Ispăşirii
26 Domnul i-a zis din nou lui Moise: 27 „În a zecea zi a lunii a şaptea să fie Ziua Ispăşirii. Atunci să aveţi o adunare sfântă; să vă smeriţi sufletele[a] şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc. 28 Să nu lucraţi nimic în ziua aceea, căci este Ziua Ispăşirii, când se face ispăşire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeul vostru. 29 Acela care nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul său. 30 Pe acela care va lucra ceva în ziua aceea îl voi nimici din mijlocul poporului său. 31 Să nu lucraţi nimic: este o poruncă veşnică pentru toţi urmaşii voştri în toate locurile în care veţi locui. 32 Este un Sabat, o zi de odihnă în care să vă smeriţi sufletele; din seara celei de-a noua zi până în seara următoare să ţineţi Sabatul.“
Read full chapterFootnotes
- Leviticul 23:27 Sau: să postiţi; şi în vs. 29, 32
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.