Iefta, judecător în Israel

11 Iefta^(A), Galaaditul, era un om viteaz^(B). El era fiul unei curve. Galaad născuse pe Iefta. ² Nevasta lui Galaad i-a născut fii, care, făcându-se mari, au izgonit pe Iefta şi i-au zis: „Tu nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru, căci eşti fiul unei alte femei.” ³ Şi Iefta a fugit de la fraţii lui şi a locuit în ţara Tob. Nişte oameni^(C) fără căpătâi s-au strâns la Iefta şi făceau plimbări cu el. ⁴ După câtva timp, fiii lui Amon au pornit cu război împotriva lui Israel. ⁵ Şi pe când fiii lui Amon făceau război cu Israel, bătrânii Galaadului s-au dus să caute pe Iefta din ţara Tob. ⁶ Ei au zis lui Iefta: „Vino de fii căpetenia noastră şi să batem pe fiii lui Amon.” ⁷ Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Nu m-aţi urât^(D) voi şi nu m-aţi izgonit voi din casa tatălui meu? Pentru ce veniţi la mine acum când sunteţi în strâmtorare?” ⁸ Bătrânii^(E) Galaadului au zis lui Iefta: „Ne întoarcem^(F) la tine acum ca să mergi cu noi, să baţi pe fiii lui Amon şi să fii căpetenia^(G) noastră, căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.” ⁹ Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Dacă mă aduceţi înapoi ca să bat pe fiii lui Amon şi dacă Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu oare căpetenia voastră?” ¹⁰ Bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: „Domnul^(H) să ne audă şi să judece dacă nu vom face ce spui.” ¹¹ Şi Iefta a pornit cu bătrânii Galaadului. Poporul l-a pus în fruntea lui şi l-a aşezat căpetenie^(I), şi Iefta a spus din nou înaintea^(J) Domnului, la Miţpa, toate cuvintele pe care le rostise.

Înfrângerea amoniţilor

¹² Iefta a trimis soli împăratului fiilor lui Amon ca să-i spună: „Ce ai cu mine de vii împotriva mea să faci război împotriva ţării mele?” ¹³ Împăratul fiilor lui Amon a răspuns solilor lui Iefta: „Pentru că^(K) Israel, când s-a suit din Egipt, a pus mâna pe ţara mea, de la Arnon până la Iaboc^(L) şi Iordan. Dă-mi-o înapoi acum de bunăvoie.” ¹⁴ Iefta a trimis iarăşi soli împăratului fiilor lui Amon ¹⁵ ca să-i spună: „Aşa vorbeşte Iefta: ‘Israel^(M) n-a pus mâna pe ţara Moabului, nici pe ţara fiilor lui Amon. ¹⁶ Căci, când s-a suit Israel din Egipt, a mers^(N) în pustie până la Marea Roşie şi a ajuns la Cades^(O). ¹⁷ Atunci, Israel a trimis^(P) soli împăratului Edomului ca să-i spună: «Lasă-mă să trec prin ţara ta». Dar^(Q) împăratul Edomului n-a voit. A trimis şi la împăratul Moabului, şi nici el n-a vrut. Şi Israel a rămas la^(R) Cades. ¹⁸ Apoi a mers prin pustie, a ocolit^(S) ţara Edomului şi ţara Moabului şi a venit^(T) la răsăritul ţării Moabului; au tăbărât^(U) dincolo de Arnon, fără să intre pe ţinutul Moabului, căci Arnonul era hotarul Moabului. ¹⁹ Israel a trimis^(V) soli lui Sihon, împăratul amoriţilor, împăratul Hesbonului. Şi Israel i-a zis: «Lasă-mă să trec prin^(W) ţara ta până la locul spre care mergem». ²⁰ Dar Sihon^(X) n-a avut încredere în Israel, ca să-l lase să treacă pe ţinutul lui, şi-a strâns tot poporul, a tăbărât la Iahat şi a luptat împotriva lui Israel. ²¹ Domnul, Dumnezeul lui Israel, a dat pe Sihon şi pe tot poporul lui în mâinile lui Israel, care i-a bătut^(Y). Israel a pus mâna pe toată ţara amoriţilor care erau aşezaţi în ţara aceasta. ²² Au pus mâna pe tot ţinutul amoriţilor^(Z), de la Arnon până la Iaboc şi de la pustie până la Iordan. ²³ Şi acum, când Domnul, Dumnezeul lui Israel, a izgonit pe amoriţi dinaintea poporului Său Israel, tu să le stăpâneşti ţara? ²⁴ Oare ce-ţi dă în stăpânire dumnezeul tău, Chemoş^(AA), nu vei stăpâni? Şi tot ce ne-a dat în stăpânire Domnul^(AB), Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi să nu stăpânim?! ²⁵ Eşti tu mai bun decât Balac^(AC), fiul lui Ţipor, împăratul Moabului? S-a certat el cu Israel sau a făcut el război împotriva lui? ²⁶ Iată că sunt trei sute de ani de când locuieşte Israel la Hesbon^(AD) şi în satele din jurul lui, la Aroer^(AE) şi în satele din jurul lui şi în toate cetăţile care sunt pe malul Arnonului. Pentru ce nu i le-aţi luat în tot timpul acesta? ²⁷ Eu nu te-am supărat deloc, şi rău te-ai purtat cu mine, făcându-mi război. Domnul să judece^(AF) lucrul acesta. El să fie astăzi judecător^(AG) între fiii lui Israel şi fiii lui Amon’.” ²⁸ Împăratul fiilor lui Amon n-a ascultat cuvintele pe care a trimis Iefta să i le spună.

Fiica lui Iefta

²⁹ Duhul^(AH) Domnului a venit peste Iefta. Iefta a străbătut Galaadul şi Manase; a trecut la Miţpe, în Galaad, şi din Miţpe, din Galaad, a pornit împotriva fiilor lui Amon. ³⁰ Iefta a făcut o juruinţă^(AI) Domnului şi a zis: „Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon, ³¹ oricine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită de la fiii lui Amon, va^(AJ) fi închinat Domnului şi-l voi^(AK) aduce ca ardere-de-tot.” ³² Iefta a pornit împotriva fiilor lui Amon şi Domnul i-a dat în mâinile lui. ³³ Le-a pricinuit o foarte mare înfrângere, de la Aroer până spre^(AL) Minit, loc care cuprindea douăzeci de cetăţi, şi până la Abel-Cheramim. Şi fiii lui Amon au fost smeriţi înaintea copiilor lui Israel. ³⁴ Iefta s-a întors acasă la Miţpa^(AM). Şi iată că fiică-sa^(AN) i-a ieşit înainte cu timpane şi jocuri. Ea era singurul lui copil; n-avea fii şi nici altă fată. ³⁵ Cum a văzut-o, el şi-a rupt^(AO) hainele şi a zis: „Ah, fata mea, adânc mă loveşti şi mă tulburi! Am făcut o^(AP) juruinţă Domnului şi n-o pot^(AQ) întoarce.” ³⁶ Ea i-a zis: „Tată, ai făcut o juruinţă Domnului, fă-mi^(AR) potrivit cu ceea ce ţi-a ieşit din gură, acum, când^(AS) Domnul te-a răzbunat pe vrăjmaşii tăi, pe fiii lui Amon.” ³⁷ Şi ea a zis tatălui său: „Atât îngăduie-mi: lasă-mă slobodă două luni, ca să mă duc să mă pogor în munţi şi să-mi plâng fecioria cu tovarăşele mele.” ³⁸ El a răspuns: „Du-te!” Şi a lăsat-o slobodă două luni. Ea s-a dus cu tovarăşele ei şi şi-a plâns fecioria pe munţi. ³⁹ După cele două luni, s-a întors la tatăl ei şi el a împlinit^(AT) cu ea juruinţa pe care o făcuse. Ea nu cunoscuse împreunarea cu bărbat. De atunci s-a făcut în Israel obiceiul ⁴⁰ că, în toţi anii, fetele lui Israel se duc să prăznuiască pe fiica lui Iefta, Galaaditul, patru zile pe an.